Prima pagină > Octombrie, Roman > Capitolul 4

Capitolul 4

Era ea. Alergau pe un camp de flori salbatice. Ea avea o floare in par. Da, isi aduse aminte, el i-a pus-o in par. Ce frumos mirosea. Campul sau ea? Nu stia. Nu conta. Era perfect. Ea era perfecta. Era cea mai frumoasa din lume. Nu-si aducea aminte chipul ei, dar era imposibil sa nu fie cea mai frumoasa. Il iubea. Se iubeau.

– Ce frumos era! spuse tanarul ridicandu-se. Pacat ca a fost doar un vis. Lucrurile astea nu se intampla niciodata in viata reala.

Se intoarse pe partea cealalta, incercand sa adoarma din nou, dar imaginea spatarului tare de lemn al bancii din parc il facu sa-si dea seama ca nu mai era cu putinta. Se ridica cu greu, intanzandu-si oasele suferinde si incepu sa-si faca obisnuitele exerciti de „recuperare”. De doua saptamani de cand dormea pe unde apuca isi elaborase o intreaga suita menita sa vindece suferintele provocate de lemnul dur al bancilor din parcurile publice sau de pamantul rece si tare.

Se uita la luna care parea pictata pe cerul senin in speranta ca o sa-si dea seama cat e ceasul. Parea sa fie undeva in jur de 3-4. Se uita, din instinct, la mana sa stanga sa isi confirme banuiala, insa isi aminti ca si-a vandut ceasul acum 3 zile unui vanzator ambulant. Era un ceas rar, primit de la tatal sau in ziua cand implinise 18 ani. Isi aducea aminte si acum acea zi. Era o zi de octombrie ce parea a fi mai degraba de mai. Cerul senin il facuse sa se simta vesnic, puternic, invincibil. Cand tatal sau l-a chemat in biroul sau a crezut ca il chema pentru a-i vorbi iar despre responsabilitatile sale de frate mai mare, precum in fiecare an in de ziua sa. De data asta insa tatal sau nu mai statea in spatele biroului mare ci pe canapea. Nu mai avea aerul degajat ca in fiecare zi de sarbatoare. Avea un chip pe care se citea ingrijorarea sa. Incerca sa o ascunda dar efortul sau nu facea decat sa adanceasca cutele de pe chipul sau. Cand il invita sa ia loc langa el intelese ca vrea sa-i vorbeasca de ceva grav. Se uita prin usa intredeschisa si vazu ca toti fratii sai sunt acolo. Isi incorda auzul si reusii sa-si auda mama in bucatarie. Incerca sa-si aminteasca ce rude in pragul mortii aveau dar isi dadu imediat seama ca mama sa era prea vesela pentru asa ceva. Isi dadu seama ca este vorba despre el asa ca incerca sa-si aduca aminte daca a facut analize in timp util ca rezultatele sa ajunga abia acum. Nu era vorba de asta, era ziua lui, orice ar fi putea sa mai astepte pana maine. Atunci ce era? La scoala era bursier, iar ei o duceau destul de bine pentru a nu fi probleme in a-si urma studiile. Se hotara sa nu mai lungeasca suspansul si se aseza grijuliu alaturi de tatal sau. Atunci acesta ii povesti intrega istorie a familiei lor. O istorie incredibila, imposibil de crezut, absurda, dar atat de reala. Ii raspundea la toate intrebarile pe care si le puse vreodata. Un secret care il condamna la o viata pe care nu ar fi vrut-o. O profetie atat de absurda. Era o minciuna, trebuia sa fie. Dar tatal sau nu mintise niciodata. Adica niciodata in afara de cand era obligat pentru a tine ascuns secretul. Nu avea de unde sa stie atatea detalii despre viata sa. Ii spunea lucruri pe care nu avea de unde sa stie. In final tatal sau deschise seiful si scoase o carte groasa invelita in piele de vitel.

– Aici sta scris tot ce au vrut stramosii tai sa sti. Ii zise dandu-i cartea. E istoria si viitorul tau.

Cand o atinse simti ca trecutul si prezentul s-au unit pentru un moment. Nu mai era nevoie sa o deschida ca sa stie ca e scrisa intr-o limba pe care nu o intelegea. Nu mai era nevoie sa o citeasca. Cand a atins-o tot ce scria in ea a aflat si el. Stia exact ce trebuie sa faca. Trebuia sa caute un batran care sa-l indrume. Trebuia sa se dezlege de tot trecutul sau. De acum era alcineva.

– Acum trebuie sa pleci! isi spuse tatal sau. Trebuie sa cauti paginile lipsa. Trebuie sa-ti construiesti viitorul.

Atunci isi scoase ceasul de la mana si ii spuse:

– Ceasul acesta valoreaza foarte mult. Strabunicii tai l-au pastrat pentru tine. In drumul tau vei da peste obstacole. Acest ceas e pastrat pentru a te trece peste unul dintre ele.

Ii spuse sa-si ia un singur rucsac care sa nu pare a unui om ce pleaca la drum lung. Dupa aceia ii intinse o cutie din lemn de trandafir:

– Aici ai toti banii de care o sa ai nevoie in drumul tau. Foloseste-i cu grija!

Cand iesi din biroul tatalui sau, tanarul era slabit, ametit si alb. In sufletul sau se ducea o lupta prea puternica pentru inima sa. Dar nimeni nu il observa. Era pentru pirma data in viata sa invizibil…

Amintirea aceasta ii aducea inducea, intotdeauan, o usoara ameteala. Isi aduse aminte ca era ziua lui. Cati ani au trecut. Pareau o vesnicie desi erau doar doi.

Privi din nou luna de octombrie si isi aduse din nou aminte de visul sau. Ceva din ea parea a fi venit exact din visul sau. Era doar o parere. Isi ridica rucsacul si incepu sa mearga pe aleile parcului. Ciudat toate pareau a fi fost, cumva si in visul sau.

Da. Avea dreptate. Totul aparuse si in visul sau. Era ziua cand a cunoscut-o….

Categorii:Octombrie, Roman
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: