Prima pagină > Blues, Dialoguri, File de jurnal, Tristete > Bring my family back…

Bring my family back…

Metrou, seara tarziu, lume putina, neoane slabe, mireasma de liniste, tulburata din cand in cand de tocurile vre-unei doamne. Incep sa ma gandesc la cei voi face maine, la ce am facut azi. „De ce?” se aude in stanga mea, vocea e cunoscuta, tonul mi-e familiar, cunosc acea persoana, o cunosc atat de bine. Am vrut sa ma ridic si sa tip de bucurie, dar m-am abtinut, nu ma bucuram asa de tare, nu ma bucuram asa cum ar fi trebuit, orice expresie a bucuriei ar fi fost prea falsa. Reintalnirea dupa atat de mult timp cu cel ce mi-a fost cel mai bun prieten aproape o viata, si totusi nimic din bucuria pe care credeam ca o sa o simt. Mi-a fost atat de dor de sfaturile tale, de injuraturile tale care m-au tinut in toate mintile cand totul se prabusea in jurul meu. Eram atat de buni prieteni si totul s-a destramat intr-o secunda. De ce? Nu stiu, nu mai stiu de la ce a pornit totul, motivul aparent e prea stupid ca sa distruga totul, dar poate ca nu voi sti niciodata. „De ce? Nu asta era intrebarea la care te gandeai mai devreme?” continua vocea dupa cateva secunde. Ce bine ma cunosti. Nici macar gandurile nu pot sa mi le ascund.

Discutia a continuat pe durata celor doua statii cat am mers impreuna. O discutie atat de fada, atat de lipsita de sens fata de acele discutii interminabile despre atat de multe lucruri, care chiar daca nu aveau nici o valoare, capatau valoare doar pentru ca ajungeau in discutia noastra. Si acum, nimic nu mai poate avea valoare, e prea mare distanta. Ce s-a intamplat atat de tragic intre noi incat s-a creat puntea asta? Cand ai devenit acest individ fara valoare, doar un strain intr-o lume pustie? Cum de te-ai schimbat atat de mult? M-am schimbat eu atat de mult si am tras imaginea ta alaturi de mine, pana ce am deformat-o atat de mult incat nu mai are nimic in comun cu cel de la care a plecat totul? Nu mai stiu, stiu doar ca acest strain nu e acel prieten bun pe care il voi avea intotdeuna in inima mea.

„Poate mergem vreodata la o bere” spuse vocea. O, ce raspuns dureros, acel raspuns pe care il cunosteam atat de bine, acel „poate” de politete, pe care l-am folosit de atatea ori si eu si el, nu mai stiu cine l-a spus primul, nu mai conteaza, doar ca nu mi-am imaginat niciodata ca o sa-l primesc si eu, si tocmai de la aceasta persoana. Si totusi stiam ca acelasi raspuns o sa il dau si lui, daca nu l-as fi primit eu inainte. Totul s-a daramat intr-o secunda, cel pe care il aveam in fata nu mai era acel frate pe care il stiam, ci doar imaginea acestuia intr-o oglinda murdara si plina de crapaturi. Nu vreau sa am de-a face cu acest strain. Ar fi prea dureros sa vad ca nimic nu mai poate fi cum a fost, nu mai pot sa-l vad pe acel prieten, caruia puteam sa-i spun aproape tot, atat de diferit, prefer sa raman doar cu imaginea lui, acea imagine care imi va fi intotdeuna draga.

  1. pastiladeras
    Martie 14, 2008 la 2:16 pm

    Probabil ca imaginea s-a inlocuit ea singura atunci cand mintea s-a maturizat.Am patit si eu…….m-am resemnat intre timp.
    Cheers mister 🙂

  2. Martie 14, 2008 la 4:03 pm

    Nu ne-am vorbit chiar de atat de mult timp, incat sa pot spune ca e vorba de o maturizare. Poate daca m-as fi maturizat as fi vazut in el exact acel om de care am nevoie langa mine cand mi-e greu. Nu stiu poate tot ce s-a spus a creat o prapastie atat de mare incat nici macar nu mai reusim sa ne vedem unul pe altul.

  3. pastiladeras
    Martie 14, 2008 la 4:52 pm

    se poate.oricum prietenii trec si prietenii vin,acum din perspectiva optimista.

  4. Martie 14, 2008 la 4:58 pm

    „prietenii vin si prietenii trec” – In cazul asta cum sa mai ai incredere in cineva, cum sa mai spui cuiva ce ai pe suflet cand sti ca peste ceva timp nici macar nu o sa iti aduci numele acelui om? De unde sa mai poti spune atunci ca cineva ti-e prieten cand sti ca poate in cateva minute totul se va naruii?

  5. Martie 14, 2008 la 6:46 pm

    Tot ce pot sa cred ca sunt doar o suma a ceea ce se intampla in jurul meu.
    Poate acel prieten a fost o parte din mine, care a disparut atat de mult timp, incat incet m-am adaptat sa traiesc fara acea parte, si locul lasat liber a fost inlocuit de cine stie ce lucru fara valoare, dar care nu a mai lasat nici un loc pentru reintoarcerea prietenului pierdut.
    Nu stiu daca e logic ceea ce spun, nici eu nu stiu daca am dreptate sau nu, e doar o chestie care se intampla in corpul uman cand o anumita parte din el se atrofiaza sau e excizata. Daca corpul uman face asta de ce nu ar putea si mintea umana? Sau poate doar inebunesc eu…

  6. Alex Stan
    Iunie 20, 2008 la 11:59 am

    Strain? strain pentru ca nu mai stii nimic din ce face si el din ce faci tu. Strain pentru ca vietile voastre au luat cu totul alt drum. Strain pentru ca nici unul din voi nu vrea sa cedeze sa iasa la acea bere. Poate din frica ca s-ar putea sa iti redescoperi prietenul in acel strain…sau poate doar … nu stiu.
    Cu cat avansam in varsta cu atat de indepartam mai mult de prietenii din copilarie sau prietenii adevarati din liceu..unii chiar din generala. ne facem alti prieteni…alte cunostinte…devenim alt om cu alt anturaj si regretam ca nu gasim un nou EL..prietenul cel mai bun.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: