Prima pagină > Realitatea, Thoughts > Vorbitor in numele mortilor

Vorbitor in numele mortilor

De curand am citit o carte in care vorbea despre o noua „religie”. Un tip de preotii ai mortii care, la inmormantare, vorbeau despre viata si motivele mortului fara a le infrumuseta si fara a omite nimic, oricat de dureros ar fi adevarul.

Cartea era un SF, dar nu ar fi frumos sa existe aceast tip de „preot”? Un om care, la inmormantarea ta, sa le spuna tuturor cine ai fost cu adevarat. Un om care sa nu inceapa sa „respecete mortul” si sa considere orice imbecil ca fiind un sfant.

Am gasit un articol care exprima parerea foarte anti a unui domn X asupra actiunilor si personalitatii domnului Y. Nici o problema, toti se urasc. Dar individul Y a murit, si domnul X a devenit foarte solidar si a declarat ca e alaturi de familia decedatului si ca Y era mare om politic, valoros pentru tara, un adevarat exeplu de urmat. Deci? Care e adevarata opinie a domunului X fata de domul Y? „Este sau nu este?”. De fiecare data cand moare cineva pe care l-am cunoscut sau care a avut prieteni comuni cu mine le aud pe acele persoane care l-au injurat toata viata, laudandul. Mi se pare grotesc. Recunosc ca ii inteleg, sunt atat de infricosati de moarte si de viata de apoi incat le e frica si sa zambeasca. O inmormantare le aduce aminte de doua lucruri care ii sperie: apropierea de propria moarte/ propria efemeritate si ca le e frica de fantome. E normal sa-ti fie frica de fantome daca crezi in viata de apoi. Eu daca as putea sa bantui pe cineva care m-a suparat in timpul vietii probabil ca as face-o, asa ca de ce nu ar putea sa aleaga sa ma bantuie si pe mine cineva? Sa fim seriosi, ce idiot mai crede ca e bine sa intoarca si celalalt obraz?

Avand in vedere ca nu cred ca o sa pot sa bantui pe cei care vor veni la inmormantarea mea pentru a jeli un „drag prieten” cu care au vorbit, in termeni amiabili, cel mult 2 minute (la numaratoare se pun si formulele de salut), singura posibilitatea ar fi sa-i impiedic sa ma jeleasca. Si ce e mai eficient decat adevarul?

Atat vreau, la inmormantarea mea sa vina cineva si sa spuna adevarul. Doar adevarul si tot adevarul, nimic alceva, adevarul despre viata mea fara inflorituri, fara lucruri ascunse, fara omisiuni pudice. Adevarul pe care il stiu ceilalti intersectat intr-o singura poveste. O colectie de adevaruri stiute si de adevaruri pe care le stiu doar eu. Si aici apare alta problema, cine le va afla pe aceste? Eu, unul, nu o sa il povestesc nimanui si nici nu o sa-l las scris undeva.

As alege pe cineva sa spuna asta, dar daca ma cunoaste va fi subiectiv, asa ca un strain ar fi perfect. Dar ce strain ar vrea sa cerceteze si sa povesteasca o istorie fara importanta, fara izvoare scrise, doar cu multe masti fara expresie? Nu pot sa sper decat ca o sa apara cineva, sau poate ca o sa devina o moda, sau ca nu o sa vina nimeni la inmormantarea mea, dupa ce voi fi inmormantat nu mai conteaza parea nimanui, dar nu pot suporta gandul ca sarbatoarea sfarsitului meu va fi un circ al ipocriziei.

Categorii:Realitatea, Thoughts
  1. Noiembrie 26, 2007 la 11:27 am

    Pana acum nu m-am gandit dar cimitirul vesel de la Sapanta e o forma usoara a ceea ce vreau eu… Pacat ca poezioarele sunt scurte si nu cuprind decat adevaruri pe care le cunoaste toata lumea, dar totusi se distanteaza de ideia ca „dupa moarte oricarui om i se sterg toate pacatele din mintea celor ramasi.”

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: