Stateam azi pe malul unui lac. Imi place sa privesc cum vantul incearca sa creeze valuri dar apa ii refuza acest drept, incercand sa ramana linistita. Asta m-a facut sa ma intreb cate lacrimi umane incearca sa-si gaseasca linistea in aceste ape disperate dupa liniste.
FIecare molecula de apa a trecut de atatea ori prin ciclul “apei in natura” incat e imposibil sa nu fi trecut in atatia ani de cand suntem pe paman ca specie inteligenta, si prin stadiul de lacrima umana. Daca e asa, atunci nu suntem decat un monument al durerii, nu exista vre-un element mai comun in natura decat apa, iar apa daca a fost lacrima mai pastreaza inca durerea celui care o varsat-o, si atunci tot ce ne inconjoara e format din durerea noastra.
Oare cate lacuri/mari/oceane s-ar umple daca am aduna lacrimile care s-au scurs din ochii oamenilor pana acum?
