Maturizare

Care e varsta cand trebuie sa te schimbi? Cand trebuie sa lasi in urma toate copilariile, sa renunti la „eu, copilul” si sa imbratisezi viata de adult, sa devi „Eu, adultul”?

Cand eram mic abia asteptam sa termin scoala, sa ajung licean ca copiii mai mari din fata blocului, care nu intrau in casa la 6 si nici nu se culcau la 8.

Dupa aceia mi s-a spus, ca mai am 4 ani si o sa dau bacalaureatul, examenul spre maturitate. La liceu tot eram numiti adolescenti, ni se spunea ca in curand o sa fim adulti, trebuie sa ne invatam sa ne luam propriile decizii. Ni se spunea dupa  adolescenta, dupa liceu, urmeaza viata de adult. Ca acum e momentul in care trebuie sa ne distaram, dupa asta urmeaza viata adevarata, cruda, rea, plina de probleme.

Am dat si bacul. M-am vazut cu diploma de absolvent a 12 clase cu bacalaureatul luat. Cand mi-am luat diploma de bacalaureat  am stat putin si m-am gandit, ce s-a schimbat? Ce putere a avut bacalaureatul asta? Nu m-am simtit cu nimic diferit. Alcool puteam la fel de usor sa cumpar si inaitne de bacalaureat, si inainte de a implini 18 ani. Cele mai crunte betii din viata mea, s-au petrecut inainte de 18 ani.

Dupa bac m-am angajat, am ajuns sa imi permit si eu mai mult decat limitele de dinainte. Am inceput un lung proces prin care urma sa imi rafinez gusturile, sa ma cultiv, sa devin o versiune superioara. Am incercat sa creez ceea ce vroiam eu sa fiu „cand o sa fiu mare”, sperand ca, in momentul cand imi voi termina pregatirea, voi deveni adultul „perfect”. Am reusit sa fac si asta, nimic nu s-a schimbat. Tot un copil eram, un copil mai speriat, care incerca sa se ascunda in spatele unei masti de om matur. Poate ca eram un copil mai cizelt, mai rafinat, si mai puternic, dar, in interior, tot copil.

Am inceput facultatea, „facultate grea de sase ani”. Am ajuns acolo, am privit in jur, nici un adult, numai copii, unii speriati, altii nebuni, altii curiosi. O intreaga armata de viitori doctori. Se pare ca nu e nevoie sa fi adult pentru a-ti distruge viata in asemenea hal. Ca sa dai la medicina nu trebuie sa fi adult, nu trebuie sa gandesti ca un adult, nu trebuie sa fi responsabil, iti trebuie doar: 2% curaj, 3% putere, 10% o idee trasnita si 120% nebunie curata. Tuturor acelor adolescenti care dau la medicina nu li se pune decat intrebarea „Esti sigur ca poti sa faci fata?”. Eu le-as pune alta intrebare. „Esti sigur ca vrei sa fi soldat in prima linie si sa lupti doar cu o furculita din plastic? Esti sigur ca poti sa vi in fata unui om si sa ii spui ca mai are putin de trait? Esti sigur ca poti sa chinui un om, doar fiindca te-a rugat el sa incerci si asta poate il salvezi, desi sti ca totul e in zadar?” Astea poate sunt intrebari mai potrivite. Sunt intrebari sadice, dar nici lipsite de valoare ca „esti sigur ca poti sa inveti atat de mult?”, dar nici la fel de dura ca intrebarea pe care le-as pune-o eu „Esti sigur ca vrei sa fi capabil sa iti vezi familia, sa vezi cat de aproape de moarte sunt, si sa nu mai iti permiti luxul sa te minti sau sa speri ca o sa se faca bine?”.

Acum cred ca o sa ma maturizez prin spitale, la locul de munca, in fata unor fise, unor cadavre sau a unor apartinatori. Mai am putin pana acolo, si, nu sunt decat un copil. Un copil speriat, care incearca sa invete sa mearga pe carbuni incinsi. Misca un picior, il pune jos, ii dau lacrimile, si ii vine sa urle, sa tipe, sa sara in laturi, dar nu poate decat sa stranga din dinti, sa ridice celalalt picior, si sa spere, ca, in momentul cand in va pune jos, carbunii vor fi stinsi, sau pielea lui va fi destul de tabacita incat sa nu mai simta durerea. Si totusi simte, cu fiecare pas, e mai puternica… dar… trebuie… inca un pas… si inca unul…

Adultul si copilul

Cand eram mic, abia asteptam sa ajung adult, sa ma fac „mare”. Nu stiu de ce copiii vor sa fie adulti. O fi mirajul vietii de adult, in care poti sa traiesti, sa simti cu adevarat ca traiesti, poate o fi dulcele gust al puterii, puterea de a zice nu, puterea de a lua decizii. Nu stiu, nu pot sa imi dau seama de ce.

Iar cand ajungi adult, cand ajungi in acel moment pe care l-ai visat toata viata, iti dai seama ca nimic nu s-a schimbat. Puterea aceia netarmuita pe care o vedeai tu in adulti, nu o sa o primesti niciodata. Tot timpul e cineva care iti spune ce sa faci, tot timpul e cineva care sa tipe la tine cand nu faci ceva bine. Jucariile s-au schimb, acum sunt mai scumpe, jocurile sunt aceleasi doar ca acum nu le mai joci pe trotuarul din fata blocului. Inainte foloseai frunze si ziceai ca sunt bani, acum folosesti bani pe post de frunze. Frunze frumos colorate, care sa iti ascunda sufletul de copil, sa iti ascunda sufetul, dorintele, visele… sa nu le mai vada nimeni. Sunt doar ale tale, de fapt nici ale tale nu mai sunt. Sunt vechi amintiri.

Boneless frog

Cine face textul la stiri? Eu stiam ca e facut de jurnalisti. Azi, de fapt corect este „si azi”, mi-am dat seama ca probabil ma insel, si tot textul e facut de orice absolvent de ciclu primar sau cel putin de niste jurnalisti a dracu de inculti.

Scheletul broastei "nevertebrate"

Azi pe un post de stiri romanesc (nu stiu care era. Am trecut prin fata televizorului si doar am vazut faza asta in timp ce se butona telecomanda) o tanti a inceput o stiri despre „parada broscutelor” si ca sa fie amuzanta sau fiindca credea ca telespectatorii sunt atat de idioti incat nu si-au dat seama ca e vorba de masina aia numita broscuta, a dat si o explicatie „nu e vorba de micile nevertrebrate, ci de celebra masina…”. Nu garantez ca asta este exact exprimarea pe care a folosit-o, dar garantez ca a zis „micile nevertebrate”, referindu-se la borscute.

Pana acum am vazut greseli de exprimare si greseli de informare in domenii mai tehnice, dar acum… Cat de prost sa fi sa nu iti dai seama ca broasca face parte din marea categorie a vertrebratelor, vand una bucata schelet, cu o coloana vertebrala. Nu ma asteptam sa stie ca broasca are doua artere aorte, nu ma asteptam sa stie cate camere e inima acestei vietati, dar macar sa stie ca nevertebratele nu au oas, pe cand broasca, si daca ai vazut vreodata o broasca vezi clar ca are o statura si o fizionomie care indica existenta unui schelet interior… ergo si a unei coloane vertebrale.

Alice says… shit

In cazul cand nu am nimic bun de facut la calculator (nici un film bun, nici un proiect de terminat, nici o discutie interesanta/amuzanta pe mess), ceea ce se intampla cam 3-4 nopti pe saptamana, pe la 10:30 ma retrag in „vastele mele apartamente”, si incep sa fac cine stie ce lucru (deschid o revista de moda, imi aleg rochia pentru maine. Glumesc. No, realy, chiar glumesc.) si, ca sa nu fie liniste de mormant in casa, dau drumu si la cutia aia mare cu imagini care se misca, si butonez telecomanda. Cum toate filmele de la televizor le-am vazut deja, cum toate emisiunile de la tv sunt penibile (exceptie cateva, dar prea putine), cum la nat tv sau discovery se dau doar reluari, nu imi ramane decat sa dau drumul pe cel cateva programe de muzica pe care le prinde abonamentul meu de cablu. 

[on/off topic: Mi se pare mie sau melodiile bune sunt din ce in ce mai putine?]

Cum muzica actuala e foarte comerciala, ajung sa butonez telecomanda ca pe controlerul de la consola. Marea mea tragedie e ca, datorita faptului ca televizorul meu prinde doar 4 posturi de muzica (MTV,KISS TV, U TV, 1M. VH1 nu reusesc sa il prind, nu stiu de ce. Il prin insa ai mei… Damn), ajung de multe ori sa nu am ce asculta. Dupa ce nu am ce sa ascult, la ora aia tazie 23:00-01:00, din nu stiu in cat timp (cred ca e din timp in timp, ca amk vazut si la 23:00 si la 00:00, depinde de ora), la televizor apare si o emisiune care… e greu sa ii fac o descriere, o sa ii zic doar numele „Alice says”. Nu stiu cine e tipa, ce a facut ea in viata ei de a ajuns la televizor, ce a realizat, cu cine ********, dar oricum. Partea interesanta a tipei e parul ala verde, in rest…nimic. O tipa banala din romania. Nu e o tipa proasta, nu stiu cat de inteligenta sau de culta e. Oricum, emisiunea ei, e penibila. Puteti sa intrati pe blogul emisiunii, are acolo cateva clipuri. Datorita faptului ca poluarea fonica e mare pe celalalte posturi, prima data eram curios. Dupa aia i-am mai dat cateva sanse, toti mai au cate o perioada de penibilitate. Dupa ce am urmarit cateva episoade, sau parti din altele (de multe ori ma dezgusta si schimb canalul). Oricum tipa vede ca tipe din romania sunt superficiale si pitipoance, si ea, simte ca le e superioara. Se crede un fel de atotstiutor, „un fin observator al realitatii” si isi alege tot felu de teme penibile de care incearca sa faca mishto, dar nu reuseste decat sa para o proasta superficiala. Din tot ce am auzit-o eu nu a spus nimic inteligent. Sarcasmul referitor la tema se vrea fin si inteligent si ajunge sa para o fiinta superficiala.

Problema nu e modul cum face tipa emisiunea, ci ca i se permite sa apara pe post. Chiar asa de prosti am ajuns incat sa avem nevoie de astfel de emisiuni penibile? Probabil la emisiunile astea se uite tot acele pitipoance de care incearca tipa sa faca misto. Cum dracu sa apara la televizor o tipa ca incepe sa spuna ca sa f*t*t cu piretenul ei si acum s-a gandit sa faca emisiunea? Drace, voi chiar vreti sa faceti emisiunea lui dan „indirect” diaconescu sa ajunga cea mai inteligenta emisiune de la televiziune? Dracu, duceti-sa si voi la gradina zoologica pune-ti o camera video si dati imagini in direct de acolo. Prefer sa ma uit la maimute cum arunca cu fecale, cum doarme leul de la Baneasa.  Lasti-l pe becali pe post, pun pariu ca o sa scoata ceva mi inteligent decat astfel de aberatii.

Nenorocitilor, nu ma faceti sa imi arunc televizorul pe geam. Acum cativa ani vreiam sa imi iau tv-tuner sa ma uit la televizor pe calculator, acum vreau sa imi scot antena, si sa folosesc televizorul doar pe post de monitor pentru dvd-player.

[on/off topic: De cand a murit Michael Jackson, si au inceput toate posturile sa dea melodii ale lui, a crescut enorm calitatea posturilor de muzica. Nu fiindca Michael e asa de mare, ci fiindca cei din muzica actuala sunt atat de mici, si pentru ca toate posturile de muzica se incapataneaza sa repete obsesiv 10-20 de melodii, din care doar vre-o 3 bunicele.]

Unde s-au dus, cand au apus… certurile intre blogeri

Pe vremea cand dinozaurii inca mai umblau pe pamant, civilizatia era la inceput, iar eu imi faceam blog, exista o intreaga generatie de blogeri care stiau sa iti faca ziua mai buna. Acum blogurile se impart in trei categorii:

1. blogurile celor care scriu despre ce mancare o sa faca la pranz, ca o sa faca baita si ca o sa o sune pe pisi
2. blogurile celor care se cred ziaristi. Astea contin ultimele stiri comentate in cel mai subiectiv mod cu putinta. Problema lor e ca, majoritatea, habar nu au despre ce se intampla in spatele acelor evenimente, si ridica tot felu de ipoteze penibilo-paranoice, sau irealist-idealiste.
3. blogurile telenovela. Ca sa fiu sexist o sa spun ca sunt scrise de tipe care au inceput blogul cand relatia cu x a inceput sa scartie, cand tipul dragut de la 4 a salutat-o, sau cand idiotul de la 3 s-a cuplat cu prietena ei cea mai buna desi ea il iubeste mai mult. Partea proasta e ca exista si multe variante masculine a acestor bloguri.

Pe vremea cand acest blog isi incepea existenta, blogosfera (cat urasc cuvantul asta) era mai animata, mai amuzanta, mai interesanta. Pe vremea aia pe langa cele trei categorii care au rezistat mai existau si alte categorii care iti faceau ziua mai buna.

1. Bloggerii razboinici: Xena, Hercule, Ares si restu nu s-au ridicat niciodata la nivelul razboinicilor din blogosfera romaneasca. Razboiurile astea erau o adevarata pasiune pentru cei pasionati de filmele cu razboie. Ce Hitler, ce stalin? Welcome to Romain bolgger Convention. Lupte cu rachete transpost, de la distanta, lovituri sub centura, lupte comment la comment. Cel mai amuzante erau luptele intre blogeri mari, cu sute de linkuri in blogroll. Razboaiele astea implicau foarte multe bloguri, care se atacau si se loveau reciproc, fara nici o regula. Razboiele astea incepeau, de regula de la un comentariu scris de nenea X pe blogul lui Y, si care a fost sters. Apoi X incepea sa puna un post antiY pe blogul propriu, si de aici incepeau razboie cumplite. Y se simte jignit si il ataca pe X pe blogul lui X printr-un comentariu si pe blogul propriu printr-un post. Daca X sau Y erau intr-un clan, intrau si colegii si razboiul capata proportii apocaliptice.
2. Blogerri care chiar aveau ceva de spus. Astia erau aia care aveau 5-6 utilizatori pe zi, si care puneau 1-2 posturi pe luna. Posturi interesante, inteligente. Multi dintre astia au inceput sa simpta nevoia de reclama si au ajuns penibili, sau au incetat, din divers motive, sa mai scrie. Aveam multe bloguri de astea in „Blog surfer”, acum mai am 1-2… Inainte intram pe „Blog surfer” de 3-4 ori pe zi, acum intru o data la 3-4 saptamani. Din pacate nu pierd nimic.
3. Certaretii. Asta era un adevarat curent. Publicitate gratuita. Probabil multi i-ar trece categoria razboinicilor, dar astia nu deschideau razboaie, ci dadeau doar lupte izolate. Intrau pe orice blog cu multi vizitatori, si atacau subiectul/modul cum e scris/bloggerul, isi lasau link-ul si plecau asteptand vizitatori. Vizitatorii lor veneau din curiozitate (sa vada cine are curaj sa il atace pe marele X), din solidaritate (ceilalti bloggeri certareti), pentru a il recruta (cei din clanurile care erau in razboi cu X) sau ca sa se razbune (Acesti bloggeri nu mai reveneau pe acel post, si nu mai raspundeau raspunsurilor celor atacati de comentariul lor. Asta enerva pe multi dintre cei atacati de bloggerul certaret)
4. Lingaii. Un loc in bloggrolul unui dinozaur din blogosfera era foarte scump. Locurile in bloggrol nu se dadeau pentru ca aveai un blog interesant ci pentru ca bloggeri erau „prieteni”. Aceasta prietenie putea fi pastrata usor daca aveai cel putin la fel de multi vizitatori, dar daca erai un blogger micut, si vroiai sa apari in bloggrolul cuiva mare, trebuia ori sa fi prieten si il lumea reala cu acea persoana, ori sa „intri in clan”. Pentru asta trebuia sa il pupi in fund pe bloggerul mare. Astia veneau pe blogul tau, incepeau sa se bage in seama, iti dadeau dreptate la orice tampenie ai fi spus, iti luau apararea si iti atacau dusmanii, iar apoi incepeau sa te complimenteze, sa iti zica ca ti-au pus link in bloggrolul lor (langa pisi92, iubi-iubi-stop, un-unic, al-doilea-unic, ma-vrea-femeile-69, sex68 (sex69 era deja luat), si dupa aia, cand vedeau ca tot nu i-ai pus la bloggroll iti ziceau sa faceti schimb de linkuri (nu conta ca tu erai deja in bloggroll-ul lor. Riscai sa te scoata si sa pierzi acel 3-4 vizitatori pe luna)

Acum s-a stins frenezia asa ca toate blogurile astea care imi faceau ziua mai buna au inceput sa fie lasate in voia sortii, si sa mai primeasca doar cate 1-2 articole pe luna/an. Si majoritatea acestor articole rare, au inceput si ele sa aiba un aer rasuflat. Teme care se repeta, fraze spuse cu alte cuvinte, propozitii lungite si refacute, texte plictisite scrise doar din nostalgie. Acum mi-e frica sa nu transform si acest blog in asa ceva. Cand am inceput blogul mi-am facut un set de reguli, pe care am incercat sa le respect, desi ocazional, am mai trecut cu cate un deget/picior dincolo de linie. De asta multe texte, scrise in ultimul timp au fost sterse inainte sa ajunga sa fie publicate, multe teme au fost abandonate dupa prima fraza.

Decizii

Alege, decide, hotaraste, opteaza.

La fiecare interviu de angajare la care am fost, am fost intrebat de ce, fiind student la medicina, incerc sa obtin o slujba in domeniul informaticii. De fiecare data am raspuns la fel: medicina si informatica sunt foarte asemanatoare. Algoritmica sta la baza lor. Inca cred asta. De fapt nu cred ci stiu. Oricat de mult ne-ar placea sa ne credem complicati/complecsi, toata viata noastra e simpla, totul se reduce la algoritmi de baza, la „if”-uri si „for”-uri. Totul se reduce la a lua decizii si de a le respecta, sau de a lua alte decizii de a nu le respecta pe anterioarele. M-am saturat de atatea decizii, m-am saturat sa trebuiasca sa aleg.

De ce suntem obligati sa luam decizii in fiecare secunda, de a lua hotarari care ne pot schimba viata, care ne vor schimba viata? Nu vreau sa ma schimb, nu vreau sa raman la fel.

Urasc sa ajung intr-un punct in care trebuie sa aleg intre doua decizii la fel de rele, la fel de dureroase. De ce trebuie sa aleg intre mine si altii? De ce trebuie sa aleg intre mine si tot ce conteaza pentru mine? De ce trebuie sa aleg, cand mi se ofera doar durere? Nu stiu care e mai mare, nu stiu ce sa aleg, nu stiu daca merita sa fiu egoist si sa spun nu, sau sa fiu altruist si sa ajung sa traiesc cu pistolul la tampla.

Ce sa aleg? Refuz sa aleg eu, sa aleaga altii pentru mine. Eu… eu nu mai decid nimic… nici macar… nici o hotarare… nu mai pot… chiar nu mai pot… am obosit…

Steag si imn pentru secuime

In afara tarii suntem vazuti ca niste tigani handicapati inculti. Asta e, nu poti sa acuzi pe cineva de rea intentie. Suntem un popor atat de invizibil incat nu aparem pe harta decat cand apae ceva rau. Singurele mentiuni in istoria europei sunt de pe timpul lui Mihai Viteazu, asa ca nu avem de ce sa ne atacam ca suntem vazuti ca o tara din preisotrie.

Se pare ca am devenit invizibili si in interiorul tarii. Secuimea a cerut drapel si imn propriu. Mi se pare cea mai mare nesimtire din partea secuilor.

1) Romania, este declarata in constitutie ca stat indivizabil. Asta inseamna ca acesti dobitoci ar trebuii bagati la inchisoare pentru incalcarea constitutiei. Pana la urma e cea mai importanta lege pe care o avem.

2) Romania are o singura limba oficiala, si cine cere/accepta alta limba in institutiile statului ar trebuii omorat cu pietre.

3) E o rusine ca anumite orase au doua nume: in ungureste si in romana. Suntem in Romania, orasele sunt ale romaniei, si au un singur nume.

4) Istoria e una singura, cea acceptata de statul roman, cine sutine altceva, si incearca sa invete cetateni ai romaniei alte lucruri pe care istoria le neaga, ar trebuii sa fie prajit pe scaun.

Pentru toti acestia care vor sa isi creeze stat independent din teritoriul romaniei: Daca nu va place in Romania plecati, nu va nevoie de voi. Daca vreti sa traiti in romania, fiti romani, nu sasi, nu secui, nu tigani, nu maghiari, doar romani. Un singur stat, o singura limba.

Unde sunt parlamentarii care sa ne apere tara? De ce incepem sa fie mai avantajos sa nu fi roman decat sa fi roman pe teritoriul propriei tari?