Archive

Archive for Octombrie 2010

Aurul nebunilor

Octombrie 20, 2010 Lasă un comentariu

Daca ar trebuii sa pleci pentru totdeauna, si nu ai avea voie sa iei decat 2 obiecte care ar fi acestea?

Ma uit in jurul meu, si nu imi pot da seama ce as lua. Nimic din jurul meu nu mai este atat de important incat sa simt ca nu pot traii fara. Odata stiam exact ce obiecte imi erau indispensabile. 2-3 obiecte pe care le aveam tot timpul aproape de mine. Periodic, aceste obiecte erau inlocuite de altele. Periodic, ceea ce consideram indispensabil devenea comun, fiind inlocuit de ceva ce devenea indispensabil doar in ochii mei, si doar pentru cateva secunde. Dar acum, nu pot sa-mi dau seama ce as avea nevoie oriunde.

Calculatorul nu mi-a fost niciodata mai mult decat unealta pe care o foloseam pentru a nu cauta alta metoda de distractie.

Telefoanele nu fac decat sa ma ingradeasca. Am simtit asta cand pentru o saptamana am trait fara telefon mobil. Nimeni nu stia unde sunt, nu dadeam nici un raport, nimeni nu putea sa ma gaseasca. Saptamana cand m-am simtit cel mai liber. As renunta oricand la telefon mobil, doar ca nu pot sa imi sterg impresia ca fara el as pierde lucruri prea importante.

Ceasul, desi ii simpt lipsa cand nu il am, nu e decat o bijuterie nefolositoare. O greutate de incheietura. Iar ultimul am mi-a aratat ca ceasul nu e decat o unealta de tortura.

Oricat de mult as iubi sa citesc, nu exista nici o carte care sa ma faca sa simpt ca nu imi ajunge memoria ei ci am nevoie de prezenta ei fizica. Si nici o carte nu e destul de mare incat sa imi permita sa o citesc pentru totdeauna.

Mi-am tradat pana si chitarile.

Nu exista nimic material care sa simt ca nu as putea exista fara. Poate ca viata mi-ar fi mai dificila, mai haotica, mai plictisiotare, dar nu imposibila. Si totusi, o oarecare independenta exista.

Categorii:Thoughts

Pasind… din ce in ce mai repede

Octombrie 6, 2010 1 comentariu

Viata e un lung sir de praguri peste care trebuie sa pasesti. Daca te impiedici de ele ai de ales: nu mai treci niciodata pasul, sau incerci sa il treci pana cand reusesti. Partea cea mai grea e ca, cu cat imbatranesti/cresti, pasii astia se repeta din ce in ce mai repede, asa ca ajungi sa nu te poti bucura ca ai reusit sa treci un prag ca altul iti pare imediat in drum.

De ce apar mai repede cu cat imbatranim… Pai e simplu. La inceputl vietii pragurile sunt trecute cu ajutorul parintilor, apoi societatea ne impune praguri. Cu cat imbatranesti incepi sa inveti sa treci singur orice greutate, si sa incepi sa vrei mai mult, si mai mult. Si asta iti ingreuneaza si mai mult drumul.

Categorii:Thoughts