Prima pagină > File de jurnal, Thoughts > Mila si compasiune

Mila si compasiune

Viata e singura boala fara un tratament care macar sa ii amelioreze efectele neplacute.

Despre cat de grea e viata nu e nevoie sa scriu, fiecare stie in modul sau cat de grea sau de usoara e viata. Ma indoiesc ca exista un om care sa spuna ca viata altora e mai grea si chiar sa creada asta. Suntem egoisti. Asa ne-am nascut, oricat de grea e viata altora, nu putem sa ii vedem decat ca pe o proiectie a vietii noastre. E grea viata lor, dar a noastra e mai grea fiindca o traim noi si nu altii. Putem sa zicem ca e grea viata lor dar cand avem un necaz, nu conteaza ca e un fleac pentru altii, pentru noi devine cel mai greu moment din lume. Nu zic ca e gresit asa, ci e chiar cea mai corecta cale. Suntem programati sa ne fie mila de noi, sa ne compatimim numai pe noi. Oricat am zice „saracul om” si am arata spre altul, de fapt ne aratam pe noi si ne e mila de noi. Ne e mila de acea persoana doar fiindca o vedem ca pe o proiectie a noastra. Ne e mila de noi daca am fi in locul acelei persoane. Nu suntem capabili sa vedem realitatea, ne vedem pe noi in toti cei din jur, si daca unul dintre acestia e intr-o situatie care pentru noi ar fi dificila, simtim mila pentru ei.

De cate ori nu ai trecut pe langa cineva care nu avea un picior, si ai simtit ca ti-e mila de incapacitatea lui de a alerga, de a merge fara carjele sale, de a sari? De fiecare data nu ai putut sa vezi decat handicapul lui, acea persoana a fost redusa la un handicap pe care tu nu ai fi putut sa il suporti, un handicap care, adaugat la problemele tale din acele momente, ar face ca viata ta sa para insuportabila. Ai incercat vreodata sa vezi si mai departe? Poate acea persoana nu considera ca acel handicap e problema ei cea mai mare. Poate nici inainte nu alerga, nici inainte nu mergea, poate s-a nascut cu o problema care il impiedica sa alerge, poate a uitat, poate nici nu a stiut cum e sa alergi, sa mergi fara ajutorul unor carje. Poate problemele din jurul sau sunt ca si ale tale. Poate ca e cea mai fericita persoana din lume. Poate viata ei a devenit mult mai buna, paradoxal, de cand a ramas fara picior.

 Nu stiu cum am ajuns sa cred ca mila si compasiunea sunt doar niste sentimente egoiste. Niste sentimente simtite pentru sine dar proiectate inspre ceilalti. Dar e cea mai logica teorie.

  1. theodor
    Decembrie 23, 2008 la 8:36 pm

    De fiecare data cand am trecut pe langa un bolnav incetineam din mers si il studiam foarte bine.In el vedeam bucurie dar si suferinta.In mare parte era suferinta deoarece avea doar un picior si era si batran.Dar toti suferim chiar daca nu avem un picior sau o mana.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: