Prima pagină > Explicatii, File de jurnal, Thoughts > Imi place sa ma cert

Imi place sa ma cert

De fapt nu vorbesc de acea cearta clara in care fiecare ii spune celuilalt tot felul de cuvinte menite sa raneasca ci versiunea „light” acea cearta filozofica in care se arunca o idee si fiecare vine cu argumente pro sau contra, in care fiecare se lupta sa convinga pe celalalt ca parerea sa e ceea mai buna.

Intotdeauna am considerat ca fiecare om are o parere proprie, bazata strict pe experienta proprie si mi se pare greu de crezut ca doi oameni pot sa aiba strict aceiasu parere asupra unui lucru. Poate mai inteleg daca e vorba de oameni care s-au format in aceleasi conditii. Dar in rest… Oricum sunt destui de multi cei care ma urasc pentru aceasta parere si mai ales pentru ca nu pot sa accept o idee asupra unui lucru care merita si cu care nu sunt de acord partial sau integral fara sa pun pe masa si un mic argument care cel putin ar trebuii sa-i dea de gandit celui care a enuntat ideea. Multi considera asta ca „gaz pe foc” pentru iscarea unei dispute. Recunosc ca imi place disputa care urmeaza, de cele mai multe ori, fiindca se intampla ca persoana cu care ajung sa ma cert sa fie un om incapabil sa gandeasca in afara micii cutii de carton in care e impachetata lumea sa, dar cand enunt mica mea idee contrarie nu am nici cea mai mica dorinta de a incepe o disputa. Ok mai sunt dati in care expun o idee capcana stiind clar ca va duce la o disputa dar in aceste cazuri eu sunt cel care emite ideea intiala. Un subiect care clar il va face pe celalat sa incerce sa-mi dovedeasca ca gresesc. De obicei asta vine dupa un moment de tacere care imi permite sa analizez ce efect va avea, ce sanse sunt sa am dreptate si ce sanse sa nu am dreptate. Sunt putini care au ocazia sa primeasca frecvent astfel de capcane, nu pentru ca nu mi-ar merge si cu alti dar astea sunt micile mele bomboane de duminica pe care prefer sa le impart cu oameni care merita, care imi vor pretuii parerea si a caror parere o pretuiesc. Nu le voi imparti in nici un caz cu niste imbecili incapabili sa accepte sau sa cobata un argument. Daca castig sau pierd nu vreau sa conteze in nici un fel. Vreau sa ma bucur daca castig sau daca pierd. Vreau sa ma bucur de vicorie chiar daca nu e a mea. Daca disputa se face cu cineva incapabil sa recunoasca o victorie si incapabil sa castige cine ar fi castigat. Daca argumentele ar fi contra mea as vrea sa fie unele cu care sunt de acord si nu unele atat de sterpe incat chiar si un copil ar putea sa le acopere cu un simplu scancet.

Chiar daca disputa porneste de la mine indirect sau direct, cu vointa mea sau nu, se pot intampla 2 lucruri: o disputa filozofica care sa revigoreze „trupul si mintea” ca un redbull filozofic sau o cearta abjecta. Pe prima o gust cu toate simpturile mele, pe cea de-a doua o urasc din tot sufletul. Pe prima incerc sa il intarat impotriva mea, impotriva argumentelor mele. Nu pentru a umili adversarul, nu pentru a-mi impune ideile ci de a le verifica in focul gandirii mai multor persoane. Iubesc sa uimesc cu argumentele mele si sa fiu uimit cu ale „adversarului”. Iubesc sa fiu obligat sa accept o idee care nu e a mea si sa fiu obligat sa-mi resping propria idee. Iubesc sa imi impun ideea si sa privesc cum adversarul aprinde altarul pe care se afla argumentele sale pentru a le zertfi in numele zeui care tocmai am fost. In cea de-a doua incerc sa imi impun ideea gasindu-ma in imposibilitatea de a accepta niste argumente repulsive. In momentul cand observ ca imi sunt impuse totusi aceste argumente sunt obligat, sau mai bine zis ma simt obligat sa atac. Sa devorez adversarul. Sa imi infing ghearele de vultur in gumazul pacii si sa devorez cadavrele gandirii adversarilor asemenea unui corb. Sa imi alerg adversarii, sa-i las sa scape dar nu inainte de a-mi infinge ghearele si coltii in carnea lor pentru a le lasa urmele puterii mele, sau mai degraba cele ale neputintei lor. Niciodata nu castiga cel mai puternic ci doar pierde cel mai slab.

In concluzie nu conteaza cati oameni ma urasc pentru aceasta calitate a mea. Daca cineva e demn de o asemenea disputa ma va aprecia, ceilalti nu conteaza. Iar cei care se considera demni pot sa incerce… Miroase a sange proaspat… >:))

  1. cleo2012
    Iunie 25, 2009 la 10:42 pm

    imi place cum gandesti:)

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: