Prima pagină > Blues, File de jurnal, Thoughts > Caderea zidului

Caderea zidului

Daca am invatzat ceva in viatza e faptul ca nu trebuie sa-ti pese de nimic. Asta am realizat de prea mult timp. Am incerca sa ajung un astfel de om incat am uitat cine sunt. Am incercat intai sa-mi stabilesc un sistem de valori incompatibil cu orice sentiment. Apoi m-am inconjurat de oameni care nu ma pot rani. Ce fraier. Loviturile se simt mai puternic cand nu te astepti. Apoi am inceput sa ma imprietenesc cu acei oameni carora nu le pasa de nimic si nu le e frica sa raneasca. Dar atunci am descoperit ca au slabiciuni. Apoi am hotarat sa ma izolez de toti… atat timp cat stai departe de ceilalti nu are cine sa te raneasca… Wrong… Esecul mi-a dat o revelatie. Mi-am dat seama cine sunt cu adevarat. Nu a mai ramas nimic din imaginea mea de dinaite. Acel idiot simpatic care credeam ca sunt a murit… demult… pe 23 iulie 2004. Tin minte si acum acea zi blestemata care ma transformat in ceea ce sunt acum: Cel mai mare dusman al meu, propriul meu Lucifer, My own personal Shiva. >:)) .  Era o zi asa frumoasa. Acum am ajuns sa ma tem de ziua de 23. E o cifra fatidica. Cred ca pe 23 o sa mor.  Oricum am realizat ca sa pot fi fericit trebuie sa ma izolez de mine insumi. Atat timp cat gandesc o sa am un singur gand: mizeria in care am ajuns sa ma complac. Candva eram optimist, glumet, fericit, de gashca, erau multi oameni carora le placea sa vb cu mine… acum… am ajuns exact opusul: pesimist, depresiv, invizibil pentru multi oameni, enervant. Sincer inca ma intreb cum de mai vorbeste cineva cu mine. Nu ma va mira niciodata sa ajung sa treaca lumea prin mine. Atunci probabil as fi fericit… Cel mai dureros e sa fi ignorat de cine iti pasa si de ceilalti nu. Totul sau nimic… Limitele sunt fericirea…

Am ajuns sa ma gandesc foarte mult la mine la trecutul meu. La toti cei care au insemnat ceva in viatza mea. Mi-am dat seama ca am tinut prea putin la cine merita cu adevarat si prea mult la cine nu merita. In viatza mea am fost indragostit de 3 ori (cel putin asa numesc eu sentimentele mele pt ele. am ajuns sa ma indoiesc ca as putea am vre-un sentiment care sa fie cat de cat non-egoist.) dar nici una din cele 3 tipe nu ia pasat vreodata de mine. Adica… Oricum… Ma pot lauda ca a fost o fata care ma iubit cu adevarat. Una singura. Dar cum era de asteptat am fost un magar si nu am tratat-o cum merita… M-am gandit de multe ori sa-i trimit un mesaj sau sa o caut… Un singur cuvant as putea sa-i spun: „Iarta-ma”. Atat. Merita. Dar nu stiu daca o sa gasesc vreodata curajul sa-i spun asta. Ar insemna sa marturisesc cine sunt. Sa ma arunc la picioarele ei si sa sper ca nu o sa arunce cu piatra. Nu e stilu meu. Nu-mi place sa risc. Poate asta e defectul meu cel mai mare.

Mi-am imaginat cum va fi propria mea inmormantare… Si acum zambesc cand ma gandesc. Ma face sa regret ca nu exista viatza de apoi. Ar fi fost fenomenal sa pot sa-mi vad propria inmormantare. Cel mai probabil o sa vina multe rude pe care abia le-am vazut de cateva ori in viatza. Apoi altele pe care nu pot sa le suport. O sa mai vina si multi amici unii care mi-au fost candva prieteni, alti care s-au considerat prieteni mei, alti pentru care am fost doar un obiect de decor, o sa vina si dusmanii mei si probabil si cei cativa prieteni. Toti o sa inceapa sa planga si sa ma ridice in slavi: ca „a fost un baiat bun”, „pacat ca sa dus”. Niunul nu o sa-si mai aduca aminte de mine. O sa fie prea marcati de constientizarea propriei efemeritati incat o sa ajung in cateva secunde din demonul din descrierile lor intr-un adevarat sfant. Sfantul Liviu… :)) ce tare. Apoi o sa inceapa sa ma laude si cei pentru care am fost in mare parte invizibil. O sa povesteasca si acestia ce copil bun eram exemplificand prin diverse amintiri in pare prost interpretate, in cealalta parte pura fictiune. Pacat ca la noi nu se tin discursuri despre mort. As muri de ras la cine ar alege sa le citeasca (cel mai probabil acel tip pe care l-am considerat o nulitate toata viatza si cu care am vb din politete – inca incerc sa aflu cine e. Nu de alta da e lista mare… Prieteni se stiu 😉 ).  Pentru astfel de momente merita sa traiesi,… sau sa mori :)).  Cat de tare e… Moartea te transforma in ochi celorlalti intr-un sfant. Ii face sa-ti uite toate greselile, sa-ti accentueze calitatile. Daca inainte erai un necunoscut pt ei acum esti cel mai bun prieten al lor. Trist.

Intotdeauna am considerat ca e o prostie sa te sinucizi pentru cineva. Cea mai demna de mila sinucidere e aia din dragoste. Sinucigandu-te din dragoste il ridici pe celalalt la rangul de zeu in fatza ta. Nimeni nu merita o jertfa umana. Dar oricum tre sa recunosc ca in cazul inmormantari e geniala. Toti vor incepe sa te considere o victima. E cea mai cruda razbunare pe cineva. Persoana iubita va fi constransa sa traiasca cu sentimentul de vina. Daca nu impus de propria constiinta atunci impus de cei din jur.

Daca te gandesti singura sinucidere cu adevarat demna e aceea in care motivul este impiedicarea reintoarcerii in iad dupa ce ai atins raiul. E chiar penibil sa poti sa fi infrant dupa ce ai fost victorios. Unde sunt acei zei printre oameni care se sinucideau, isi ardeau mainile in fatza esecului. Sincer intotdeauana am sperat sa ajung un asemenea om. Demn si in infrangere, incapabil sa piarda chiar si in fatza calaului. Dar viatza mi-a aratat ca nici macar nu-mi pot permite luxul sa visez ca o sa fiu vreodata.

Cel mai probabil o sa fiu ingropat in mod crestinesc: cu preot, cu coliva. Desi ateu fiind singurul meu vis ar fi sa fiu incinerat si aruncat undeva in natura intr-un colt de natura frumos nu mai am puterea sa ma mai opun. „Faca-se voia ta”. Cel mai mare regret al meu e ca nu pot sa nu fiu ateu. Sa cred intr-un dumnezeu sa pot sa ridic pumnul spre cer si sa zbier „e vina ta!”, „da-mi!”, „vreau dreptate!” sau sa ma las in voia sa: „Faca-se voia ta”, „Dumnezeu a dat, dumnezeu a luat”.  Trist cei ca cei care cred vor sa scape de sub mana sa iar cei care nu cred ar vrea mana sa ocrotitoare deasupra capului sau.

A! uitam. Mi-am imaginat si cum as prefera sa mor: Acultand niste muzica buna ( vivaldi daca e primavara, bethoven daca e vara, mozart daca e toamna ), band un pahar de vin bun ( Rosu pt vara si toamna si alb pentru primavara ) si stand in propria casa cu ochi inchisi sau daca am noroc privind un peisaj frumos, sau un apus de soare. Ar fi prea sadic sa mor iarna sau privind rasaritul… Combinate ar fi de-a dreptul hilare: un sfarsit intr-un moment de inceput deasupra unei lumi moarte…

Sngurul om care a stiut cum sa-si traiasca moartea e locotenent-colonel Frank Slade (Al Pacino – Scent of a woman). Singurul sau defect e ca a fost prea slabit ca sa-si continue lupta si a capitulat in fatza lui Charlie. Eu nu mai sunt acel idealist de acum cativa ani asa ca asa vad eu o moarte demna si nu cum apar in filmele siropoase din „padurea-sfanta” in care se moare pentru ceilalti. Cel mai importat nu e sa sti cum sa-ti traiesti viata ci cum sa-ti traiesti moartea… Happy-end-ul e doar o poveste neterminata…

Mi-e dor de mine…

Trist…

  1. gyzzard
    Iulie 12, 2007 la 11:26 pm

    urijuna

  2. Mihai
    Septembrie 18, 2007 la 7:40 pm

    „Caderea zidului” cum o numesti tu se poate traduce in mai multe ipostaze: 1. distrugerea unui mijloc de aparare, 2. decaderea personala(daca te compari cu un zid :)), 3. distrugerea unei bariere menita sa separe: interiorul de exterior, raul de bine, lumea de tine. Oamenii de-a lungul timpul au considerat atat distrugerea(vezi zidul Berlinului) cat si construirea(vezi Marele zid Chinezesc) zidurilor o activitate placuta. Vad ca tie iti place sa le darami. 🙂 In rest, eseul tau are ideatie bogata, bine exprimata, pe alocuri putin cam impersonala pentru ce pretinde a fi. E foarte expresiv. Felicitari.

    PS: stii tu care mihai. 😉 (umf)

  3. Septembrie 18, 2007 la 7:47 pm

    ai uitat a 4-a ipostaza.
    Nu e eseu. e doar un acces de sinceritate… unul dintre putinele…

  4. Mihai
    Septembrie 18, 2007 la 7:55 pm

    :))

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: