Piatra

In fiecare moment al vietii noastre alta calitate a noastra, sau chiar defect, ne apare ca fiind cea mai buna calitate a noastra. De fiecare data alta, uneori faptul ca te poti indragosti usor te poate duce la relatii minunate, dar la terminarea lor acesta ti se pare cel mai mare defect al tau, faptul ca nu ai incredere in nimeni te poate ajuta sa nu fi ranit dar poate rani pe altii, faptul ca te gandesti la ce e mai rau te poate salva de multe ori, dar uneori o sa te priveze de momente frumoase.

Intotdeauna mi-am privit calitatile si defectele doar ca pe niste atribute catalogate astfel doar pe moment, ceea ce e acum o calitate maine poate sa fie cel mai mare defect la tau. Dar din toate atributele mele unul singur mi se pare ca e intotdeauna doar o calitate a mea, nu am gasit momentul in care sa fie defect: faptul ca pot sa devin de piatra oricand e nevoie. Poate sa se prabuseasca lumea in jurul meu, eu o sa par la fel de rece ca si cum nimic nu s-ar intampla. Inauntrul meu pot sa devin o epava goala, dar cei din jurul meu nu vor vedea asta.

Nu stiu cum reusesc sa am atata energie incat sa mint toata lumea si chiar si pe mine ca totul e ok, cand totul se prabuseste, totul doare si totusi eu nu voi plange, fiecare lovitura ma va face mai puternic, fiecare lovitura ma va face sa imi ascund si mai bine lacrimile. Altii cand sunt loviti incap sa planga, pe mine asta ma face sa stau si mai drept… Poate asta e doar fiindca doare mai mult sa recunosc ceea ce simt, ceea ce se petrece cu mine, poate e mai simplu sa spun ca totul e ok, ca totul o sa fie bine. Dar si asta doare, sa negi ceea ce ai simtit pana acum, ceea ce ai pierdut fara sa-ti dai seama de ce, ceea ce ai pierdut desi totul in jurul tau tipa ca nu ai avut niciodata, si asta face sa fie si mai greu.

Pana acum nu am inteles ca asta imi e calitate, am crezut ca e doar un atribut fara valoare, dar acum, cand scriu ceea ce simt, de fapt acum cand doar dau indicii despre ceea ce simt, imi dau seama ca e cea mai de pret valoare a mea. E atat de greu sa recunosti durerea, este atat de dureros sa privesti ceea ce a trecut si ceea ce vine, sa vezi cat valorezi pentru altii, sa vezi ca tot ce ai incercat sa dai a fost in zadar. Asa ca prefer sa raman de piatra, cel putin la exterior, sa ma mint ca totul o sa fie bine, sa nu plang in fata cui nu merita, sa par mai vesel decat niciodata. Unii nu merita lacrimile tale… Poate nimeni nu le merita. Mi-am invatat lectia…

Back to 1223…

Categorii:File de jurnal
  1. Septembrie 10, 2008 la 2:44 pm

    daca stateam pana seara tarziu, si luam niste pilule inspirationale, nu puteam sa astern pe hartie atat de simplu aceasta ‘calitate’ de-ale mele.
    mi-ar conveni sa te contrazic, dar cred ca putina meditatie prealabila nu-mi strica. asa ca… am sa revin.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: