Prima pagină > Realitatea, Thoughts > Confesiunile unui bloger

Confesiunile unui bloger

Neavand ce face noaptea in mijlocul insomniei, am luat rigla si am inceput sa masor internetul. Am sperat ca o sa-mi ocupe multe zile cu calcule si masuratori dar mi-au fost de ajuns 2 minute ca sa refac calculele de 3 ori. Am ajuns la o conluzie care mi s-ar fi parut cel putin stupida: internetul e al dracu de mic.

Primul meu post pe un blog a fost pentru a testa o anumita chestie. Era o chestie primita pe mail. Apoi am inceput sa-mi scriu gandurile personale. Mici ganduri pe care nu le-as spune in fata nimanui. Le-am scris pe blog fiindca credeam ca nu o sa am prea multi vizitatori, maxim 1 pe saptamana si ala sa stea maxim 2 secunde. Credeam ca internetul e asa de mare incat nu credeam sa existe vreo sansa sa intre pe aici cineva cunoscut. Mi-am permis sa devin un om vulnerabil, un om a carui amura era tocmai acea invizibilitate pe care i-o ofera pajistea unui fir de iarba. Am inceput sa imi expun colturi ale sufletului demult inchise pentru vizitatori. Am expus si atacat lucruri pe care altfel nu le-as fi recunoscut. Am inceput cu un articol relativ obiectiv si apoi am coborat garda si am expus acele varfusi si depresiuni ale vietii mele. Ceea ce se vrea doar o chestie de test a devenit un test de sinceritate. Si totusi am picat testul. Am fost sincer dar am omis sa dezvalui jumatate din adevar.

Incet au inceput sa vina vizitatori. Pe primii i-am urat, dar am invatat sa accept ca poate adevarul nu are valoare decat daca e cunoscut. Si am inceput sa devin obsedat sa elimin din gandirea mea orice element care ar fi facut sa fiu usor de gasit. Dar adresa lui m-a dat de gol. Si mi-a ramas sa ma apere doar numele lui. Incet am observat ca ideile mele care au fost enuntate pentru prima si ultima data doar in vre-un post oarecare ajung subiect in discutiile cu prieteni, cu dusmani… Apoi au aparut dovezile clare ca sunt citit de cunsocuti. Am fost obligat sa discut subiecte care trebuiau sa ramana doar niste foi scrise. Apoi am inceput sa atac oameni doar pentru ca oricum discutia cu ei ar fi fost doua monologuri paralele. Apoi am reusit sa atac si oameni pe care nu ii cunosc si care nu au fost niciodata tinta mea. Am inceput sa duc razboaie cu oameni care nu au aceiasi idei ca mine.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: