Archive

Archive for the ‘Blues’ Category

Johnny Cash

August 28, 2012 Lasă un comentariu

Imi aduc aminte prima data cand l-am auzit cantand pe johnny cash. Era un mic filmulet, cu fulgere ce luminau cerul, iar in background canta „Riders in the sky”… Niciodata nu am reusit sa imi dau seama, de ce o vad atat de plina de forta… dar… nu mai conteaza…

 

 

 

Un nou inceput

Decembrie 11, 2011 Lasă un comentariu

Exista momente in viata in care ridici privirea din pamant si te uiti in jur, si nu mai recunosti nimic, nu mai sti unde esti si incotro de indrepti. Uneori in aceste momente apare cate un calator. Daca stie unde te aflii, ai scapat, daca nu stie macar ai sansa sa ai un tovaras de drum macar pana la iesirea din padurea cea deasa.

Dar ce te faci cand acest tovaras de drum nu e decat in imaginatia ta? Cand nu e decat un demon trimis sa te oboseasca, sa te duca pe carari dificile? Te scuturi de toate poverile sale, si incerci sa mergi inainte ignorandu-ti demonii. Si cand simti ca nu mai ai putere, iti imaginezi ca acel tovara de drum pe care il vedeai in demonul tau te asteapta cu cativa pasi inainte, si tu nu trebuie decat sa mai faci inca doi pasi, inca doi pasi si ajungi la punctul tau de sprijin, si continui sa faci inca doi pasi, si apoi inca doi pasi. Iar cand deznadejdia nu te mai lasa sa te amagesti, incepi sa faci inca doi pasi doar ca sa arati demonilor ca nu au reusit, si inca doi pasi. Si fiecare pas devine o victorie personala, si te bucuri pentru fiecare pas, si plangi de durera provocata de fiecare pas. Si cand iesi din padure si incepi sa vezi linia orizontului, te bucuri ca un copil, si juri ca nu o sa te mai lasi pacalit, ca nu o sa te mai pacalesti singur. Dar peste cativa pasi, vei uita asta, si vei cauta un nou tovaras de drum, si vei spera ca va fi cel care te va ajuta sa mergi ca mai departe, si nu omul care te va aduce la marginea aceeasi prapastii pe care o cunosti atat de bine, pe marginea careia ai stat de atate ori, a carei fund l-ai privit cu mirare de atatea ori. Dar speranta moare ultima. De data asta poate va fi bine. Nu! De data asta va fi bine! Ba nu! De data asta sigur va fi bine, ai invatat prea multe din trecut! Dar daca nu ai invatat nimic? Daca esti prins in aceasi cerc vicios: fericire, fericire falsa, minciuna, suferinta, depresie, acceptare, resemnare?

From time to time the only thing you have to do for a new begining is to find the power to survive…

Lake of tears

Aprilie 20, 2008 Lasă un comentariu

Stateam azi pe malul unui lac. Imi place sa privesc cum vantul incearca sa creeze valuri dar apa ii refuza acest drept, incercand sa ramana linistita. Asta m-a facut sa ma intreb cate lacrimi umane incearca sa-si gaseasca linistea in aceste ape disperate dupa liniste.

FIecare molecula de apa a trecut de atatea ori prin ciclul „apei in natura” incat e imposibil sa nu fi trecut in atatia ani de cand suntem pe paman ca specie inteligenta, si prin stadiul de lacrima umana. Daca e asa, atunci nu suntem decat un monument al durerii, nu exista vre-un element mai comun in natura decat apa, iar apa daca a fost lacrima mai pastreaza inca durerea celui care o varsat-o, si atunci tot ce ne inconjoara e format din durerea noastra.

Oare cate lacuri/mari/oceane s-ar umple daca am aduna lacrimile care s-au scurs din ochii oamenilor pana acum?

Categorii:Blues

Bring my family back…

Martie 13, 2008 6 comentarii

Metrou, seara tarziu, lume putina, neoane slabe, mireasma de liniste, tulburata din cand in cand de tocurile vre-unei doamne. Incep sa ma gandesc la cei voi face maine, la ce am facut azi. „De ce?” se aude in stanga mea, vocea e cunoscuta, tonul mi-e familiar, cunosc acea persoana, o cunosc atat de bine. Am vrut sa ma ridic si sa tip de bucurie, dar m-am abtinut, nu ma bucuram asa de tare, nu ma bucuram asa cum ar fi trebuit, orice expresie a bucuriei ar fi fost prea falsa. Reintalnirea dupa atat de mult timp cu cel ce mi-a fost cel mai bun prieten aproape o viata, si totusi nimic din bucuria pe care credeam ca o sa o simt. Mi-a fost atat de dor de sfaturile tale, de injuraturile tale care m-au tinut in toate mintile cand totul se prabusea in jurul meu. Eram atat de buni prieteni si totul s-a destramat intr-o secunda. De ce? Nu stiu, nu mai stiu de la ce a pornit totul, motivul aparent e prea stupid ca sa distruga totul, dar poate ca nu voi sti niciodata. „De ce? Nu asta era intrebarea la care te gandeai mai devreme?” continua vocea dupa cateva secunde. Ce bine ma cunosti. Nici macar gandurile nu pot sa mi le ascund.

Discutia a continuat pe durata celor doua statii cat am mers impreuna. O discutie atat de fada, atat de lipsita de sens fata de acele discutii interminabile despre atat de multe lucruri, care chiar daca nu aveau nici o valoare, capatau valoare doar pentru ca ajungeau in discutia noastra. Si acum, nimic nu mai poate avea valoare, e prea mare distanta. Ce s-a intamplat atat de tragic intre noi incat s-a creat puntea asta? Cand ai devenit acest individ fara valoare, doar un strain intr-o lume pustie? Cum de te-ai schimbat atat de mult? M-am schimbat eu atat de mult si am tras imaginea ta alaturi de mine, pana ce am deformat-o atat de mult incat nu mai are nimic in comun cu cel de la care a plecat totul? Nu mai stiu, stiu doar ca acest strain nu e acel prieten bun pe care il voi avea intotdeuna in inima mea.

„Poate mergem vreodata la o bere” spuse vocea. O, ce raspuns dureros, acel raspuns pe care il cunosteam atat de bine, acel „poate” de politete, pe care l-am folosit de atatea ori si eu si el, nu mai stiu cine l-a spus primul, nu mai conteaza, doar ca nu mi-am imaginat niciodata ca o sa-l primesc si eu, si tocmai de la aceasta persoana. Si totusi stiam ca acelasi raspuns o sa il dau si lui, daca nu l-as fi primit eu inainte. Totul s-a daramat intr-o secunda, cel pe care il aveam in fata nu mai era acel frate pe care il stiam, ci doar imaginea acestuia intr-o oglinda murdara si plina de crapaturi. Nu vreau sa am de-a face cu acest strain. Ar fi prea dureros sa vad ca nimic nu mai poate fi cum a fost, nu mai pot sa-l vad pe acel prieten, caruia puteam sa-i spun aproape tot, atat de diferit, prefer sa raman doar cu imaginea lui, acea imagine care imi va fi intotdeuna draga.

Eroul

Ianuarie 13, 2008 Lasă un comentariu

M-am hotarat sa devin erou. Mi-am luat un costum de supererou si am inceput sa colid lumea, sa salvez pe toti oameni din lume. Am pornit entuziasmat la drum. La prima intersectie m-am oprit si m-am uitat in jur, nimeni nu parea sa aiba nevoie sa fie salvat. Am pornit mai departe, nicaieri nu era nimeni care sa aiba nevoie sa fie salvat.

Am ajuns pe o strada unde un batran orb cersea. Cand l-am vazut mi-am dat seama ca el va fi primul om pe careil voi salva. E prea frig pentru el aici, il voi duce undeva unde e cald si are ce manca. I-am spus: „Domnule am venit sa te salvez de la viata ta. Vino cu mine sa iti gasesc un loc unde sa stai si o farfurie cu mancare” „Si sa plec de aici? Acum cand ies oamenii de la biserica? Acum cand pot sa castig atat de mult?”. M-am speriat si am fugit mai departe. Parea sa aiba atata nevoie de ajutor si totusi vrea atat de putin ajutor. Am ajuns acasa trist. Nu am salvat nici o persoana.

A doua zi am citit ziarul. Am mers atat de mult, atat de multi oameni ar fi avut nevoie de ajutorul meu, dar eu nu am reusit sa ii intalnesc. Am avut atati oameni de salvat si totusi nu am salvat nici unul. Am fugit acasa si m-am rugat sa am puterea de a sti unde exista un om care are nevoie de ajutor.

A doua zi m-am trezit stiind unde e fiecare om care are nevoie de ajutor in lumea asta, sau poate doar in tara asta, sau poate doar in orasul meu, sau doar pe strada mea. Erau atat de multi, nu puteam sa ii salvez pe toti. Orice om as fi sarit sa ajut, ceilalti ar fi pierdut orice urma de speranta. Cine era cel pe care trebuia sa salvez? Pe cine trebuia sa salvez? Salvez unul si omor sute. Cum pot sa aleg eu cine sa fie salvat si cine sa fie condamnat? Am hotarat sa ma duc la cel mai aproape. Cand am ajuns acolo, am fost intampinat de o voce blanda: „Cine esti?”, „Am venit sa va salvez, am inganat eu”. Raspunsul primit mi-a facut inima sa sangereze: „Deci esti moartea? Doar ea ma mai poate salva.”. Nu am putut decat sa fug, sa fug fara sa ma opresc, sa fug si sa-mi plang neputinta.

Cum sa incerc sa salvez lumea cand nu stiu cine trebuie salvat? Cum sa salvez lumea cand nu am puterea sa fac nimic? Cum sa salvez lumea cand tot ce pot sa fac e sa salvez unul din milioanele care au nevoie?

Nu pot. Nu pot sa fiu erou. Poate doar un om capabil sa fie erou. Un om care va salva pe cel care ii va cere ajutorul daca poate. Nu voi alege eu pe cine sa salvez, eu voi fi cel ales sa salvez. Sper sa fiu ales sa salvez pe cei care conteaza. Poate nu voi salva pe nimeni. Poate voi salva doar o singura persoana. Sper doar sa fie acea persoana care ma va salva pe mine.

Categorii:Blues, Thoughts Etichete:, ,

Let it go

Decembrie 24, 2007 Lasă un comentariu

In viata sunt atat de multe lucruri de care nu poti scapa, fiecare dintr-un anumit motiv. De unele nu poti scapa din cauze obiective, dar cele mai multe dintre acestea au o rezolvare. Cele de care nu poti sa scapi din motive subiective sunt cele care dor cel mai mult, de unele ai putea scapa prin simpla uitare, sfanta si dulcea uitare, dar cum poti sa uiti ceva care te va chinuii si dupa aia, tocmai prin amintirea uitarii? Acestea ocupa un loc prea bine definit, ca sa nu ii simti lipsa cand alegi sa le uiti. Poate un loc liber, un loc in caietul amintirilor in care radiera uitarii a sters tot scrisul, scris cu sange.

Si cum poti sa uiti cand tot ceea ce esti tu e doar o umbra a acelor amintiri. Ai putea renunta complet la atatia ani din viata ta? Ai putea renunta la atatea momente care ti-au adus un zambet sau care stau la baza unor viitoare zambete?

Categorii:Blues, Tristete

Scrisoare (promisiuni)

Decembrie 20, 2007 1 comentariu

Mi-ai promis ca ma inveti sa iubesc. Mi-ai promis ca ma faci sa redevin eu. Mi-ai promis ca ma faci sa traiesc din nou. Erai asa fericita  cand mi-ai promis ata incat nu am putut sa-ti inec speranta.

Tu ai curajul sa vrei sa ma salvezi, iar eu sunt prea las ca sa-ti spun ca nu a mai ramas nimic de slavat. Tu-mi spui sa alerg spre lumina, cand eu nici macar nu mai stiu ce e lumina. Imi spui ca trebuie sa ma regasesc, dar eu stiu cine sunt, sunt doar un biet calator in tara suferintei, un om ce cauta de atata timp incat a uitat ce cauta, a uitat pe cine cauta, nu mai stie pentru cine merge mai departe cand nu mai e nimeni care sa-l astepte la destinatie, nu mai e nici un vant care sa-l impinga, nu mai stie de ce merge inainte cand el vrea sa stea, sa-si odihneasca oasele frante de atatea cautari desarte.

Mi-ai promis ca ma inveti sa iubesc, cand eu nu mai stiu nici macar sa plang. Mi-ai promis ca o sa iubesc din nou cand in lume nu mai e nimic care sa ma raneasca. Cum poate exista dragostea cand nu mai poate sa provoace suferinta?

Mi-ai promis ca ma faci sa redevin eu, dar nu m-ai intrebat daca vreau asta. Sti ca vreau sa nu mai sufar, dar nu m-ai intrebat daca pot renunta la ea. Nu sti cate morminte ar trebui sa sap pentru toate amintirile care imi tin deschise ranile sufletului, nu sti cate lucruri la care tin ar trebui sa pun in mormantul lor, cate stafi ar trebui sa izgonesc din camerele bantuite ale castelului ce era, candva, sufletul meu. Ar trebuii sa renunt la tot ceea ce eram candva, la tot ce a fost frumos in viata mea, la tot ce m-a facut vreodata sa zambesc, la toti cei la care am tinut si au disparut din viata mea.

Poate candva voi putea sa renunt a toate astea, poate ceva sau cineva va putea sa ma faca sa ingrop totul, dar acum nu vreau asta, nu pot face asta. Refuz sa-mi mai pese, refuz sa sufar si pentru alceva, refuz sa zambesc, refuz a iubesc, refuz sa fiu fericit, refuz sa cred ca exista uit trecutul, refuz sa accept ca exista prezent si viitor, refuz sa fiu ce am fost, refuz sa fiu ceea ce pot sa fiu, refuz sa nu mai sufar atat timp cat suferinta mea tine in viata atat de multe, refuz sa traiesc cand asta ar insemna moartea atator lucruri, refuz sa devin un criminal al ceea ce a ramas viu doar prin suferinta mea.

Stiu ca sunt un las si un egoist, dar sunt prea obosit ca sa fiu erou….