Acasă > Blues, Thoughts > The place were I lost my soul

The place were I lost my soul

Memoria imi joaca feste. Intotdeauna am considerat ca am o memorie de invidiat dar acum… nu mai pare sa fi fost vreodata asa.

Tin minte atatea lucruri marunte. Atatea zambete de o clipa mi-au ramas scrise in piatra memoriei. Atatea momente de suferinta mi-au ramqas in sertarele memoriei. Totul pare atat de viu inca, totul pare atat de real. Si totusi uneori ma indoiesc de veridicitatea lor. Oare toate au existat asa? Oare acele persoane sunt reale sau doar niste fantome ale imaginatiei mele? Oare am trait? Oare am existat? Cred ca da… vreau sa cred ca da… Totul pare atat de real dar totusi cum pot proba atatea amintiri, atatea sentimente cand toate se bazeaza pe atatea verigi lipsa? Cum pot sa-mi amintesc de acea moneda de „15 bani” din primavara lui ’94? Cum pot sa-mi amintesc de episoadele din „Tanar si nelinistit” la care se uitat invatatoarea cand faceam meditatii cu ea? Cum pot sa-mi amintesc cate grade erau in prima zi de liceu dar totusi sa nu pot sa-mi amintesc atatea momente care mi-au schimbat viata? Cum de s-au sters din mintea mea? Cum de nu-mi pot aminti chipul atator persoane pe care le-am iubit? Cum de am ajuns sa incep sa ma sterg din propriile mele amintiri? Cum de viata prinsa in memoriile mele e mai scurta decat cea calendaristica? Unde sunt atatea zile? M-am uitat in calendar si el spune ca au existat.. toate… Si atunci de ce pentru mine nu mai exista aceste zile? Am incercat sa le reconstitui. Am sapat adanc in desertul memoriei, am citit pergamentele memoriei altora si am reusit sa recladesc acele zile. Dar totusii nu am reusit sa le fac sa existe din nou pentru mine.

Incet incet dispar si alte zile. Acum imi pare bine. Poate scap de cosmarurile adevarului. Dulce uitare! Dar oare voi crede acelasi lucru si dupa ce vor inceta sa mai existe? Sau le voi simti apasarea din ce in ce mai grea odata cu trecerea anilor si odata cu inmultirea lor?

Cateodata, cand ma gandesc la anumite momente care sunt din ce in ce mai vag in memoria mea, imi vine in minte imaginea unui cimitir cu multe cavouri, fiecare cu un munte de flori deasupra. Si langa aceste cavouri mai e unul gol. Stiu pentru cine e. E pentru inca o amintire, inca o zi din viata mea. Pentru inca un adevar dureros pe care il voi ingropa pentru totdeauna. Si peste cavou voi pune o piatra mare si un mute de flori, nu in memoria acelor amintiri ci ca sa le impideic sa revina. Mi-e frica ca vreodata o sa incep sa ma plimb prin aces cimitir. O sa incep sa citesc ce scrie pe fiecare mormant. Fiecare nume, fiecare amintire, fiecare data. O viata de om… Atata timp irosit pentru construit cavouri si nici o clipa pentru a traii…

To  „Every rose has it’s thorn”
The memory remains…         

Categorii:Blues, Thoughts
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: