Anul nou

Azi e ultima zi din an. O zi minunata, in care te poti pacali ca tot cea fost rau anul asta va disparea si dupa ce aceasta zi se va termina nimic din ce a durut anul asta nu va mai conta, si ca anul viitor va fi mult mai bun. Cei mai norocosi dintre noi cred ca la 12 noaptea va veni sfarsitul lumii, si ca totul se va sfarsi, si ca vor ajunge cu totii in rai sau in iad (dupa caz si dupa preferintele fiecaruia). Cat de frumos trebuie sa fie sa poti sa te pacalesti ca totul in lumea asta e efemer, chiar si suferinta, si sa crezi ca va veni un moment cand totul se va sfarsi, cand tot ceea ce e rau se va sfarsi, si mai ales un moment atat de apropiat. Din pacate, eu stiu ca maine va veni, si maine va fi la fel de greu, si tot ceea ce a disparut inainte de 2008, va ramane pierdut si in 2008, si tot ceea ce a durut inainte de ora 12 va durea si dupa ora 12.

Anul nou. Tot ce e nou e o cifra in calendar, o singura cifra si toti se asteapta sa fie mai bine, dar ce poate face doar o cifra? Nimic, absolut nimic.

E atat de superficial sa-i urezi cuiva „un an nou fericit”… Cum poate sa fie un an fericit cand se naste si traieste in umbra atator ani grei? Si anul asta va fi greu, poate mai greu, poate mai usor. Ceea ce e important e sa nu apara nimic peste care sa nu putem trece.

Bibllia (versiunea lesbiana)

Ziceam eu ca femeile ma urasc, dar se pare ca nu toate. Am primit pe mail, de la o prietena un mic text genial. Adica e atat de naiv si arata o atat de mare frustrare sexuala in el incat e clar scris de o lesbianca sau e o tipa care a ajuns/va ajune sa moara virgina, dar din alte motive decat cele religioase.

Uite, baiat bun postez si eu textul, ca sa nu mai zica lumea ca sunt misogin. Adica daca esti atent textul asta e mai misogin decat tot ce am scris/gandit eu pana acum. Serios vorbind trebuie sa fi foarte misogin sau foarte naiv ca sa inventezi asa ceva. (Mentionez ca nu e creatia mea, l-am gasit pe net. I’m not so sick.)

„Intr-o zi, in gradina Eden, Eva ii spune lui Dumnezeu:
– Doamne, am o problema!
– Care e problema ta, Eva?
– Doamne, stiu ca tu m-ai creat, mi-ai dat aceasta minunata gradina si toate aceste animale fantastice si mi l-ai pus si pe acest sarpe groaznic de hazliu langa mine, dar pur si simplu nu sunt fericita.
– De ce nu esti fericita, Eva? veni intrebarea de sus.
– Doamne, sunt singura, si m-am si saturat sa tot mananc mere.
– Bine, Eva, in acest caz am gasit o solutie la problema ta. Voi crea pentru tine barbatul, si ti-l voi pune alaturi.
– Dar ce este acela, un barbat?
– Acest barbat este o creatura ratata, cu multe greseli si trasaturi urate de caracter. O sa te minta, o sa te insele si o sa fie incredibil de vanitos si increzut. Intr-un cuvant, iti va face viata un calvar. Dar va fi mai mare, mai puternic si mai rapid, si va avea placerea de a vana si ucide lucruri. Va arata comic atunci cand se excita, dar fiindca te-ai plans il voi crea astfel incat sa iti satisfaca nevoile carnale. Va fi lispit de umor si va iubi mai mult decat orice altceva luptele sau joaca cu mingea. Nu va avea nici prea multa minte, astfel ca va avea nevoie de sfatul tau pentru a putea gandi corect.
– Pai suna fantastic, spuse Eva ridicand din spranceana. Unde-i buba? intreba ea.
– Ei bine, il poti avea cu o singura conditie.
– Si care e aceasta, o Doamne?
– Dupa cum am spus, va fi mandru si arogant si se va admira mai tot timpul pe sine. Va trebui sa il lasi sa creada ca el a fost primul creat. Nu uita, acesta trebuie sa ramana micul nostru secret.

Probabil cei care ma cunosc o sa se astepte sa gaseasca aici comentarile mele. De data asta ma abtin.

Pentru cei care nu cred ca acest text e misogin, sa citeasca din nou, dar de data asta sa citeasca printre randuri. De multe ori ceea ce se afla in spatele cuvintelor e total diferit de ce spun acestea

Despre moarte

Te-ai gandit vreodata la moarte? La propria moarte? La cum si unde ai vrea sa mori?

In ultimele zile m-am gandit destul de mult la moarte. Au fost cateva zile in care s-au petrecut sute de evenimente care mi-au adus aminte de efemeritatea mea si a celor din jur. Tot timpul auzeam nume, date, istorisiri, care, printr-o coincidenta stranie, aveau legatura cu cunoscuti care, din pacate (sau din fericire pentru unii) au disparut dintre noi. Probabil momentul cand m-am gandit cel mai putin la moarte a fost cand m-am inecat cu o bucata de gutuie. Atunci singurul meu gand a fost sa gasesc o modalitate de a face durerea sa dispara. Am fost surprinzator de calm pentru cineva care nu mai putea sa respire. Ciudat e ca am realizat ca pot sa mor dar nu am intrat in panica. Partea buna e ca nu m-am tinut cu putere de viata ca sa ajung, acum dupa ce am „supravetuit” sa incep sa-mi pretuiesc viata si nici sa ma schimb radical, iar asfixia nu a fost atat de puternica incat sa il vad pe Iisus si sa ma convertesc la vreo religie stranie. Singura lumina pe care am vazut-o venea de la acvariul meu iar neonul nu se produce nici o lumina sfanta (cel putin asa „am vazut pe net”).

Insa m-a facut sa ma gandesc ca nu am nici o sansa sa mor de „moarte buna” (numita si „moarte de batranete”, „prea batran ca sa ne pese de ce a murit”, „dude, in sfarsit ti-ai dat seama ca nu e nevoie sa maresti speranta de viata a planetei de unu singur”). Traim intr-o lume prea ciudata pentru asta. Semne care inainte aratau boli grave azi sunt mai normale decat respiratul. In lumea asta e mai probabil sa mori dintr-un accident stupid.

Intotdeauna am visat sa mor „cu gratie”, nu stand cu un pampers pe mine intr-un  pat de spital si incercand sa-mi aduc aminte cum ma cheama. Nu vreau sa mor in chinuri atat de mari incat sa raman cu o grimasa disperata in sicriu, dar nici sa mor cu o grimasa tampa de cretin fericit. Sa mori dintr-o supradoza de viagra in timp ce calaresti o pustoaica care abia si-a sarbatorit majoratul si care e cu 60 de ani mai tanara decat copiii tai, nu inseamna a muri cu gratie. Daca supravetuiesti sa spui povestea, atunci esti tare. Vreau sa am aceiasi expresie a fetei pe care am avut-o toata viata, nici trist, nici vesel, doar ganditoare, acea expresie de om prea timid sa zambeasca, prea orgolios sa planga.

Cand vreau sa mor? Intotdeuna mi-am dorit sa devin mai mult decat doar un punct pe radarul omenirii, sa ca mi-as dori sa mor dupa ce aceasta se va intampla sa-mi fac numele cunoscut si de alti oameni decat de cei din familie si de prieteni, deoarece acestia din urma te vor tine minte chiar daca esti doar o nulitate, pentru ei esti nulitatea lor. Daca la un moment dat, voi apuca pe un drum care imi va asigura uitarea, atunci voi vrea sa mor, atunci voi vrea curajul si inteligenta sa inteleg unde sunt si sa fac ceea ce trebuie.

Unde vreau sa mor? Nu conteaza, un loc placut si linistit. Singuratatea e singurul tovaras bun la moarte. Nu as suporta ca in ultimul lucru pe care il vad in lumea asta sa fie bocetul unor persoane care isi plang propria efemeritate. De asta plang oamenii la inmormantari, doarece le aduce aminte ca sunt muritori, e prea devreme ca sa le simta lipsa celor disparuti, si sunt prea socati ca sa realizeze disparitia. Omul e capabil sa planga doar din egoism si din cauza unei dureri fizice proprii.

Cum as vrea sa mor? In singuratate, ascultand o muzica exceptionala si band un pahar dintr-un vin bun. As fi spus si fumand un cubanez aromat, dar mi-am adus aminte ca trabucurile si vinul nu sunt prieteni buni.

Stiu ca asta e utopie pura, probabil voi muri de tanar cu o pila de manichiura infipta in inima. In cazul asta sper sa mor cu o grimasa vesela sa stie lumea ca nu am murit nerazbunat.

Inteligenta de dictionar

De la un anumit timp a inceput moda „oamenilor super inteligenti”. Orice om se crede mult mai inteligent decat cei din jur. A devenit o jicnire sa admiti ca un anumit om e mai inteligent decat tine. Cel mai amuzant este ca aceasta moda umbla in special prin cercurile oamenilor care nici nu pot visa la un post de om inteligent.

Toti idiotii se uita prin dictionar si cand vad un cuvant care suna mai academic, il preiau si il folosesc fara sa tina seama ca folosindu-l isi dau cu bata in cap. Cauta cuvinte care sunt folosite strict in scrieri stintifice si le folosesc in discutii banale, asa incat tot cei care ii asculta sa nu-si dea seama ce vorbesc si sa se uite la ei cu admiratie: „ce om inteligent”.  Regula de baza intr-o discutie: nu folosesti un termen decat daca sti ca si ceilalti il cunosc sau e un cuvant fara un sinonim mai non-academic, daca intr-o discutie doar tu intelegi ce spui, atunci nu se mai cheama dialog ci monolog. Folosind un limbaj pur academic cand vrei sa jicnesti un om, nu faci decat sa il aduci la acelasi nivel cu tine daca nu la un nivel superior. Cum sa faci prost un om care stie sa vorbeasca la fel de „frumos” ca tine? E ca si cum i-ai trimite o scrisoare unei maimute in care ii demonstrezi ca e maimuta. Smart-ass, maimutele nu stiu sa citeasca 😉 (pentru acei „intelectuali” pe care ii vizeaza postul: nu e vorba ca toti de care va luati sunt maimute) . 

Cel mai tare e cand „cuvantul magic” e folosit corect din punct de vedere al intelesului, dar intr-un mod care sa faca utilizatorul sau sa isi piarda acel avantaj pe care il oferea pozitia academica si chiar sa capete un handicap. Orice cuvant folosit gresit intr-o cearta poate sa-i dea un avantaj oponentului, cand nu sti sa folosesti, in asemenea conditii, nici macar cuvantul „mama”, cuvantul ala pe care l-ai spus pentru prima data, cu ce drept mai vrei sa folosesti cuvinte „intelepte”?

De fiecare data cand citesc ce a scris sau ce spune o asemenea persoana, pe buze mi se afiseaza un zambet ironic, o trufie ca pot vedea cat de aproape de maimuta sunt unii dintre oameni, daca ii dai unei maimute un stilou, iti va face un desen „dragut” la vederea caruia vei zambi, cum poti sa nu zambesti cand ii dai dictionarul unei maimute putin mai inteligente?

Am si eu cateva cuvinte pe care le folosesc si care nu sunt cunoscute de toata lumea, dar le folosesc din inertie, nu ca sa impresionez, ci doar fiindca cred ca oameni cu care vorbesc sunt pe aceiasi treapta cu mine, e adevarat ca din cauza asta unii oameni cred ca sunt ingamfat, dar cei care ma cunosc stiu ca, atunci cand vreau sa impresionez, am eu alte metode mai subtile si, poate, mai inteligente. De ce sa incerci sa impresionezi printr-un monolog, cand e mai usor si mai inteligent sa porti o discutie care sa il faca pe cel vizat sa creada ca i-a pus dumnezeu mana in cap cand ai inteput sa vorbesti cu el? Oameni nu pot admira ceva ce nu pot intelege, pot doar sa se teama.

Colind de craciun >:)

 Q likes it >:))

Let it go

In viata sunt atat de multe lucruri de care nu poti scapa, fiecare dintr-un anumit motiv. De unele nu poti scapa din cauze obiective, dar cele mai multe dintre acestea au o rezolvare. Cele de care nu poti sa scapi din motive subiective sunt cele care dor cel mai mult, de unele ai putea scapa prin simpla uitare, sfanta si dulcea uitare, dar cum poti sa uiti ceva care te va chinuii si dupa aia, tocmai prin amintirea uitarii? Acestea ocupa un loc prea bine definit, ca sa nu ii simti lipsa cand alegi sa le uiti. Poate un loc liber, un loc in caietul amintirilor in care radiera uitarii a sters tot scrisul, scris cu sange.

Si cum poti sa uiti cand tot ceea ce esti tu e doar o umbra a acelor amintiri. Ai putea renunta complet la atatia ani din viata ta? Ai putea renunta la atatea momente care ti-au adus un zambet sau care stau la baza unor viitoare zambete?

Craciun insingerat si tragic (23 decembrie 2006)

Trei morti si un grav ranit pe D.E. 70, intr-un accident de circulatie

„Nu stiu cum arata iadul, dar ceea ce am vazut in noaptea de 23/24 decembrie depaseste orice inchipuire“ – era de parere dl lt. col. Ionel Drobota, cdtul Detasamentului de Pompieri al Municipiului Rosiorii de Vede, care impreuna cu echipajul SMURD au fost implicati intr-o actiune de descarcerare a victimelor dintr-un autoturism care se izbise de un copac. Cine a trecut prin zona, la acea ora tirzie din noapte, a fost ingrozit de urmarile acestui accident teribil, in care au fost retezate mai multe vieti tinere.
Se pare ca totul s-a petrecut fulgerator. Un autoturism marca ROVER, in care se aflau patru persoane, la circa 3 km distanta de municipiul Rosiorii de Vede, in directia Alexandria, a iesit de pe partea carosabila si s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului.

Violenta impactului a fost extrem de mare, pomul fiind dezradacinat, cu toate ca avea diametrul de circa 70 cm. Marea nenorocire a fost aceea ca arborele s-a prabusit peste masina, o parte din aceasta fiind strivita sub greutatea lui, afectind pasagerii. Nimeni nu poate sti cu exactitate ce anume s-a intimplat inaintea impactului, dar ce a urmat este groaznic: o persoana a fost aruncata la peste 10 m de locul accidentului, piciorul unei victime a fost gasit in afara masinii retezat, pentru echipajul de descarcerare imaginile fiind de cosmar. A trebuit sa fie taiata o parte din masina pentru a scoate mortii, cea mai mare problema fiind indepartarea copacului de pe autoturism, care a fost realizata cu mare greutate. In accident si-au pierdut viata T.D.B., 19 ani, P.B. – 23 ani si C. Ch – 19 ani; a fost grav ranita B.O. de 19 ani, care a fost transportata la spital. Pasagerii erau din Rosiorii de Vede, soferul din Bucuresti. Politia a preluat imediat cazul, la fata locului deplasindu-se cms. sef Tiberiu Olteanu, seful I.P.J. Teleorman. Momentele de jale au crescut in intensitate atunci cind au venit in zona accidentului parintii celor decedati. Un ajun de Craciun insingerat. D.N. Constantin

Cristina you will be forever in our hearts…

Nu cunosc autorul articolului dar stiu ca e dintr-un ziar din zona Rosiori

Despre gramatica…

De multe ori am fost acuzat ca nu stiu sa scriu. Pe scurt adica fac multe greseli de gramatica. Multe e un termen generos, toate problemele mele cu gramatica se reduc la 2 mari tipuri de probleme: „i”-urile finele, si cratima la cateva cuvinte, in rest ma descur destul de bine, si aceste greseli nu apar decat atunci cand scriu un text foarte repede (neavand timp sa meditez „aici e cu doi i”…). Ok, imi recunosc greselile, e o lacuna in educatia mea, o lacuna asupra careia m-am oprit prea tarziu in educatia mea.

Pot sa accept sa imi fie atrasa atentia asupra acesteia, normal ca nu poti refuza critica constructiva, ceea ce nu pot intelege de ce acest aspect devine dominant in mintea unora, de ce acest aspect poate, pentru unii, sa eclipseze tot ceea ce se afla in spatele scrisului. Aceiasi oameni care zic asta se cred inteligenti si incep sa citeze din scriitori celebri, scriitori care au si ei probleme cu gramatica inca mai mari decat ale mele. Nu zic ca nu ar fi inteligenti, sunt doar limitati. Niste oameni care nu pot sa treaca peste detalii si sa fava pictura de ansamblu. Uita-te la orice opera de arta cu lupa, nu se vad doar niste puncte hidoase? Nu imi compar textele cu opere celebre, daor ca poate e mai mult decat un text fad, fara valoare. Poate in spatele unei gramatici imperfecte se gasesc niste ganduri reale. De fiecare data cand cineva imi anuleaza toate ideile datorita unor „imense” greseli gramaticale, incep sa ma infurii, nu pentru ca am fost tras la raspundere, ci doar fiindca in acele randuri, din spatele gramatici sunt eu, o parte din minte, si nu ma simt atat de non-valoros, precum sunt considerat de unii.

Voua, celor care nu va place gramatica mea dar care puteti trece peste acest zid creat de ea, si puteti vedea si textul din spatele lor, nu conteaza ca nu sunteti de acord cu mine, nu conteaza ca imi considerati ideile, infantile si idioate, poate asa si sunt, imi cer scuze pentru acestea, poate e o lipsa de respect din partea mea sa fac aceste greseli, dar cat din mine ar mai avea un text intens gandit?

Celor care se simt atat de jicniti de greselile mele incat uita ca acele cuvinte gresite fac parte dintr-un text, nu le pot spune decat: Fiecare om are un centru valoros, daor ca e ascuns sub niste defecte de fatada, si cei mai multi dintre noi se multumesc sa vada doar suprafata. Prieteni adevarati, oamenii valorosi sunt aceia dintre noi care pot vedea dincolo de aparente si pot aprecia pe cineva pentru ce e inauntru si nu pentru „ambalajul in care vine”. Poate textele mele sunt ca un om si ele, poate trebuie apreciate si pentru ce se afla adanc in sufletul lor. Daca nu poti trece de acel zid superficial, paote nu esti asa de inteligent precum crezi, pentru mine nu ai nici o valoare, asa ca abtine-te de la comentarii si de la a intra pe acest blog.

Prieteni si dumani

„E o calitate sa-ti faci prieteni si o virtute sa-ti faci dusmani”

Am auzit de multe ori ca in viata e important ce prieteni iti faci, ca e important sa sti sa-ti faci prieteni, deoarece ei te definesc ca om. Intr-o masura e adevarat, oamenii sunt superficiali, daca te vad impreuna cu un anumit tip de oameni te catalogheaza ca fiind unul dintre ei. Poti sa fi imbracat ca un bancher englez, daca stai pe langa punkeri esti catalogat ca punker. Intr-un fel au dreptate, e clar ca trebuie sa ai ceva in comun cu ei ca sa stai printre ei, doar ca e prostie sa te bazezi ca e tocmai lucrul care ii face pe ei punkeri, dar omul are tendinta sa judece aparentele.

Totusi, eu cred ca ceea ce te defineste cu adevarat sunt acei dusmani care sunt castigati nu mosteniti. Ma refer la acei dusmani pe care ii alegi pentru aceasta pozitie, nu datorita unei diferente de opinie ci datorita unui intreg lant de diferente de principii. Un duman destul de inteligent si de puternic incat sa te poate distruge dar care sa te respecte destul de mult incat sa nu faca asta. Un astfel de duman, pe care sa-l respecti cand te injura si care sa te respecte cand il injuri, e cel mai greu de facut si pastrat. O relatie intr-o perfecta armonie intre frica si curaj. Oricat de mult i-ai ura principiile si ideile nu poti sa nu i le respecti si sa i le iubesti, doar pentru simplu motiv ca se vor lovi cu ale tale, si din intalnirea lor vor iesi scantei care vor deveni o adevarata ambrozie pentru intelectul si orgoliul tau. Am putini astfel de dusmani, dar nu voi regreta niciodata ca ii am pe acestia.

Dependent de suferinta

Ai fost vreodata in fata unei rascruci intre un drum plat, monoton si unul plin de suferinta? Ti-a parut vreodata rau ca un eveniment care ti-ar fi provocat suferinta nu s-a mai intamplat? Cateodata ma intreb daca nu cumva am devenit dependent de suferinta. Poate asta e singura cale de a trai. De mult nu mai cred in fericirea suprema, fericirea adevarata, nu o minciuna cu gust dulce pentru prea putin timp. Singura care poate fi suprema e suferinta, si nu pot sa ma mint cu nimicuri dulci, nu pot trai intr-o lume plana, fara gust, chiar daca cealalta alternativa e o lume amara. Acum cand vad totul ca o lupta cu suferinta, o cursa cu obstacole fara sfarsit, o cursa in care fiecare obstacol reprezinta doar o piedica in fata urmatorului obstacol. Si oricat de frumos ar parea pista nededa din jurul meu, nu pot fugi de pe acest traseu anevoios, oricat de greu mi-ar fi nu pot sa vad lumea ca o fuga spre fericire, nu mai exista fericire. Aici nu ma amagesc ca as avea vreo destinatie, mi-e de ajuns sa vreau sa trec peste obstacolul curent, nu e nevoie sa privesc, niciodata, mai departe. Aici macar pot sa-mi fac un scop real, macar simt ca traiesc pentru ceva real.

De fiecare data cand se iveste ceva care stiu ca o sa ma faca sa sufar, mai mult sau mai putin, stiu ca acesta va fi noul meu scop, doar el si nimic alceva, si nimic nu e mai dureros decat sa-l vad cum dispare fara sa-l pot atinge. Uneori ma intreb cu pot sa sufar pentru ca nu sufar, pentru ca am ocazia sa scap de un moment de suferinta, dar imi revin repede, nu mai e suferinta nimic, e doar un scop, am devenit imun, un soldat intr-o lupta nedreapta pe care o va pierde, dar careia ii va supravetui, curajul nu mai are nici o valoare, egoismul e singura calitate.