Prima pagină > Blues, Thoughts > Monstrul

Monstrul

„I can’t write a love song the way I feel today
I can’t sing no song of hope I’ve got nothing to save
And I can’t fight the feelings buried in my brains”

tristetea si depresia isi fac loc incet, incet in inima mea. Am mai simtit asta de atatea ori, dar inainte ma luptam sa ies din depresie inainte sa mi se instaleze in suflet, dar acum nu mai vreau asta, am obosit sa ma lupt, am fost destul un Don Quijote luptand cu morile de vant, acum m-am transformat in propriul Sancho Panza si mi-am dezvaluit secretul uriasilor invincibili. De acum incolo nu mai lupt. Merg sau stau doar dintr-o inertie fatidica. Nu imi mai pasa. Nu imi mai pasa de nimic, nu-mi mai pasa de mine. Am devenit un strain chiar si pentru mine. Am ajuns sa vad fiinta odioasa din fata oglinzii, am ajuns sa ma vad ca un monstru. Un monstrul fara nici un rost pe pamant. Nu mai inteleg de ce mai exist. Nu am facut nimic care sa justifice utilitatea mea. Sunt doar un vierme ce se zvarcoleste sub razele ucigatoare ale soarelui. Atat de mic, de vulnerabil incat si o simpla raza ma poate ucide, atat de scarbos si neinsemnat incat nimanui nu-i va pasa.  Ma intreb daca am fost iubit vreodata. Ma indoiesc. Cum poate sa iubeasca cineva o creatura ca mine? Cum poate fi iubit un om care se detesta singur? Cel mult au iubit ceva ce au crezut ca sunt eu. O minciuna frumoasa. Cum poate sa iubeasca cineva pe un om care nu isi va arata niciodata fata, incapabil sa isi deschida sufletul? Un om care nu s-a lasat niciodata descoperit, un om care a lasat garda jos de prea putine ori si oricine a inceput doar sa banuie ce se afla sub armura a fost facut duman si urat. Uneori ma intreb daca am iubit vreodata sau doar m-am mintit singur. As vrea atat de mult sa cred ca da, dar totul in jur striga nu. Poate totusi iubirea e destul de relativa incat sa incadreze si definitia mea. Ar fi asa frumos. Ma indoiesc ca as putea sa iubesc in acel mod romantic din carti. Pentru asta ar trebuii sa am suflet, si eu nu mai am, l-am vandut demult, l-am vandut pe nimic, cel care l-a cumparat a platit prea scump.

Ma intreb care e utilitatea mea pe pamant. Nu pot fi eu fericit asa ca trebuie sa fie un scop mai nobil pentru care merita sa traiesc. Sa devin un binefacator, un salvator al omenirii nu se poate. Sa fim seriosi, niciodata nu am facut un gest sau o fapta buna fara sa am un scop ascuns. Poate unul onorabil dar intotdeauan egoist. Niciodata nu am fost un salvator, tortionar da, salvator nu, niciodata.

Si acum dupa atatia ani de existenta ce ma mai face sa rezist? Cum am rezistat pana acum? Ce ma face sa rezist si in viitor? Probabil nimic… Eu nu mai inteleg.

Categorii:Blues, Thoughts Etichete:, , , , ,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: