Prima pagină > Blues, File de jurnal, Thoughts > Mi-e dor sa traiesc

Mi-e dor sa traiesc

De ce multe din posturile mele incep cu „de ceva vreme”? Nu stiu. Cu aceiasi fraza l-as fi inceput si pe acesta: „de ceva vreme…”. Viata mea poate fi impartita in doua parti inainte si dupa. De fapt cred ca viata oricarui om poate fi impartita in cel putin doua parti: inainte si dupa. In viata fiecarui om se produce cel putin un eveniment care are rolul sa imparta viata in doua parti inainte si dupa. Cel mai des e un eveniment care imparte in inainte, cand era bine, si dupa, cand e rau. Putine evenimente fericite au puterea sa schimbe un om si un om nu-si poate imparti viata in doua parti decat daca se schimba. Si inainte devine o parte frumoasa indiferent de ce sa petrecut pe atunci, oricum orice lucru pare bun pe langa acel eveniment care l-a zguduit din toate incheieturile ca sa-l smulga din forma sa si sa-l faca bucati ca mai apoi sa-l lase linist intr-o balta de bucatele mici de gheata prea solide ca sa ia o forma unitara, si in fiecare zi devine „dupa”, si in fiecare zi e obligat sa-si adune bucatica cu bucatica vechiul sine si sa-l reconstruiasca intr-o forma care sa-i acopera cat mai bine crapaturile… Si cu fiecare bucatica pe care o culege simte din nou cutremurul care l-a farmitat, si dupa devine iadul amintirilor dureroase. Si cand reuseste sa se reconstruiasca o sa aiba alta forma mult mai trista, care e blestemata sa poarte semnele propiei mutilari, pentagrama propriilor demoni, cele 9 cercuri ale propriului iad. Si inainte devine viata si dupa devine drumul spre moarte, si viata e fericita iar drumul spre moarte e presarat cu obstacole. Live or you’ll not be able to die. Si atunci se indreapta spre viata doar ca sa moara. Si cum poti sa taiesti dupa ce ai atins adancurile iadului? Doar un mort viu cautand sa bea din pocalul vietii. Si incepe sa-i fie dor intai de acel strain care a trait in trupul sau inainte, apoi incepe sa-l urasca fiindca nu a fost capabil sa reziste cutremurului care i-a daramat cladirile sufletului, si apoi renunta sa mai urasca si incepe sa-i fie dor sa traiasca. parca isi aduce aminte cum era cand traia, parca era asa bine… nu-si va aminti niciodata dar intotdeauna va visa si isi va inventa proprile basme despre cum e cand traiesti si nu ii va ramane decat sa spere la inviere si sa ii fie in continuare, dor sa traiasca…

Si mie imi e dor sa traiesc…

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: