Prima pagină > File de jurnal, Thoughts > Frica de intuneric

Frica de intuneric

Oricarui copil ii e frica de intuneric. De ce? Explicatia „oficiala” e ca: copii au o imaginatie bogata care, in combitatiie cu incapacitatea lor de a se apara si cu miturile din basme, ii face sa vada in intuneric un dusman care poate ascunde de adulti cei mai periculosi monstri. Adulti nu cred in „bau-bau”, iar diavolu apare doar ziua (asa scrie in biblie) asa ca nu le e frica de intuneric.

Si adultul aprinde lumina si nu e nimic in intuneric… Copilul creste si devine adult. Adultul devine parinte, ia parintele isi invata copilul sa nu ii fie frica de intuneric. Si totusi tuturor copiilor le e frica de intuneric.

Eu nu am acceptat niciodata explicatia logica ca „nu e nimic in intuneric”. Am trecut, partial, peste aceasta fobie doar datorita tendintei de a face pe curajosul. Intunericul ma fascinat intotdeauna. Intai mi-a fost doar dusman apoi a devenit atat dusman cat si prieten.

Intotdeauna mi-a fost frica de intuneric si intotdeauna imi va fi. Cand eram copil imi era frica nu atat pentru acel monstru „bau-bau” ci pentru ca intunericul insemna noapte pentru mine. Si noaptea inseamna somn. Si moartea e vazuta ca un somn. Si noaptea vine dupa asfintit si asfintitul e simbolul trecerii pe „lumea cealalta”. Si in lumea cealalta nu sunt demoni? Frica mea venise dintr-o logica simbolistica.

Acum acea frica a ramas inca adanca intimparita in inima mea. Motivele sunt altele. Nu mai imi e frica ca in intuneric e „diavolul”. Si nici ca o sa mor in somn.  Lumea nu e atat de buna incat sa-mi permita acest lux. Moartea trebuie sa inseamne suferinta. Si cand moartea ta aduce bucurie atunci suferinta ta trebuie sa fie cu atat mai mare.

Acum nu mai mie frica de intunericul care se lasa in camera ci de cel din sufletul meu.

In intuneric nu se mai ascunde „bau-bau” ci se ascund intentiile atator „prieteni”. Acum nu mai mie frica de intunericul ce aduce somnul vesnic ci de cel care aduce insomiile vesnice care ma fac sa ma gandesc, iar gandurile sunt cea mai dureroasa boala. Nu mai imi e frica de asfintititul care precede intunericul ci de rasaritul care ii succede. Inceputul aduce mai multa suferinta ca sfarsitul.

Copilului ii era frica ca nu e singur in intuneric, adultului ii e teama ca e singur in intuneric.

Frica de intuneric e frica de necunoscut, de singuratate, de liniste, de moarte, toate reduse la un fenomen atat de comun dar atat de sugestiv: intunericul. Daca toate acestea sunt doar un pic mai explicite la maturitate de ce ne invatam copii sa nu le fie frica de acestea cand tocmai noua ne e frica mai tare? Inconstienta sau ipocrizie?

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: