Prima pagină > Octombrie, Roman > Capitolul 2

Capitolul 2

Era atat de placut. Soarele care ii mangaia fata cu razele sale, nisipul fin, adierile vantului care aducea dinspre mare mirosul libertatii marinarilor si dinspre uscat mirosul dulce al florilor de vara. Ar fi vrut sa mai stea un minut, o ora, o vesnicie, dar stia ca nu e cu putinta. Deschise ochii si se uita in jur speriat. Isi reveni imediat. Pentru o clipa se crezuse inapoi copil pe plaja de langa satul bunicilor sai. Pe vremea cand visa, intins pe nisipul fierbinte, la ce viitor luminos il asteapta. Isi aminti cum se batu cu 3 baieti mai mari care ii spusera ca nu va ajunge alceva decat un pescar amarat ca bunicul sau. Zambi uitandu-se la cicatricea de pe bratul drept, capatata in acea bataie inegala, si despre care zicea tuturor ca a capatat-o in razboi. Care razboi nu la intrebat nimeni. Cei tineri il credeau mercenar si il respectau de frica iar cei batrani il credeau veteran si il respectau ca pe unul de-al lor. Asa a ajuns ca tristetea si tacerea lui sa fie considerate urmarile faptelor odioase pe care le-a comis sau pe care le-a vazut in razboi. Ii convenea aceasta reputatie. Toti il lasau in pace. Nimeni nu-i punea intrebari. Singurul efect negativ al acestei metode era ca seful politiei locale il vedea ca pe un aducator de necazuri. Datorita faptului ca satul era mic si linistea sa se prelungise si dupa venirea tanarului strain se multumi doar sa puna un subaltern sa-l supravegheze si sa-i raporteze orice miscare a acestuia.

tanarul se ridica in picioare si cerceta plaja pustie. Politistul nu era la locul obisnuit, Era exact cum planuise. Dupa ce a observat ca cel pe care il supraveghea isi petrecea 3 ore in fiecare zi dormind pe plaja, politistul considera ca degeaba asteapta in acel timp si se bucura de cele 2 ore jumatate libere obtinute din rutina strainului. Acum nici nu banuia ca acesta se trezise mai devreme. Tanaru incepu sa alerge in directia opusa satului. Avea 2 ore sa ajunga la casuta de pe plaja si sa se reintoarca ca sa evite intrebarile inutile ale politiei.

Cand ajunse la casa solitara era plin de transpiratia rece mai degraba a asteptarii decat de cea de oboseala. Intra fara sa bata, asa cum ii spuse-se batrana.

– E pe pat. A venit in sfarsit. Nu credeam ca o sa mai vina vreodata, spuse batrana, fara sa se intoarca, mestecand in mica oala de pe foc.

Tanarul deschise pactul cu nerabdare, lua fiecare carte din el, o cerceta atent si o punea apoi alaturi, pe pat. Alese 7 carti pe le puse in rucsacul sau iar pe celalalte le puse inapoi in pachet.

– Pentru restu o sa vin in zilele urmatoare, ii spuse batranei punandu-i pe masa plata obisnuita pentru complicitatea ei.

Apoi pleca in fuga catre locul lui obisnuit de pe plaja.

– Ce om neobisnuit! Face aceleasi lucruri la ceiasi ora in fiecare zi, spuse seful politiei cand primi raportul despre mercenarul strain.

– O fi fost copil de trupa si sa obisnuit cu rutina programului de cazarma, ii raspunse adjunctul sau.

– Poate. Oricum vreau sa fie supravegheat in continuare.

– Dar…

– Poate, candva, isi va schimba rutina…

Categorii:Octombrie, Roman
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: