Prima pagină > File de jurnal > I’m gonna rock till the day that I die…

I’m gonna rock till the day that I die…

Am scris de multe ori despre fericire, m-am intrebat de multe ori ce trebuie sa fac ca sa fiu fericit, m-am plans de atatea ori ca nu sunt fericit, dar aseara am avut o revelatie. Nu, nu a venit Iisus la mine sa ma mangaie pe umar si sa-mi dea sa beau din cupa fericirii. Stiam de mult ca calea cea mai simpla spre fericire e ignoranta. Cea mai simpla cale, si singura pe care o cunosc, si, din pacate, si singura pe care nu pot sa apuc. Am baut demult din antidotul ignorantei, ca sa mai pot sa ma intorc inapoi. Acest vaccin rezista o viata.

Mi-am dat seama de mult ca am multe motive sa fiu fericit, poate mai multe decat ale altora care se considera in sanul lui dumnezeu, si totusi nu sunt fericit. Am multe lucruri pentru care ar trebuii sa fiu trist, dar cele mai multe nu sunt destul de puternice incat sa ma tina trist.

Visez de mult sa-mi iau zborul,  sa colid mari si tari, si sa nu ma opresc decat cand trecutul nu va mai putea sa ma ajunga. Si totusi nu ma pot despartii de comforul locurilor cunoscute. Vreau sa imi creasca aripi doar ca sa stiu ca, daca o sa vreau, o sa pot sa zbor.

Nu vreau sa fiu nemuritor, dar vreau sa-mi traiasca numele vesnic.

Acum imi dau seama ca poate singurul motiv pentru care sunt trist, e faptul ca sunt compus din atat de multe parti diferite, care se lupta intre ele pentru a iesi la suprafata. Si in orice lupta curge sange. Asta se intampla in fiecare om, stiu asta, nu ma consider special pentru asta. Doar ca spre deosebire de cei fericiti, eu sunt constient de aceasta lupta, pot sa simt mirosul sangelui, pot sa aud sunetul sabiilor care se cionesc, pot sa aud goarna victoriei, pot sa aud goarna infrangerii, pot sa vad campul plin de lesuri, plin de speranta de partea infrantilor, plin de voiosie de partea celor victoriosi. Pot sa-mi dau seama ca balta in care calc e plina cu sange si cu apa ploilor trecute. Ploaia nu a mai stropit demult acest loc blestemat. Si totusi in orice desert e soare, si soarele e simbolul belsugului, si soarele e simbolul sperantei, si soarele e simbolul bucuriei. Si in toata aceasta lupta eu nu lupt, lupta doar parti din mine, si ceea ce e sigur, e ca o parte din mine va invinge intotdeauna. „Nu ai cum sa pierzi cand joci singur”. Poate sangele care curge e al meu, poate suferinta mea izvoraste in fiecare lupta, dar stiu ca victoria e intotdeauna a mea, si pe acest camp de lupta eu sunt neumitor si intotdeauna campion.

Si imi dau acuma seama, ca ceea ce simt acum nu e nefericire, fericirea mea izvoraste din acelasi izvor ca si suferinta. Eu nu voi putea sa fiu niciodata fericit atat timp cat nu exista acea suferinta eterna pentru idealuri, pentru ceea ce am fost, pentru ceea ce puteam sa fiu, pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce voi fi. Fara aceasta suferinta sunt un ignorant, un nimeni, incapabil sa vada in jurul sau, si care crede ca locul in care sta e intreaga lume. Toate lucrurile care credeam ca ma vor face fericit, sunt in varful unui munte a carui catarare cere multa suferinta. Si cu fiecare pas pe care il fac suferinta sporeste, si sporeste si bucuria ca in ciuda ei inca pot urca, si bucuria ca am spre ce urca. De fiecare data cand ridic privirea, sufar pentru ca mai am atat de mult de urcat, si totusi ma bucur ca nu am ajuns inca acolo. De acolo unde? Cum sa mai fi fericit cand ajungi undeva unde nu mai auzi nici o chemare? Drumul si speranta ca ai unde ajunge e tot ceea ce pot cere pentru a fi fericit in viata asta. Asta e tot ce pot cere de la viata ca sa fiu fericit: un drum lung si plin de capcane, pe care sa stiu ca il pot termina dar pe care stiu ca nu il voi termina niciodata.

M-am bucurat ca am descoperit asta, cum sa nu te bucuri cand afli ca esti fericit? Dar mi-am amintit toata viata mea. Stiam de mult asta, stiam de mult unde trebuie sa ajung, asa ca mi-am ales drumul cel mai lung cu putinta, drumul care dupa fiecare pas are alt pas, care ma asigura ca chiar daca voi ajunge acolo unde credeam ca e sfarstiul sau, voi avea surpriza sa aflu ca acolo e doar inceputul, si care imi va asigura intotdeauna un drum pe care sa continui mai departe.

Sufar si sunt fericit, pacat ca fericirea mea nu arata ca a celorlalti…

Categorii:File de jurnal
  1. hoyt
    Martie 28, 2008 la 3:56 pm

    mah, la mine a venit Isus aseara, dar a baut vinul si a plecat.

    Stiu, sint un nesimtit, nu am citit decit primul paragraf:)

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: