Prima pagină > Octombrie, Roman > Capitolul 1

Capitolul 1

– E cald afara. Ar fi bine sa…

-Moshule eu nu am venit la tine pentru prognoza meteo. Toti au spus ca ai toata raspunsurile… Deci?

-Exista multe adevaruri dar cel mai important dintre ele este adevarul tau. Acest adevar nu se afla ci se descopera. Te afli in fatza unui mare puzzle. Tu nu ai decat 3 piese. Intoarce-te cand o sa ai toate piesele pe care poti sa le descoperi singur si eu ti le voi da pe restul si te voi ajuta sa refaci imaginea de pe cutie.

-Dar…

-Vei sti singur cand le ai pe toate. Nu te lasa prada lucrurilor simple. Nimic nu mai conteaza. Uita cine erai inainte, uita-ti numele… acel om a murit. Acela era un sclav. Era proprietatea acestei lumi, a lucrurilor pe care credea ca le detine.

-Si acum cine sunt? rase tanarul.

-Asta sa-mi spui tu. spuse mosul apasand cu degetul puternic pe fruntea tanarului.

Acesta se sperie de gestul neasteptat si dand sa se retraga lovi masa care se misca lasand vaza chinezeasca sa alunece pe pardoseala rece.

-De 20 de ani incoace m-am lovit de masa asta in fiecare zi in sperantza ca o sa se sparga si pacostea asta de vaza, rase mosneagul. Am primit-o la moatea soacrei mele. Cred ca e un cadou de la ambasadorul chinei sau japoniei. Toti arata la fel pentru mine. Daca e adevarat ca dumnezeu ia facut pe oameni dupa chipul si asemanarea lui atunci pe ei ia facut dimineata.

Batranul ridica cel mai mare ciob si il admira cu mare interes.

-Vezi tu, vaza asta valoreaza foarte mult. Sunt multi care ar fi preferat sa isi rupa un picior decat sa o piarda. Acesti oameni ii apartin vezei. Sunt sclavii ei. Muncesc pentru a o pastra in perfecta stare, iar cand se sparge simt un gol intens in suflet. Nu mai apartin nimanui asa ca isi aleg alte obiecte si devin sclavii lor. Asa esti tu. Pentru a intelege tu trebuie sa spargi toate vazele care te tin prizonier sa simti golul sufletesc de a nu apartini nimanui si sa-l accepti. Atunci vei fi capabil sa intelegi.

-Ce mos nebun. isi spuse tanarul dupa ce din casa batraneasca. Se inoptase de-a binelea. Inainte de a iesi se uitase la ceas si se bucurase ca o sa poate trece fara sa se ascunda, dar cand ajunse-se in starda isi vazu planurile inabusite. Strada prost asfaltata era insa bine luminata. Daca cand a venit sa putut ascunde cu greu acum era si mai greu. Nu putea sa isi ascunda fata. Acest lucru ar fi facut sa fie reperat si identificat de politie. Desi se indoia ca exista vre-un politist prin preajma nu putea risca, asa ca decise sa merga ca si cum ar fi iesit la o plimbare. Era imposibil sa fi observat asa ca prefera, in lipsa posibilitati sa se ascunda el de privirile indiscrete, sa ascunda motivul veniri sale in acest colt de „rai parasit” cum ii spuse-se odata tatal sau.

Ultima data cand ajunsese pe aceasta strada era cu mult inainte de razboi cand aceasta strada era un adevarat paradis. Avea doar 9 ani dar inca isi amintea perfect acea zi. Era o zi frumoasa de primavara. Putin mai sus de casa batranului se afla un magazin cu portelanuri chinezesti a carui proprietar plantase in fata magazinului 4 ciresi care ca prin minune stateau infloriti jumatate de an. Era considerata o adevarata minune din cauza asta toata lumea il numea Ming „magicianul”. Se intoarse pentru o secunda si revazu firma luminoasa a magazinului lui Ming. Inca era luminata. Dar nu mai exista nici o dovada a acelor splendizi ciresi. Tanarul rase aducandu-si aminte de zicala pe care tatal sau o spunea adeseori: „Nici un lucru facut de om nu poate fi mai durabil decat cel facut de dumnezeu”. De jur imprejurul erau cladiri cu 2-3 etaje care aveau la parter magazine in a caror vitrine luminate in culori multicolore erau afisate cele mai luxuase obiecte care se gaseau pe cele 5 continente. Blanuri de animale pe care nu a reusit niciodata sa le gaseasca in vre-un atlas. In acea zi il lua-se tatal sau cu el pentru a-i cumpara un cadou mamei sale. Tatal sau reusise sa isi extinda micul magazin de familie si acum isi permiteau un anumit grad de lux. Erau asa de straini fata de cei din jur. Tatal sau imbracat in singurul sau costum cu o croiala traditionala ce ii dadea un aer de batran cu parul negru ca abanosul. El era imbracat in uniforma de vara a scoli religioase unde reusise sa intre la insistentele mamei sale si ea fosta eleva a acelei scoli stricte. Costumul negru, din material asemantaor cu al calugarilor care predau la calsa de baieti din care facea parte, marcat cu emblema albastra a scolii pe umarul stang si cea rosie a bisericii pe umarul drept ii dadeau un aer de militar precoce. Aceasta imagine era intarita si de faptul ca sapca sa impiedica sa i se vada ochii. In freamatul multimi sa simtit strain, singur. Cand a ajuns acasa a jurat ca nu o sa mai calce vreodata pe acea strada. Si totusi acel tanar blond care mergea incet admirand cladirile lasate in ruina nu mai isi aducea aminte de acele sentimente ci doar de supararea de acasa.

– Cine esti? striga fara sa se intoarca.

-Umbra ta. se auzi atunci un glas feminin care-i adusese aminte de prima lor intalnire… 

Categorii:Octombrie, Roman
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: