Acasă > Thoughts > Caut un motiv

Caut un motiv

„Dati-mi un punct de sprijin si voi muta pamantul” Arhimede

Cata dreptate avea Arhimede. De multe ori am spus ca oamenii nu sunt in stare de multe lucruri marete, de cele mai multe ori am dreptate, din cele 6-7 miliarde de oameni care traiesc pe planeta asta prafuita, doar cativa chiar valoreaza ceva. Cei mai multi dintre ei se nasc doar ca sa moara, putini sunt cei care se nasc pentru a fi. Nu stiu cat valorez, cel mai probabil fac parte din cei multi si prosti. Nu pot sa mai privesc spre viitor cu optimism, nu pot sa vad cat de maret voi fi, cati oameni vor plange la mormantul meu. Mi-ar placea sa cred ca voi deveni un nume ce merita retinut. Un nume ce va fi memorat de creierele crude ale micilor scolari. Dar as fi ipocrit sa spun ca astea imi sunt idealurile in viata, candva au fost, acum ma multumesc daca o sa fie o viata cu cat mai putina suferinta.

Sunt capabil sa fac fapte mari, capabil sa traiesc vesnic in memoria oamenilor, orice muritor de pe planeta asta e, oricat de dobitoc ar fi tot poate ajunge sus. Cica dobitocenia e o boala care se vindeca prin informare.

Sun capabil de orice, si stiu asta. Doar ca nu gasesc nici un motiv pentru a face ceva. Stiu ca as putea sa misc munti, sa schimb lumea, lumea e proasta, lumea e usor de manipulat, daca tipi destul de tare si spui exact cuvintele care trebuie, e usor sa devii din oaia neagra a turmei, ciobanul grijuliu. Totul in viata e simplu, dar e mai simplu sa complici ceva decat sa realizezi.

De ce sa vrei sa mergi mai departe, sa pleci din oaza ta racoroasa, peste dunele desertului catre o oaza atat de departata? Din comoditate stau pe loc si nu merg mai departe?? Nu cred. Imi place sa ma plimb, nu mi-e frica de necunoscut, am plecat de atatea ori catre oaze care nu au fost facute sa fie, asa ca ar fi usor sa continui, sa merg mai departe catre necunoscut. Nici macar nu mai sunt intr-o oaza frumoasa ci in plin desert.

Stiu ca pot face orice. Am observat asta in prea multe ocazii. Am stat drept de prea multe ori si am privit in sus, inghitindu-mi lacrimile cand imi era prea greu, dar am stat drept, nimic nu a reusit sa ma faca sa cad. Si totusi acum m-am inpotmolit. Tocmai acum dupa atata timp in care am rezistat pe baricade, tocmai acum cand am reusit sa inving. Tot ceea ce exista ma face sa imi amintesc de ceea ce nu mai exista. Fiecare suras ma face sa imi aduc aminte de o lacrima… Ce rost are acum sa merg mai departe? Ce rost mai are sa devin nemuritor?? Pentru cine? Pentru ce? Dati-mi voi un motiv, eu nu mai am…

Categorii:Thoughts
  1. Ianuarie 26, 2008 la 12:56 am

    E drept. motive pentru alţii putem găsi imediat însă atunci când vine vorba să găsim pentru noi parcă suntem mici.

    Chiar tu ai spus: ACUM îţi este greu, mâine poate fi mai bine! Întotdeauna partea plină a paharului este mai gustoasă pentru că o poţi savura picătură cu picătură!

    Dacă ne gândim că de fapt habar nu avem ce este aia fericirea, doar încercăm să o atingem, să o percepem… şi ea EXISTĂ dar singura condiţie este să ai grijă de viaţa ta, o refuzi?

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: