Imi aduc aminte de un caz al unui pusti care la 5-10 ani a “salvat” o fata, dezlipindu-i degetele lipite in urma unui incendiu. Stiu ca pare genial la prima vedere, dar hai sa ne uitam si din alta perspectiva. Am o diploma care imi acorda titlul medic-doctor, am o trusa chirurgicala destul de completa, stiu masurile de resuscitare, asepsie si antisepsie, stiu sa fac cateva operatii minore si in 2 zile pot sa invat tehnica unei operatii majore. Avand in vedere toate astea, daca ar veni acea fetita la mine cu degetele lipite datorita acelui incendiu, as avea curaj sa o operez? Nu. Oricat de logica ar parea procedura, spre deosebire de acel geniu inteleg prea bine consecintele faptelor mele: operatia facuta in lipsa unei mediu sterilizat corespunzator, in lipsa cunoasterii fiziopatologiei, morfologiei plagii, si a complicatiilor pe care le implica procedura, precum si a instrumentarului adecvat unei asemenea proceduri si a micilor artificii tehnice, realizarea procedurii poate duce la moartea pacientului.

Avand in vedere ca nici un doctor nu s-ar incumenta sa faca operatia in acele conditii, apare o intrebare: acel copil era genial sau inconstient si lipsit de supraveghere?

Apoi mai exista o manie de a confunda a avea un IQ mare si a fi un geniu. Daca te uiti in jur, cati dintre prietenii tai cu IQ imens au reusit in viata, si cati dintre “prostii clasei” au ajuns bogati si puternici? Reusita nu are legatura cu IQ-ul, ci cu norocul, viziunea si munca depusa. Degeaba ai un IQ de 800 daca iti e lene sa faci ceva? Si de asta un geniu e un om care a reusit sa faca ceva magnific, si nu doar cineva inteligent.

Acum a inceput o manie cu mensa. Multe televiziuni identifica oamenii inteligenti din tara cu oamenii inscrisi in mensa. Ce legatura au una cu alta? Eu nu am gasit nici una. Pana la urma mensa e o societate/organizatie, in care ajungi dupa ce dovedesti in urma unui test ca ai un IQ mai mare de 132, si careia trebuie sa ii platesti o taxa anuala, iar ei te cheama la intruniri cu ceilalti membrii, unde poti socializa cu ei. Dar nu era o vorba cum ca geniile sunt antisociale si nu au timp de intalniri? Si cine iti spune ca la aceste intalniri o sa dai peste cineva din domeniul tau de interes? Si cine iti spune ca aceasta intalnire o sa te ajute? Si pana la urma, daca esti un geniu, nu ajungi destul de cunoscut in domeniul tau incat sa fi cautat de alte genii? Fiecare meserie are cate o organizatie care intruneste toti specialistii in acel domeniu. In medicina exista zeci de societati nationale sau internationale(europene sau mondiale). Daca am acces la ele, si nu ma costa mai nimic, de ce m-as complica cu o societate in care exista sanse sa intalnesc doar cativa oameni din domeniul meu, care pot fi doar niste lenesi foarte inteligenti?

Am vrut si eu sa dau examenul de admitere in Mensa, dar am vazut apoi cat de putini membrii are, cat de multi oameni pe care eu ii consider geniali nu sunt in aceasta organizatie, si mi s-a dovedit ca pot ajunge la acei oameni mai usor prin prisma bransei din care fac parte decat prin orice alta organizatie intelectual-elitista.

Deci, in concluzie, hai sa nu mai numim geniu orice om din lumea asta, ci sa facem acest nume o onoare pentru acei putini care chiar il merita.

Dar ce te faci cand acest tovaras de drum nu e decat in imaginatia ta? Cand nu e decat un demon trimis sa te oboseasca, sa te duca pe carari dificile? Te scuturi de toate poverile sale, si incerci sa mergi inainte ignorandu-ti demonii. Si cand simti ca nu mai ai putere, iti imaginezi ca acel tovara de drum pe care il vedeai in demonul tau te asteapta cu cativa pasi inainte, si tu nu trebuie decat sa mai faci inca doi pasi, inca doi pasi si ajungi la punctul tau de sprijin, si continui sa faci inca doi pasi, si apoi inca doi pasi. Iar cand deznadejdia nu te mai lasa sa te amagesti, incepi sa faci inca doi pasi doar ca sa arati demonilor ca nu au reusit, si inca doi pasi. Si fiecare pas devine o victorie personala, si te bucuri pentru fiecare pas, si plangi de durera provocata de fiecare pas. Si cand iesi din padure si incepi sa vezi linia orizontului, te bucuri ca un copil, si juri ca nu o sa te mai lasi pacalit, ca nu o sa te mai pacalesti singur. Dar peste cativa pasi, vei uita asta, si vei cauta un nou tovaras de drum, si vei spera ca va fi cel care te va ajuta sa mergi ca mai departe, si nu omul care te va aduce la marginea aceeasi prapastii pe care o cunosti atat de bine, pe marginea careia ai stat de atate ori, a carei fund l-ai privit cu mirare de atatea ori. Dar speranta moare ultima. De data asta poate va fi bine. Nu! De data asta va fi bine! Ba nu! De data asta sigur va fi bine, ai invatat prea multe din trecut! Dar daca nu ai invatat nimic? Daca esti prins in aceasi cerc vicios: fericire, fericire falsa, minciuna, suferinta, depresie, acceptare, resemnare?

From time to time the only thing you have to do for a new begining is to find the power to survive…

In lumea actuala, minciuna e cea mai importanta dintre armele de supravetuire a speciei noastre. Principalul scop al minciunii este supravetuirea. Si cea mai frecventa minciuna e “Eu nu mint” urmata sau nu de atotputernicul “niciodata” si incheiata cu um mare “!”. Sa fim seriosi, un om sincer nu ar putea sa traiasca. Un om nu ar putea sa traiasca fara minciuna nici macar daca ar traii singur, izolat de orice alta fiinta.

Nu stiu daca in trecut lumea era mai sincera sau la fel ca in epoca noastra. Poate ca, comunicam mai des si asta face ca minciunile sa para mai frecvente, poate ca doar ne-am mutat tinta minciunilor. Oricum nu conteaza. Cel mai probabil am ajuns sa mintim ca sa traim si sa traim ca sa mintim. Dar de ce am spune adevarul? E mai simplu sa minti. Adevarul raneste. Si oricat de des am auzi chestia cu “m-ai ranit cand m-ai mintit” e cam clar ca nu minciuna sau traitul in minciuna au adus durerea ci destramarea minciunii si aparitia acelui adevar dureros.

Daca iti inseli prietena, si nu ii spui, totul o sa fie ca si cum nici nu s-ar fi intamplat. Daca ai fi sincer si i-ai spune “te-am inselat” ea o sa sufere, tu o sa suferi, si o sa te paraseasca. Daca nu ii spui si afla singura, o sa iti spuna ca te paraseste ca ai ranit-o cand ai mintit. Sunt pro-sinceritate, dar hai sa fim seriosi, minciuna iti procura ceva timp in plus in care esti fericit (sau nu) in acea relatie. Si, daca iti merge mintea, ai toate sansele sa nu fi descoperit niciodata.

In fiecare zi spunem sute de minciuni. E mult mai comod sa zici o minciuna decat adevarul. Si minciuna in sine, are, cel mai adesea, repercursiuni mai mici decat adevarul. Si adesea mintim atat de bine, sau suntem atat de disperati incat credem acele minciuni, si treptat devenim acea minciuna.

Mintim ca suntem cine vrem sa fim, mintim ca problemele noastre sunt din vina altora, mintim ca problemele altora nu sunt din vina noastra, mintim sa scapam de responsabilitati, mintim ca sa scapam de pedepse, mintim ca sa scapam de cearta, mintim ca sa iscam o cearta, mintim ca sa obtinem ce vrem, mintim ca sa nu obtina altcineva ce vrea, mintim ca sa fim iubiti, mintim ca sa ne iubim, mintim ca sa putem iubi, mintim ca sa trecem peste. Mintim si ne mintim ca noi nu mintim.

In mintea noastra exista mai multe tipuri de minciuni:

- Minciuni: lucruri pe care altii ni le spun pentru a scapa de pedeapsa noastra sau pentru a obtine avantaje in fata noastra.

- Mici inexactitati: Lucruri pe care le spunem putin deformat, dar care nu sunt minciuni. Cand spargi un geam: “Era fisurat si cand l-am atins usor s-a spart”.

- Politeturi: cand faci un compliment la ceva ce nu merita complimentat doar pentru a nu se simti prost lumea. “Supa e foarte buna, dar am mancat acasa asa ca nu am putut decat sa gust putin”.

- Omisiune: cand spui doar o bucata din adevar

- Ignorare: Cand ignori o persoana doar pentru a nu fi nevoit sa raspunzi la o intrebare. De exemplu cand dupa o intalnire nereusita nu mai raspunzi la telefon celuilalt sau il amani.

- Autosugestie: Cand spui ca esti intr-un fel doar pentru a putea aparea mai bine in proprii ochi. Ma refer la autosugestia neurmata de nici un efort de nici un efort de a obtine acel scop descris in enuntul sugestiei.

-Autocompatimirea: Cand e mai simplu sa dai vina pe altcineva pentru esecuril tale decat sa fi muncit destul de mult pentru succes.

-alte genuri de minciuni pe care nu mi le amintesc acum.

Recunosc toate efectele “terapeutice” ale minciunii, dar totusi o sa pledez pentru sinceritate. E mai usor sa fi mintit, e mai comod, mai putin dureros, dar niciodata nu o sa iti ofere raspunsurile pe care ti le ofera sinceritatea. Poate ca doare mai tare cand ti se spune “nu” decat cand ti se spune “poate”, dar un “nu” iti permite sa intrebi “de ce?” si sa treci peste, sa te schimbi si sa iti continui viata. Un “poate” o sa te lase cu intrebari fara raspuns si o sa ramai pe loc in cautarea de raspunsuri in loc sa mergi inainte.

Am fost sincer de multe ori cand nu trebuia, si am facut multi oameni sa sufere, si stiu ca majoritatea mi-au luat adevarurile ca pe niste minciuni rautacioase, dar sper ca, odata, o sa reusesc sa fiu tratat cu aceiasi sinceritate pe care o ofer, astfel incat sa pot sa aflu cine sunt cu adevarat si sa devin cine cred ca sunt.

Îmi place să mă uit atât la oamenii care îşi publică amintirile din vacanţă, cât şi a celor care se consideră profesionişti sau fotografi talentaţi. La pozele fără pretenţii de artă, mă uit, pentru că, în graba autorului de a crea dovezi ale trecerii prin acel loc, nu se uită la elementele din jur. Elemente ce spun nişte poveşti foarte interesante, dacă şti să le asculţi.

De la cei care se declara fotografi talentați , cer ca fiecare poză să îmi spună ea singura o poveste. Din păcate, însă, majoritatea fotografilor autodeclaraţi ca fiind talentaţi, nu îmi oferă decât fotografii mute. M-am săturat de albume în care fiecare fotografie e însoţită de un paragraf întreg care o descrie. De ce ar mai avea nevoie o fotografie bună de detalii când ea singură ar trebuii să rostească celebrele ″o mie de cuvinte″?

Cu puţin timp în urmă, am intrat pe portofoliul unei cunoştinţe (domnul X). Omul, fiind posesor al unui cont generos, a deveni, cu câţiva ani în urmă, posesor al unui aparat foto Nikon (ca o mulţime de alte cunoştinţe). Datorită multitudinii de oameni care confundă claritatea unei imagini cu frumusețea ei, şi care i-au adus sute de laude, orgoliul său l-a făcut să accepte aceste laude ca fiind dovada talentului său nețărmurit. Asta l-a făcut să considere că a ajuns la momentul când are nevoie de mai multe aparate foto, diverse tipuri de obiective, bliţuri, umbrele, filtre, etc. Toate aceste îmbunătățiri ale mecanicii fotografice, se vede în portofoliul său prin îmbunătăţirea clarităţii imaginii, şi prin efectele ‚sparkle’. Şi după atâta timp, pozele au devenit din ce în ce mai frumoase, dar au rămas la fel de mute. Şi tot portofoliul său pare făcut pentru a lăuda aparatul şi nu pentru  a fi numit artă.

În ziua de azi talentul nu mai contează. Contează doar norocul, starea financiara si apartenenţa socială. Internetul a făcut ca orice om să se considere expert în orice domeniu. Şi toată lumea vrea să pară cultă. Şi toată lumea vrea să se aibă bine cu toată lumea. Şi adevărul e prea puţin important. Şi în era facebook-ului, când prieteniile au devenit atât de superficiale încât totul se rezumă la ‚like’-uri, nu mai riscă nimeni să îşi piardă unul din cei 10.000 de prieteni doar pentru a fi fidel adevărului şi a fi sincer cu el si cu celălalt.

PS: De ce toată lumea care are un DSL nu încearcă sa facă poze originale, si doar copie ceea ce vad la televizor sau în reviste de profil?

Exista multe dileme morale, care sunt discutate la nivel mondial de zeci de ani, si nici macar acum nu s-a ajuns la consensul dorit.

Sinuciderea asistata, eutanasia

Cred ca discutiile pe aceasta tema au ajuns la urechile tuturor. La nivelul comunitatii medicale, exista doua tabere, care se lupta pe aceasta tema.

Principalul argument al celor care militeaza pentru aceasta metoda e faptul ca anumite boli sunt incurabile, iar in stadiul final invalidizeaza pacientul si ii produc dureri cumplite pe care nici un calmant nu mai poate sa le amelioreze semnificativ. Avand in vedere ca este clar care este viitorul acestor pacienti, ei considera ca ar trebuii sa poata sa aleaga sa nu sufere. Un alt argument folosit este acela ca oamenii care vor sa apeleze la aceste metode, in lipsa legalitatii lor, vor incerca sa se sinucida folosind metode care nu ii vor omora ci le vor agrava suferinta (celebra folosire a sodei caustice in scop suicidal, care nu omoara, ci doar cauzeaza leziuni permanente)

De cealalta parte a comunitatii medicale, se considera ca o lege care sa permita aceste practici, poate fi manipulata, incat sa permita oamenilor care nu au neaparat o boala mortala sa ceara ajutorul doctorilor pentru a comite suicid.

Ingrijirile medicale oferite detinutilor condamntati pe viata/la moarte

Un studiu arata ca, in America, un detinut beneficiaza, pe an, pentru interventii medicale de o suma de 7 ori mai mare decat a unui om de aceiasi varsta aflat in libertate. Aceste cheltuieli, asociate cu cele pentru detentie si cu faptul ca acesti oameni nu vor mai contribuii niciodata la “bunastarea societatii”, ridica problema acordarii ingrijirilor medicale complexe detinutilor condamnati pe viata sau la moarte.

Cei care militeaza pentru aceste masuri, folosesc pentru argumentare problema: “Daca ai doi pacienti, un copil si un detinut condamnat pe viata, si timp si resurse sa salvezi doar pe unul, pe cine ai salva?”. Etica medicala spune ca in cazul in care nu poti sa ii salvezi pe toti, trebuie sa te concentrezi pe cel cu sansele cele mai mari de supravetuire. Avand in vedere acesta regula morala si faptul ca toate sistemele medicale din lume au resurse umane si materiale limitate, nu e logic sa limitezi ingrijirile medicale celor care oricum nu mai sunt de folos societatii si sa te concentrezi pe salvarea sau macar pe cresterea sanselor de supravetuire a celor care merita?

Dar legea morala ne-a facut sa ignoram selectia naturala si sa ii ajutam pe toti, si pe cei slabi si pe cei puternici. Nu mai putem ca, in momentul in care un membru a turmei noastre cade, sa il lasam sa moara doar pentru a salva turma. Nu mai e in firea noastra.

Tratamentele agresive

De multe ori, doctorii ajung in situatia in care, pusi in fata unui pacient dificil, trebuie sa hotarasca daca se merita “torturarea” pacientului cu un tratament foarte agresiv, sau limitarea la un tratament paleativ. Intr-unul din cazuri il condamni la dureri insuportabile, in celalalt il condamni la moarte sigura. Si de cele mai multe ori, se ajunge la alegerea: 6 luni de dureri cumplite sau o luna de viata cu dureri suportabile. In teorie, ar trebuii sa alegi in functie de ce vrea pacientul, dar pacientul nu stie ce il asteapta.Si sunt sute de pacienti care sufera cumplit, doar pentru a traii cateva zile in plus. Majoritatea, insa, mor in momentul in care afla diagnosticul, sau, in tarile in care pacientilor nu li se spun diagnosticele fatale, in momentul in care incep durerile. Si acele luni in plus, sunt doar niste fantome incapabile sa isi traiasca viata, si incapabile sa lase familia sa traiasca. Si aceste cateva luni in plus, lasa urme adanci asupra celor ramasi.

Dar, daca 99% din pacientii care urmeaza un tratament agresiv mor dupa aceste luni de calvar, exista totusi un om din 100 care va traii dupa acestea. Merita acest om sa renunti la el? Nu. Merita ceilalti 99 sa ii torturezi cu un asemenea tratament? Nu. Si nu ai de unde sti care e acel pacient norocos. Avand in vedere ca tratamentele agresive au totusi niste rate de supravetuire la 5 ani mult mai mari de 1% (Incepand cu 5% si ajungand pana aproape de 100%), toate argumentele sunt pentru folosirea acestor tratamente, desci, cei care nu vor supravetuii devin niste victime ale sistemului.

S-a produs zilele astea un eveniment neplacut intr-un oras din tara, si la care am avut acces prin surse neoficiale de la fata locului. Si cu o ureche la telefon, una la radio si ochii la televizor, am reusit sa captez doua povesti total diferite. Iar dupa interviurile cu cadrele oficiale, a aparut  a treia varianta a realitatii.

Oricat de sumbra era realitatea, vazuta obiectiv de oameni care stiau cum stau lucrurile, media a reusit sa o amplifice desi se baza pe informatii subiective si incomplete venite de la martori, si informatii manipulate si “miniminzate” ale organelor oficiale.

Pe langa aceasta lansare de zvonuri, o reporterita de la o televizune centrala, a inceput sa agaseze primarul orasului cu intrebari din ce in ce mai acuzatoare/impertinete/haotice spre a-l face pe saracul om sa confirme anumite zvonuri si impoteze imposibil de verificat in acel moment. Toate astea au creat o senzatie ca vine apocalipsa si statul ascunde aceste informatii.

Sunt enervante aceste incercari jurnalistice de a cauta un vinovat si a pune la zid orice persoana care pare a avea o legatura cat de mica cu un anumit eveniment.

Ziarele noastere, desi stiu ca necunoasterea salariului lu’ Esca nu lasa sa doarma juma din romani, au hotarat sa nu plateasca pentru acesta informatie si sa il dea in gat pe dragul nostru lucrator in cadrul unei banci. Probabil au zis ca mai bine decat sa vanda o singura stire despre Esca, mai bine scriu un roman despre scandalul iscat. Pe langa, asta, se bazau si pe faptul ca judecatorul, statistic, ar putea fi cititor al acestor publicatii, asa ca, exista sansa sa intrebe, in plina sedinta, care era informatia pe care le-ar fi dat-o jurnalistilor in schimbul celor 500 de euroi (atat cerea pe informatie).

Nu stiu daca le-a mers miscarea, sau daca au aflat cat ia Andreea “Buna seara Bucuresti, Buna seara Romania” Esca, dar, eu, personal, am aflat un lucru foarte intrigant: presa romaneasca e de cacao.

In tarile civilizate, de cand a aparut ziarul, a aparut un mic cod al jurnalistului. Cele mai importante lucruri sunt:

1. Orice informatie se publica doar daca a fost verificata din 3 surse credibile
2. Intotdeauna protejeaza informatorul

Daca goana dupa senzational, si comercializarea presei, a facut ca si strainii sa confunde cifrele si sa publice si articole din surse incredibile sau cu credibilitate scazuta, sau sa accepte o singura sursa, un lucru a ramas sacru: nu divulga niciodata numele informatorului.

In momentul in care tu dai in gat o sursa doar pentru ca nu iti pasa de sursa, o sa duca la reducerea numarului acestor surse. E logic, daca tu spui o chestie, care creste tirajul la ziar, dar care ti-ar aduce probleme, ce o sa faci? Normal ca uiti orice fel de idee de castig usor, dorinta de razbunare sau simt moral, o sa iti bagi picioarele in ziare, si o sa mergi sa te calmezi la un pescuit de pastravi.

Daca la noi, ziarele isi **** ********** informatorii, in alte tari, exista jurnalisti care au preferat sa intre la puscarie decat sa nu isi divulge sursele…

1. web: www.americanmusic.ro
2. adresa: 1 Decembrie 1918 NR 3 Focsani,Vrancea
3. Produse:

• Instrumente copii: Chitari electrice, instrumente percutie, etc
• Chitare acustice: Stagg, Dimavery, Ibanez, Fender
• Chitare electrice: Stagg, Dimavery, ibanez, Fender, Framus, Aria, Peavey, Marshal, Epiphone,Schecter,
• Chitare clasice: Dimavery, Stagg, Takamine, Aria, Ibanez
• Corzi: spre deosebire de alte magazine, exista corzi de calibru mare care nu se gaseau pana acum in Romania: 0.12-0.54, 0.14-0.59, etc. Producatori GHS, D’Addario
• Efecte: BBO, Opto, Hartkey, BOSS, Akay
• Combouri chitara electrica: Vox, Crate, Ibanez, Marshall, Randal, Stagg
• Combouri chitara acustica: Laney, Stagg, Crate
• Chitare bass: Ibanez, Stagg, Aria, jackson, Fender, Washburn
• Viori, Violoncele

Pro guitar

1. web: www.proguitar.ro, magazin online: www.guitarshop.ro
2. adresa: Str. Stirbei-Voda, Nr. 172, Sector 1, Bucuresti (alte adrese aici)
3. Produse:

• chitari electrice: Fender, Squier, Jackson Guitars, Gretsch, Hamer, EVH, ESP LTD, Dean, Gibson, Epiphone, Line6
  
• chitari acustice: Fender, Squier, Gretsch, Guild, Ovation, Taylor, Epiphone
  
• chitari clasice: Fender, Squier, Manuel Rodiguez, Taylor, Guild
  
• chitari bass: Fender, Squier, Jackson Guitars, Warwick, Hamer,ESP LTD, Dean, Gibson, Epiphone, Line6
• amplificatoare: Fender, Roland, Line6
  
• procesoare si efecte chitara: DigiTech, Boss, Roland, Line6, Fender, Dunlop, MXR, Hardwire, WayHuge electronics
  
• corzi: Fender, Dunlop, D’Addario
  

M&C Music

1. web: www.mcmusic.ro
2. adresa: Str. Ion Campineanu nr. 5 (alte adrese aici. pt dealeri mcmusic apsati aici)
3. Produse:

• chitari: Ibanez, Takamine, Paul Reed Smith Guitars, Gibson, Epiphone, Aria, Vintage, Peavey
  
• amplificatoare chitara: Vox,  Marshall, Peavey, Hartke, Rocktron, Trace Elliot
  
• procesoare si efecte chitara: Vox, Zoom, Rocktron, MXR,
  
• corzi chitara: Ghs, Elixir, Dunlop, Rotosound, Thomastik-Infield
  
• doze chitara: Seymour-Duncan

Magazinul Rapsodia

1. web: www.magazinulrapsodia.ro
2. adresa: pe la rondul Alba Iulia
3. Produse: toata gama de instrumente Hora-Reghin

Magazinul “Musica store”

1. web: www.music-estore.ro
2. adresa: Bucuresti – Calea Victoriei nr. 60 – vis-a-vis de Magazinul Muzica
   Bucuresti – Calea Victoriei nr. 25 – langa Politia Capitalei
   Bucuresti – Militari Shopping Center
3. Produse:

• Chitare acustice:  Roling’s, LAG, Epiphone
• Chitare clasice:  Roling’s, LAG
• Chitare electrice:  Roling’s, LAG, Epiphone, ESP, Gibson, LTD, Music Man, Westone
• Amplificatoare chitara: Blackheart, Blackstar, Crate, Fishman, Line 6, Marshall, Randall, Roland
• Efecte chitara: Blackstar, BOSS, Danelectro, Electro Harmonix, Fishman, Line 6, TC electronic
• Doze chitara: Dimario
• Corzi chitara: D’addario, Ernie Ball, Roling’s, RotoSound, SIT, Warwick

Magazinul Yamaha Divertas

1. web: www.yamahamusic.ro
2. adresa: Pe Victoriei, intre Muzica si Casa Centrala a Armatei
3. Produse: orgi, pianuri yamaha. Se gasesc si chitari Yamaha dar nu apare pe site

Magazinul Senia

1. web: www.senia.ro
2. adresa: in spate la Muzica. Pe strada dintre B1 TV si Novotel dupa curba pe partea dreapta.
3. Produse:

• Chitara acustice: BC Rich, Fender, Gewa, Hohner, Michael Kelly Guitars, Ovation, Squier, Tenson, Yamaha
• Chitare electrice: BC Rich, Behringer, Dimavery, Fender, Gewa, Hohner, Jackson, Michael Kelly Guitars, Roytek Warwick, Squier, Tenson, Yamaha
• Amplificatoare chitara: Behringer, Bugera, Fender, Kustom, Laney, Roland
• Efecte chitara: Behringer, Boss, Korg, Rocktron, Roland, Huges&Kettner

Recomandari pentru incepatori:

• chitara clasica: In functie de buget si asteptari, poti alege intre o chitara clasica Hora (care costa putin) si e destul de buna pentru pretul ei, sau poti incerca o chitara mai profesionista de la Manuel Rodriguez.
• chitara acustica: Hora, Stagg,Aria, Fender, Epiphone, Hohner. Conteaza mult ce tip de muzica doresti sa canti. Fender CD-60 e mai mult pentru rock. Stagg SW-201 are un sunet mai moale, mai cald, si merge mai mult pe blues.
• chitara electrica: aici depinde de tipul de muzica pe care vrei sa-l canti. Vezi aici cum sa alegi o chitara electrica: aici . Chitare low price sunt Ibanez, Stagg, Aria, Hora-Reghin: seria Iris. Preturi intre 350-1000RON.
• efecte: Digitech asigura un raport calitate/pret destul de bun. Cu vreo 230ROn poti sa-ti cumperi un procesor cu 40 de efecte + efect de drum.
• amplificatoare: pentru apartament si pentru incepatori e de ajuns 10-15W. Preturile incep de la 300ron (Fender Frontman 10G) si cresc in functie de putere, marca si optiuni.
• corzi: recomand Ghs(preferatele mele si cele mai bune din romania pentru electrica si acustica) si D’Addario.  Corzile Elixir se lauda ca ar fi cele mai durabile. Daca ai grija de corzi, poti sa duci si corzile de 25-30ron/setul la o durata de viata de 3 luni. Dupa 3 luni deja se simte diferenta la orice corzi. La capitolul material, cele din bronz au un sunet mai dulce pe cand cele din nichel au sunetul mai rece. Grosimea corzilor variaza. Cu cat corzile sunt mai groase cu atat suna mai bine, dar sunt si mai greu de manuit. Pentru incepatori recomand corzi cat mai subtiri. In Romania, datorita ofertei inca sarace, cele mai subtiri corzi sunt .009-.042 pentru chitara electrica si .011-.046 pentru chitara acustica.

Daca esti incepator iti recomand sa iei cu tine pe cineva care se pricepe cat de cat sa cante la chitara. cel mai bine ar fi sa fie cineva care sa stie sa cante bine pentru a putea testa limitele si cum suna pe fiecare tip muzical. Pentru amplificatoare si efecte e necesar sa fie testate cu echipamentul propriu (aka chitara proprie) pentru a vedea cum suna pe acel tip de chitara si acel tip de doze.