Arhiva

Archive for the ‘Realitatea’ Category

Sfaturi pentru o fotografie reusita (pt facebook)

Octombrie 5, 2012 Lasă un comentariu

In ziua de azi, telefoanele cu camera foto performanta si facebook-ul au creat un intreg mit cum ca daca ai abilitatea tehnologica de realiza o fotografie, inseamna ca sti si cum sa realizezi fotografia. Asa ca facebook-ul a ajuns o biblioteca de poze ratate, care nu o sa sa duca decat la portii zdravene de distractie pentru cei 5000 de prieteni apropiati de pe facebook.

Si in spiritul sintagmei „cine are urechi sa auda”, am zis sa fac un mic ghide de fotografiere pentru cei ce vor sa aiba poze reusite pe facebook.

In fotografie exista 4 etape: pregatirea cadrului, efectuarea fotografiilor, selectarea fotografiilor si editarea lor.

1. Pregatirea cadrului e cea mai importanta etapa dintre toate. Aceasta etapa inseamna sa iti alegi decorul, eventual sa modifici decorul incat sa exprime ceea ce vrei tu, sa evidentieze sau sa ascunda anumite elemente. Apoi sa iti alegi unghiul in care faci poza, ce prinzi in cadru, cum cad umbrele in cadru, etc. Aici se face diferenta intre un fotograf bun si unul amator. Fotograful profesionist va petrece mult mai mult timp pregatind cadrul decat fotografiind.

2. In etapa realizarii fotografiilor, se obtin mai multe cadre din care se vor alege cateva, care cu putina editare (inlaturarea unor defecte, imbunatatirea calitatii, etc) for deveni pozele finale. Din aceasta cauza, se recomanda ca pentru orice cadru pe care vrei sa il imortalizezi sa faci mai multe cadre din care sa poti sa il alegi pe cel mai bun. Din aceasta cauza sedintele foto dureaza cateva ore, in care se fac cateva mii de poze, pentru ca apoi sa se foloseasca una singura.

3. Selectarea pozelor. In aceasta etapa fiecare poza trebuie evaluata, si stabilita care e cea mai buna. Aici trebuie evaluate toate elementele din poza: cum cad umbrele, zonele de luminozitate, eventuale elemente pe care nu le dorim in poza, elemente care par distorsionate si care pot distruge poza.

4. Editarea pozelor: E cea mai putin importanta etapa, deoarece in 90% din cazuri nu face decat sa repare greselile facute in etapele anterioare.

Greseli frecvente in fiecare etapa:

1. Pregatirea cadrului

Cel mai frecvent se sare peste aceasta etapa. Majoritatea fotografilor amatori uita ca exista si un background si se concentreaza doar pe subiect. Si avand in vedere ca majoritatea pozelor de pe facebook sunt poze cu oameni in diverse locuri, exista un infinit de greseli:

  • aparitia in poza a unor elemente nedorite: cosuri de gunoi, semne de orientare nedorite ( WC -> ), semne luminoase care creaza efect  de halou, oameni in pozitii dubioase, tot felu de lucruri aruncate pe jos, etc.
  • celebrele poze in oglinda: folosirea blitului care acopera partial sau total fata, plasarea telefonului intr-o pozitie care acopera fata, diverse obiecte indezirabile (toalete, vrafuri de haine murdare, oameni pe toaleta, mizerie pe jos, etc.)
  • nerespectarea concordantei intre aspectul subiectului (imbracaminte) si background: Poze in haine de club, si in spate caruta lui bunicu, garduri daramate, case din pamant, etc.
  • pozitii dubioase ale subiectului: care permit observarea in decolteu (mai ales la fetele cu sani mici care folosesc sutiene cu burete gros care la aplecarea in fata creaza o distanta intre sani si sutien, etc.
  • prinderea in moment inoportun a subiectului: cand mesteca, cand se scarpina, etc.
  • alegerea cadrului prin monitorul aparatului de fotografiat. Datorita dimensiunii reduse nu permite vizualizarea tuturor elementelor. Pentru o poza buna, intai privesti peste aparat, iti alegi cadrul si apoi ridici aparatul pana cand prinde exact cadrul pe care l-ai ales cu ochiul liber.
  • neatentia la umbre si lumini: fotografie in directia soarelui si in care persoanele sunt intunecate, fotografii in care apar umbre ale altor persoane, fotografii in care umbrele cad peste subiecti, umbrele care modifica anumite forme.
  • lipsa de atentie la suprafetele reflectorizante: oglinzi, geamuri, metale lucioase, etc.

2. Fotografierea:

  • efectul de instant-photo, in care se prinde un singur cadru care in putine cazuri e perfect.
  • alegerea unui cadru si apoi fotografierea dintr-un unghi care prinde doar partial sau prinde mai mult decat cadrul ales.
  • crearea pozelor in miscare cu setari nepotrivite: efect de blur.
  • neselectarea modului de fotografiere in functie de conditiile de luminozitate

3. Selectarea

  • selectarea pozelor pe display-ul mic al telefonului/camerei care duce la neobservarea unor elemente care nu sunt dorite in poza (mizerie pe jos)
  • omiterea elementelor de background si concentrarea doar pe cum a iesit subiectul.
  • fotografierea unui moment intr-un singur cadru care duce la lipsa optiunilor

4. Editarea

  • editarea excesiva: crearea efectului de irealism, sau de lipire a subiectului pe poza.
  • nerespectarea continuitatii elementelor din poza: celebrele mariri de bust care duc la curbarea unor elemente a caror forma indica ca sunt linii drepte
  • nerespectarea simetriei unor elemente: cresterea muschilor de la o mana si uitarea celei de-a doua maini in starea initiala.
  • editarea unor elemente fara a modifica reflexia lor: atentie la glinzi, umbrele care indica forma initiala

Dileme morale in medicina (1)

Martie 24, 2011 1 comentariu

Seringa si toiagul lui EsculapFacultatea de medicina are calitatea de a schimba orice om. Dupa cei 6 ani, se schimba modul de a gandii, modul de a fi, modul de a reactiona la un stimul extern. Se schimba chiar si perceptia de ce e bine si ce e rau. Ok, nu la modul „criminal in serie”, ci doar, ti se ofera o imagine mai detaliata asupra unor lucruri, incat, o decizie usoara pentru restul populatiei, devine o adevarata dilema morala pentru un doctor.

Exista multe dileme morale, care sunt discutate la nivel mondial de zeci de ani, si nici macar acum nu s-a ajuns la consensul dorit.

Sinuciderea asistata, eutanasia

Cred ca discutiile pe aceasta tema au ajuns la urechile tuturor. La nivelul comunitatii medicale, exista doua tabere, care se lupta pe aceasta tema.

Principalul argument al celor care militeaza pentru aceasta metoda e faptul ca anumite boli sunt incurabile, iar in stadiul final invalidizeaza pacientul si ii produc dureri cumplite pe care nici un calmant nu mai poate sa le amelioreze semnificativ. Avand in vedere ca este clar care este viitorul acestor pacienti, ei considera ca ar trebuii sa poata sa aleaga sa nu sufere. Un alt argument folosit este acela ca oamenii care vor sa apeleze la aceste metode, in lipsa legalitatii lor, vor incerca sa se sinucida folosind metode care nu ii vor omora ci le vor agrava suferinta (celebra folosire a sodei caustice in scop suicidal, care nu omoara, ci doar cauzeaza leziuni permanente)

De cealalta parte a comunitatii medicale, se considera ca o lege care sa permita aceste practici, poate fi manipulata, incat sa permita oamenilor care nu au neaparat o boala mortala sa ceara ajutorul doctorilor pentru a comite suicid.

Ingrijirile medicale oferite detinutilor condamntati pe viata/la moarte

Un studiu arata ca, in America, un detinut beneficiaza, pe an, pentru interventii medicale de o suma de 7 ori mai mare decat a unui om de aceiasi varsta aflat in libertate. Aceste cheltuieli, asociate cu cele pentru detentie si cu faptul ca acesti oameni nu vor mai contribuii niciodata la „bunastarea societatii”, ridica problema acordarii ingrijirilor medicale complexe detinutilor condamnati pe viata sau la moarte.

Cei care militeaza pentru aceste masuri, folosesc pentru argumentare problema: „Daca ai doi pacienti, un copil si un detinut condamnat pe viata, si timp si resurse sa salvezi doar pe unul, pe cine ai salva?”. Etica medicala spune ca in cazul in care nu poti sa ii salvezi pe toti, trebuie sa te concentrezi pe cel cu sansele cele mai mari de supravetuire. Avand in vedere acesta regula morala si faptul ca toate sistemele medicale din lume au resurse umane si materiale limitate, nu e logic sa limitezi ingrijirile medicale celor care oricum nu mai sunt de folos societatii si sa te concentrezi pe salvarea sau macar pe cresterea sanselor de supravetuire a celor care merita?

Dar legea morala ne-a facut sa ignoram selectia naturala si sa ii ajutam pe toti, si pe cei slabi si pe cei puternici. Nu mai putem ca, in momentul in care un membru a turmei noastre cade, sa il lasam sa moara doar pentru a salva turma. Nu mai e in firea noastra.

Tratamentele agresive

De multe ori, doctorii ajung in situatia in care, pusi in fata unui pacient dificil, trebuie sa hotarasca daca se merita „torturarea” pacientului cu un tratament foarte agresiv, sau limitarea la un tratament paleativ. Intr-unul din cazuri il condamni la dureri insuportabile, in celalalt il condamni la moarte sigura. Si de cele mai multe ori, se ajunge la alegerea: 6 luni de dureri cumplite sau o luna de viata cu dureri suportabile. In teorie, ar trebuii sa alegi in functie de ce vrea pacientul, dar pacientul nu stie ce il asteapta.Si sunt sute de pacienti care sufera cumplit, doar pentru a traii cateva zile in plus. Majoritatea, insa, mor in momentul in care afla diagnosticul, sau, in tarile in care pacientilor nu li se spun diagnosticele fatale, in momentul in care incep durerile. Si acele luni in plus, sunt doar niste fantome incapabile sa isi traiasca viata, si incapabile sa lase familia sa traiasca. Si aceste cateva luni in plus, lasa urme adanci asupra celor ramasi.

Dar, daca 99% din pacientii care urmeaza un tratament agresiv mor dupa aceste luni de calvar, exista totusi un om din 100 care va traii dupa acestea. Merita acest om sa renunti la el? Nu. Merita ceilalti 99 sa ii torturezi cu un asemenea tratament? Nu. Si nu ai de unde sti care e acel pacient norocos. Avand in vedere ca tratamentele agresive au totusi niste rate de supravetuire la 5 ani mult mai mari de 1% (Incepand cu 5% si ajungand pana aproape de 100%), toate argumentele sunt pentru folosirea acestor tratamente, desci, cei care nu vor supravetuii devin niste victime ale sistemului.

Jurnalismul in Romania

Decembrie 17, 2010 Lasă un comentariu

Un nene, angajat la o banca centarala, a vrut sa faca si el un ban cinstit. Cum e criza, si salariile cresc cat fat frumosu premier, ce i-a trecut lui prin cap: sa vanda si el ce are mai de pret. Si nu vorbim de plasma, alienware sau alte fleacuri pe care le-a luat tot romanu doar cu buletinul in urma cu cativa anisori. Omul, avea o informatie mai de pret, care ar fi marit tirajul ziarelor „profund intelectuale” de genu Click sau Libertatea: salariul stiristei favorite a romanului: Andrea Esca-Eram.

Ziarele noastere, desi stiu ca necunoasterea salariului lu’ Esca nu lasa sa doarma juma din romani, au hotarat sa nu plateasca pentru acesta informatie si sa il dea in gat pe dragul nostru lucrator in cadrul unei banci. Probabil au zis ca mai bine decat sa vanda o singura stire despre Esca, mai bine scriu un roman despre scandalul iscat. Pe langa, asta, se bazau si pe faptul ca judecatorul, statistic, ar putea fi cititor al acestor publicatii, asa ca, exista sansa sa intrebe, in plina sedinta, care era informatia pe care le-ar fi dat-o jurnalistilor in schimbul celor 500 de euroi (atat cerea pe informatie).

Nu stiu daca le-a mers miscarea, sau daca au aflat cat ia Andreea „Buna seara Bucuresti, Buna seara Romania” Esca, dar, eu, personal, am aflat un lucru foarte intrigant: presa romaneasca e de cacao.

In tarile civilizate, de cand a aparut ziarul, a aparut un mic cod al jurnalistului. Cele mai importante lucruri sunt:

  1. Orice informatie se publica doar daca a fost verificata din 3 surse credibile
  2. Intotdeauna protejeaza informatorul

Daca goana dupa senzational, si comercializarea presei, a facut ca si strainii sa confunde cifrele si sa publice si articole din surse incredibile sau cu credibilitate scazuta, sau sa accepte o singura sursa, un lucru a ramas sacru: nu divulga niciodata numele informatorului.

In momentul in care tu dai in gat o sursa doar pentru ca nu iti pasa de sursa, o sa duca la reducerea numarului acestor surse. E logic, daca tu spui o chestie, care creste tirajul la ziar, dar care ti-ar aduce probleme, ce o sa faci? Normal ca uiti orice fel de idee de castig usor, dorinta de razbunare sau simt moral, o sa iti bagi picioarele in ziare, si o sa mergi sa te calmezi la un pescuit de pastravi.

Daca la noi, ziarele isi **** ********** informatorii, in alte tari, exista jurnalisti care au preferat sa intre la puscarie decat sa nu isi divulge sursele…

Romania spune NU scurtaturilor legale logice

Iulie 30, 2010 1 comentariu

Fusei, nu demult, la un seminar pe tema „Rule of Law and civil society”, si aici invatai si eu anumite chestii despre cum ar trebuii sa mearga treaba intr-un stat „DEMOCRATIC”. Si printre „must be”-urile astea era si o chestie numita „orice lege trebuie sa fie cunoscuta”. In traducere: nu poti fi acuzat dupa o lege care nu a fost data publicitatii. In Romania exista un cult al legilor „ascunse”. Ele sunt publicate in acel ziar pe care il citesc prea putini (1200RON pe an e un pret care mi se pare ridicol. De asemenea modul haotic de a da legi in Romania, face ca un om normal sa nu poata afla despre minim jumatate din legile si drepturile sale.

Am cautat si eu de curand o lege. Binenteles ca, dupa multa munca, am gasit ca e un Regulament comunitar al UE. Asta inseamna alta cautatura. Pe langa asta trebuie sa cauti derogari. Ca poate a primit derogare de la UE. Si in final… te bazezi mai mult pe lipsa de informatii decat pe fapte reale. Nicaieri nu gasesti „Regulamentul comunitar intra in vigoare de la data de…”, sau, cel putin, nu l-am gasit eu.

Pe acelasi principiu exista sute de legi care ar ajuta omul simplu, dar nimeni nu face publicitate la astfel de legi. Exista o lege care da o suma de bani celor care se angajeaza prin ANOFM si stau un an de zile in acel post. Pana acum nimeni nu a venit sa isi ridice banii.

Problema majora, pe langa faptul ca nu se fac cunoscute aceste legi, nici macar cei care lucreaza in institutiile de stat nu le cunosc. Exista zeci de scurtaturi legale care usureaza viata omului, dar, datorita acestor doua motive, ajungi sa depui niste acte care devin oarecum la limita legalului datorita acelor stampile si semnaturi „suplimentare”.

De asemenea exista si celebrele „redirectionari”, prin care un act se plimba prin mai multe maini pana sa ajunga in mana celui care trebuie, pe principiul „asa se face”. Nimeni nu stie de ce, nimeni nu se intreaba de ce, dar asa se face. Munca inutila. Pentru o stampila depui actul la ghiseul A, e trimis la doamna X care ii da un numar de inregistrare, apoi e semnat de doamna Y care se ocupa doar cu asta si apoi ajunge la doamna Z care il trimite la ghiseul B de unde omul il poate ridica „de luni pana joi intre orele 10-12”. Adica o amarata de cerere trece prin 5 maini pentru o semnatura. Logica mea precara tipa din interiorul capului: Dar nu se poate ca doamna Y sa aiba un ghiseu care se ocupa doar de asta si sa semneze pe loc acele cereri? NU. E ilogic. Din acea cerere trebuie sa manance 5 persoane si saracul om trebuie sa astepte „3 zile lucratoare”. 3 zile lucratoare pentru o semnatura…

Azi trebuie sa ma interesez de alt regulament european. Sun direct la informatii… Pun pariu ca tipele alea o sa stie mai putin ca mine si o sa zica ca sunt nebun. :))

Categorii:Realitatea

Orbul intr-o lume plina de culori

Iulie 19, 2010 Lasă un comentariu

Am reusit sa fac un studiu referitor la cate persoane intalnim in fiecare zi. Recunosc ca nu e un studiu foarte valid din punct de vedere stintific, dar nu difera foarte mult de realitate:

  • La un calcul simplu: O garnitura de metrou (Bombardier Movia 346) are 216 locuri pe scaun si 984 pasageri in picioare (la o densitate de 4 calatori/m2. adica nu la ora de varf). Daca iti permiti sa tranversezi un asemenea tren, de la un capat la altul, prin campul tau vizual ar trece in jur de 500 de persoane (medie). In perioadele de varf, desi nu te misti print tren, proportia se mentine, datorita aglomeratiei de pe peron si din statie.
  • Un autobuz (Mercedes Citaro) are 27 de locuri in picioare si  76 in picioare. Adica la o plimbare de 2-3 statii, in medie, prin raza ta viuzuala trec cel putin 20-30 de calatori (in afara orelor de varf).
  • Pe strada, un bulervard, iti aduce, in functie de centrele de interes din zona, intre 50 si 400 de oameni pe km liniar parcurs.
  • Un centru de interes (Magheru, Universitate, Romana) te face sa vezi cate 3-4 persoane pentru fiecare metru pe care il parcurgi.

La un calcul simplu, oriunde am merge, daca folosim un mijloc de transport in comun, sau o strada principala, fiecare kilometru pe care il facem, rezulta in intalnirea cu sute de persoane.

Din aceste sute de persoane pe care le-ai vazut astazi, cate persoane iti amintesti? Cate le-ai vazut cu adevarat? Cate au trecut prin fata ta fara sa le vezi?

PS: Datele sunt inregistrate pe baza unor fotografii/filmulete de mica durata (20-30secunde) si numaratoare individuala.

Categorii:Realitatea

Cum arata un miliard de dolari

Iulie 18, 2010 1 comentariu

Cum arata un miliard de dolari

Categorii:Realitatea

Societatea ideala

Iunie 29, 2010 Lasă un comentariu

Zilele astea am inceput sa citesc o carte despre societate si tendinte sociale. In mare o carte cu textele discursurilor tinute de un germano-englez la niste evenimente socio-politice. Cartea asta, oricat de mult mi-ar displacea sa recunosc asta, m-a facut sa privesc anumite lucruri dintr-un punct de vedere pe care teribilismul, entuziasmul tineretii sau poate departarea de moarte, nu m-au lasat sa il observ. E ciudat sa incerc sa vad societatea ca o masa de oameni incapabili de a fi egali.

Printre modelele de societati propuse de germano-englezul meu, nu am putut sa nu ma gandesc cum ar arata societatea in care as vrea sa traiesc.

Societatea ideala, in viziunea mea, ar fi o societatea in care oamenii s-ar naste liberi egali in sanse si in oportunitati. Nu am gustat destul de mult din viata in fostul regim, asa ca nu pot spune ca stiu cum e traiul intr-o tara non-democratica, dar nu pot sa imi imaginez o societate non-libera. Societatile de tip dictatorial/totalitarisme au tendinta de a introduce pedepse aspre pentru impotrivire. Pedepsele aspre date pentru lucruri marunte, duc la o stare de frica permanenta. Iar un stat bazat pe frica nu va rezista prea mult.

Recunosc ca exista tari unde opozitia si libertatea totala, sunt de putin interes pentru populatie, care prefera mai mult un nivel de trai crescut si sigur, decat dreptul la vot.

De la una la alta, am ajuns si la drepturile cetateanului: O societate trebuie sa fie libera si sa promoveze egalitatea sanselor. Egalitatea intre oameni e imposibil de obtinut. Natura nu ne lasa pe toti la fel de dotati. Trebuie sa recunoastem ca exista oameni geniali intr-un domeniu dar penibili cand abordeaza subiecte din alte domenii. Unii arata mai bine, altii sunt mai inteligenti. Dar o egalitate in sanse se poate crea, desi destul de dificil.

As fi vrut sa spun ca oamenii ar trebuii sa fie ajutati sa atinga un nivel superior, dar, din pacate, asta ar avea cele mai proaste rezultate. Egalitatea de sanse si libertatea spun ca un om poate ajunge unde vrea. Nu spun in nici un caz ca trebuie sa il ducem unde vrea societatea. Desi o societatea de genii ar fi ideala pe hartie, in realitate se arata utopica. Un organism are nevoie si de creier, dar si de brate puternice.

Poate ca ar trebuii creata o clasa superioara. O clasa in care ajungi doar daca esti cu adevarat dotat. Ceva cum s-a incercat (si s-a reusit pentru un anumit timp) sa se faca cu doctorii in anumite stiinte. S-a vrut ca titlu de doctor intr-o stiinta sa insemne recunoasterea unui om ca fiind spuma clasei intelectuale. Din pacate insa nevoia de specialisti si doctori (Ph.D.) a scazut limita. O crasa superioara care ar atrage oamenii ar da un motiv, celor care au nevoie de unul, sa aiba spre ce tinde, sa aiba un motiv sa dea tot ce au mai bun. Stiu ca ideea asta e pur teoretica, si pana la urma, crearea unei asemenea clase, nu va duce decat la crearea unui sistem de timp clasta. Omul e facut sa vrea cat mai multa putere, si sa renunte cu greu la ea. Probabil ca nu ar dura o generatie pana ce aceasta clasa s-ar inchide, si s-a perpetua doar in interiorul ei. Nimeni nu intra din afara, oricine se naste in aceasta clasa devine membru automat. Dar, nu tot ce naste din pisica e vanator de soareci… (pisicile de apartament nu sunt vanatori prea iscusiti).

Ideea aceasta, s-a aplicat, la o scara mai mica/involuntar, la scolile americane (Ivy League, Julliard, etc). „Daca esti bun, te primim la noi sa devii si mai bun”. Din pacate, la admitere se accepta si cate o regula de genu: copiii membrilor au prioritate. Oricum, existenta acestor scoli, le face pe celalalte sa ridice stafeta, doar pentru a reusii sa nu dea faliment. Atat timp cat exista optiuni mai bune, daca nu te adaptezi, dispari.

Nu stiu daca aceasta clasa ar trebuii sa aiba monopol asupra politicienilor. Pe o parte ar fi bine. Dar nu sti niciodata daca intr-un post nu e mai bun un smecheras decat un geniu.

Dreptul la vot, ar trebuii garantat prin lege, dar cred ca un sistem cum e cel american, ar impiedica anumite nereguli. Sunt sute de mii de oameni, chiar milioane care nu vor sa voteze. Nu are rost sa facem campanii ca sa ii convingem sa vina la vot. Nu are rost sa tiparim milioane de buletine de vot doar pentru ca sa le aruncam. Oricine vrea sa voteze se inscrie pe o lista, la un anumit centru de votare. Iar in ziua votarii o sa se duca la vot. Asa numarul formularelor nefolosite va fi minim, iar banii economisiti…. pot ajuta in alte zone.

La capitolul obligatii, ar trebuii trasate niste linii intre ce trebuie sa faca statul, ce trebuie sa faca societatea si ce trebuie sa faca individul. E de datoria statului sa faca curat pe strazi, e datoria locatarilor dintr-un bloc sa curete gradina din fata blocului si e datoria individului sa pastreze curatenia. Dar… de ce sa ne oprim aici? Poate ca in loc sa ne plangem ca totul e murdar, poate am putea sa impletim aceste datorii. Poate nu o sa murim daca ridicam o hartie de pe strada, poate ca locatarii blocului pot matura si pe trotuar, poate statul poate planta gazon in gradinile blocurilor.

In societatea mea perfecta, orice om ar trebuii sa stie rolul fiecarei institutii.

Din punct de vedere economic, taxele ar trebuii sa fie mici, iar politica juridico-economica sa incurajeze crearea unor firme noi, si supravetuirea celor care merita. Poate ca nu poti sa dai ajutoare la toate afacerile care isi incep drumul. Pana la urma nu toate ideiile de afaceri pot sa reziste. Dar o institutie care sa consilieze patronii, sa ii ajute sa isi creeze o afacere, sa se intereseze daca acea afacere poate avea succes. Si poate, in cazul in care afacerea e pe cale sa fie falimentara, statul sa o pasuiasca de la taxe, pana cand se repune pe picioare.

Cam asa ar arata o societatea/tara perfecta in viziunea mea. Striu ca e utopica, stiu ca nu va exista niciodata, stiu ca daca cineva va fi destul de nebun incat sa incerce sa o puna in practica, exista un risc urias sa se transforme intr-un dezastru…. dar pe hartie arata frumos. Toti avem voie sa visam la o lume mai buna.

Categorii:Realitatea