Fotografia
mai 1, 2008 by Gyzzard
Azi mi s-a facut dor de o fotografie facuta de un prieten si care spunea foarte multe si care m-a impresionat. Aceasta parca a disparut complet de pe calcul meu, asa ca, in cautarea ei, a trebuit sa iau fiecare folder cu poze la control, pentru eventualitatea in care am copiat folderul in care era in cine stie ce alt folder. Am trecut si prin folderul in care mi-am pus pozele facute cu mobilul. Astea sunt cele mau impresionat cel mai mult fiind cele care au prins realitatea mea exact asa cum era, si nu doar un cadru de poza, cum sunt toate pozele pe care le fac cu aparatul. Cu aparatul fot totul devine oarecum premeditat, imi iau aparatul ca sa fac poze si stiu ca in ziua aia o sa fac poze, si parca lumea devine mai rigida. Mobilul il am tot timpu, si e de ajuns sa vad ceva si in 3 secunde am facut poza. De prea putine ori am facut poze cu mobilul de genu “aranjati-va sa facem poza”, pozele facute cu mobilul sunt “nu va miscati sa fac o poza”. Si totul se rezuma la asta.
Rasfoind zecile de foldere cu pozele facute cu mobilul, mi-am descoperit viata din ultimii trei ani de zile. Incet, incet fiecare eveniment, fiecare sentiment din acesti ani au aparut in acesta desfasurare de diapozitive. Nu-mi vine sa cred cat de mult m-am schimbat in ultimii 3 ani. Parca a trecut o vesnicie de atunci. Totul pare atat de real, aproape, dar totusi ireal prin legatura dintre persoanele de atunci si corespondentul lor de acum. Cum se poate sa se schimbe lumea in atat de putin timp? Cel mai mult dintre toti din acele frameuri ale vietii mele m-am shcimbat eu. Cel putin asa ma vad eu, un om total diferit. Poate mai matur, poate mai nebun, poate mai… Fiecare zi care a trecut-o o simt apasatoare in spatele meu. Fiecare zi a reusit sa ma schimbe cate putin, unele zile au avut puterea sa ma marcheze pentru toata viata, altele au avut puterea doar sa ma faca sa simt povara celorlalte zile.
Traieste-ti viata ca si cum ieri te-ai fi nascut iar maine vei muri. Traieste-ti viata fara sa te gandesti la cum a fost trecutul si nici la cum va fi viitorul. Trecutul a fost, si nu se mai intoarce, viitorul va veni si de fiecare data va fi o surpriza…