Arhiva

Archive for Martie 2011

Dileme morale in medicina (1)

Martie 24, 2011 1 comentariu

Seringa si toiagul lui EsculapFacultatea de medicina are calitatea de a schimba orice om. Dupa cei 6 ani, se schimba modul de a gandii, modul de a fi, modul de a reactiona la un stimul extern. Se schimba chiar si perceptia de ce e bine si ce e rau. Ok, nu la modul „criminal in serie”, ci doar, ti se ofera o imagine mai detaliata asupra unor lucruri, incat, o decizie usoara pentru restul populatiei, devine o adevarata dilema morala pentru un doctor.

Exista multe dileme morale, care sunt discutate la nivel mondial de zeci de ani, si nici macar acum nu s-a ajuns la consensul dorit.

Sinuciderea asistata, eutanasia

Cred ca discutiile pe aceasta tema au ajuns la urechile tuturor. La nivelul comunitatii medicale, exista doua tabere, care se lupta pe aceasta tema.

Principalul argument al celor care militeaza pentru aceasta metoda e faptul ca anumite boli sunt incurabile, iar in stadiul final invalidizeaza pacientul si ii produc dureri cumplite pe care nici un calmant nu mai poate sa le amelioreze semnificativ. Avand in vedere ca este clar care este viitorul acestor pacienti, ei considera ca ar trebuii sa poata sa aleaga sa nu sufere. Un alt argument folosit este acela ca oamenii care vor sa apeleze la aceste metode, in lipsa legalitatii lor, vor incerca sa se sinucida folosind metode care nu ii vor omora ci le vor agrava suferinta (celebra folosire a sodei caustice in scop suicidal, care nu omoara, ci doar cauzeaza leziuni permanente)

De cealalta parte a comunitatii medicale, se considera ca o lege care sa permita aceste practici, poate fi manipulata, incat sa permita oamenilor care nu au neaparat o boala mortala sa ceara ajutorul doctorilor pentru a comite suicid.

Ingrijirile medicale oferite detinutilor condamntati pe viata/la moarte

Un studiu arata ca, in America, un detinut beneficiaza, pe an, pentru interventii medicale de o suma de 7 ori mai mare decat a unui om de aceiasi varsta aflat in libertate. Aceste cheltuieli, asociate cu cele pentru detentie si cu faptul ca acesti oameni nu vor mai contribuii niciodata la „bunastarea societatii”, ridica problema acordarii ingrijirilor medicale complexe detinutilor condamnati pe viata sau la moarte.

Cei care militeaza pentru aceste masuri, folosesc pentru argumentare problema: „Daca ai doi pacienti, un copil si un detinut condamnat pe viata, si timp si resurse sa salvezi doar pe unul, pe cine ai salva?”. Etica medicala spune ca in cazul in care nu poti sa ii salvezi pe toti, trebuie sa te concentrezi pe cel cu sansele cele mai mari de supravetuire. Avand in vedere acesta regula morala si faptul ca toate sistemele medicale din lume au resurse umane si materiale limitate, nu e logic sa limitezi ingrijirile medicale celor care oricum nu mai sunt de folos societatii si sa te concentrezi pe salvarea sau macar pe cresterea sanselor de supravetuire a celor care merita?

Dar legea morala ne-a facut sa ignoram selectia naturala si sa ii ajutam pe toti, si pe cei slabi si pe cei puternici. Nu mai putem ca, in momentul in care un membru a turmei noastre cade, sa il lasam sa moara doar pentru a salva turma. Nu mai e in firea noastra.

Tratamentele agresive

De multe ori, doctorii ajung in situatia in care, pusi in fata unui pacient dificil, trebuie sa hotarasca daca se merita „torturarea” pacientului cu un tratament foarte agresiv, sau limitarea la un tratament paleativ. Intr-unul din cazuri il condamni la dureri insuportabile, in celalalt il condamni la moarte sigura. Si de cele mai multe ori, se ajunge la alegerea: 6 luni de dureri cumplite sau o luna de viata cu dureri suportabile. In teorie, ar trebuii sa alegi in functie de ce vrea pacientul, dar pacientul nu stie ce il asteapta.Si sunt sute de pacienti care sufera cumplit, doar pentru a traii cateva zile in plus. Majoritatea, insa, mor in momentul in care afla diagnosticul, sau, in tarile in care pacientilor nu li se spun diagnosticele fatale, in momentul in care incep durerile. Si acele luni in plus, sunt doar niste fantome incapabile sa isi traiasca viata, si incapabile sa lase familia sa traiasca. Si aceste cateva luni in plus, lasa urme adanci asupra celor ramasi.

Dar, daca 99% din pacientii care urmeaza un tratament agresiv mor dupa aceste luni de calvar, exista totusi un om din 100 care va traii dupa acestea. Merita acest om sa renunti la el? Nu. Merita ceilalti 99 sa ii torturezi cu un asemenea tratament? Nu. Si nu ai de unde sti care e acel pacient norocos. Avand in vedere ca tratamentele agresive au totusi niste rate de supravetuire la 5 ani mult mai mari de 1% (Incepand cu 5% si ajungand pana aproape de 100%), toate argumentele sunt pentru folosirea acestor tratamente, desci, cei care nu vor supravetuii devin niste victime ale sistemului.