De ce iubim femeile?

Ati citit cartea aceia „De ce iubim femeile?„? Eu nu. Am crezut intotdeauna ca stiu raspunsul. De ce sa-l mai citesc si pe al altuia. Oricum am auzit (din cateva rezumate) ca raspunsul autorului ar fi „fiindca femeia e femeie„. No shit, ese!!!! Deci le iubesti ca sa nu fi homosexual??? Si in restul paginilor ce e a scris???

Fiecare isi alege motivele pentru care iubeste femeile. Unii pentru picioare, altii pentru sani, altii pentru modul cum sterg cu ei pe jos, altii pentru…

De ce le iubesc eu?? Fiindca o femeie (unele 😀 ) e asemeni unui vis.  Imi aduce aminte de perfectiune si de imperfectiune in acelasi timp. O femeie e singura fiinta destul de ilogica incat sa poti sa o iubesti cand o urasti si sa o urasti cand o iubesti. O femeie te poate face constient ca apusul soarelui inseamna rasaritul lunii.

Femeile sunt ca o melodie. Poate sa nu-ti spuna nimic la inceput dar daca o asculti se poate sa nu reusesti sa ti-o mai scoti vreodata din cap.

Cum sa nu iubesti o fiinta atat de imprevizibila incat sa nu sti niciodata ce trebuie sa faci?

Intotdeauna am crezut ca o relatie cu o femeie e ca si cum ai incerca sa tranversezi un lac/mare/ocean cu o barca gaurita sperand ca o sa fi destul de puternic incat sa arunci apa din barca destul de rapid incat sa nu te scufunzi. Dar ce bine e pe malul celalat. Dar ce bine e cand sti ca poti sa sari oricand si sa inoti inapoi la mal.

Odata, cineva spunea ca casatoria e ca si cum ai sari de pe un pod fara sa sti cat de lunga e coarda care te leaga de pod. Fara sa sti daca vei ramane in aer, daca te vei zdrobi de pamantul dur sau daca vei ajunge cu bine jos. Si unde ar mai fi distractia in a sta si astepta pana va veni cineva care sa masoare coarda si sa-ti spuna ce va urma??

Amintirile care dor

De ce unele amintiri sunt facute sa te raneasca? Candva le vedeai daor ca pe niste momente efemere, acum ti se par atat de eterne. Candva erau sortite doar sa-ti smulga un zambet. Acum sunt atat de puternice, atat de hotarate sa-ti infiga adanc in carne cutitul ruginit al durerii.

Cu fiecare pagina din albumul cu fotografi durerea devine mai puternica. Am incercat sa ma mint ca timpul vindeca orice, dar daca nu vreau sa fiu vindecat? Daca imi e prea frica sa arunc la cos acele amintiri, acei oameni. Acum sunt umbre dar atunci erau atat de reali. Cum sa pot sa-i las sa moara?? Cu sa pot sa las timpul sa le acopere piatra funerara? Ma simt ca un asasin doar cand ma gandesc. Si dau inca o pagina, si durerea creste si ea. Ma uit la imaginea suprinsa pe film imi aduc perfect aminte, unde eram, cu cine eram, de ce si cand a fost facuta. Daca m-ai fi intrebat a doua zi nu ti-as fi putut spune, dar acum stiu. Poate sunt doar niste amintiri „fabricate”, poate sunt doar niste minciuni facute sa ma faca sa nu uit. Nu-mi pasa. Daca ma ajuta sa nu uit, nu conteaza daca sunt adevarate sau nu. Si notez pe marginea fotografiei tot ce imi aduc aminte. Nu se poate sa uit din nou. De data asta nu va mai fi cine sa imi aduca aminte. Nu va mai invia nimeni… De murit poate voi muri eu, dar de inviat nu mai poate nimeni. Nu mai exista destula putere pentru asta. Dumnezeu e un mit. Doar un mos batran, prea ocupat sa isi caute ochelarii in loc sa se uite si la noi. Si legea talionului nu i se poate aplica si lui…

Luther King avea un vis, imposibil la acea vreme, si i s-a implinit. Mie de ce sa nu mi se implineasca doar fiindca toti zic ca e imposibil? Ce bine ar fi sa poti sa dai timpul inapoi. Cand eram mic stateam in mijlocul camerei si ma invarteam sperand ca o sa intorc timpul. Tin minte ca uneori cadeam aproape lesinat de la atat invartit. Si de fiecare data nu reuseam sa ma intorc in timp. De fiecare data esecul era mai dureros. De fiecare data vream sa schimb mai multe. De fiecare data vream doar sa nu ma nasc. Poate totul ar fi fost mai bine. Poate totul ar fi fost alb si negru. Poate acele amintiri nu ar mai fi existat. Nici pentru mine, nici pentru altii.

Nu regret ca nu exista dumnezeu ci daor ca nu exista un diavol caruia sa-mi vand sufletul… Sunt lucruri in viata pentru care merita… Stiu si eu unul… Dar nu exista daivol… Si eu stau singur cu albumul in brate… Si nu pot decat sa plang si sa regret. Si dumnezeu nu exista ca sa ridic pumnul spre cer si sa blestem. Nu am pe cine da vina. Nu am la cine sa ma rog pentru a doua sansa. Nu am la poarta cui sa bat pentru o farama de mila. Nu are cine sa sa irige desertul nesfarsit din sufletul meu.  Nici un mal pentru oceanul de suferinta. Si totusi daca as vedea malul nu m-as indrepta spre el ci as inota puternic inapoi in larg. Vesnic naufragiat intr-o mare nesfarsita pana cand va seca marea. Atunci voi fi vericit. Toate amintirile nu vor mai exista. Sper sa nu le uit eu. Sper doar sa nu fi existat niciodata.

ET se intoarce. (ET = ExtraTampit)

Despre apocalipsa

Despre  populatia lumii

Partial amuzant dar trist. Trist ca o nulitate atat de mare poate sa ajunga sa debiteze la televizor. Avand in vedere la ce televiune este… nu ne mira.

Tipu, cica, inconjoara statuile de 3 ori ca sa le curete de energii negative. Are careva un pistol? E singura cale de a-l „curata” pe el de „idei fantastice”.

Candidez la presedentie

Am luat hotararea sa candidez la presedentia Romaniei!

Discursul meu e scurt si sincer: „Daca voi fi ales presedinte, nu voi face nimic.” Ma voi multumi doar sa vin sa-mi iau salariul si sa dau mana cu diplomatii din alte tari. In intalnirile oficiale nu voi zice nimic, deci nu voi zice nici o prostie si voi parea si mai inteligent decat altii. Nu voi declara razboaie. Nu voi fura din banii tarii (Sa incerc sa aflu ar insemna sa-mi incalc platforma electorala de a nu face nimic). Nu voi cere marire de salariu. Cabinetul meu nu va face nimic. Parlamentul nu va face nimic. Deci… vor face mai multe lucruri bune decat cabinetul si parlamentul actual.

Astept voturi (commenturi)!!!

Votati schimbarea. Votati presedintele care nu va face nimic.

Acest text este doar un manifest.

De ce-mi urasc viata

Azi am examen. Olimpiada de toamna la anato. M-am saturat de invatat. M-am saturat de tot ce reprezinta aceasta minunata materie. M-am saturat de examene. M-am saturat sa ma trezesc la 1 noaptea si sa „infulec” alte cateva carti in doar cateva ore. M-am saturat de toate acele kilograme de carti pe care trebuie sa le invat si reinvat. Sper ca de data asta sa-mi surada norocul. Subiecte pe care le stiu. Cel putin 2 din 3. Sau sa se indure profu de mine. Nu sunt pretentios. 5-ul e de aur. Sfantul 5.

Urasc femeile doar cand le iubesc

[Postul asta nu a fost menit niciodata sa fie publicat, dar la ceva timp dupa ce l-am scris am avut „un vis” (suna mai bine decat motivul adevarat) care m-a  facut sa ma razgandesc.]

E ora 1 noaptea. Acum ar trebuii sa dorm. La ora asta, de obicei, dorm. Dar azi nu pot. Am prea multe pe cap.  De fapt e doar un singur gand. Pot sa ma gandesc doar la o singura zi, la o singura ora, la o singura intalnire. Poate prima din mai multe intalniri. Poate prima si ultima. Am invitat-o azi, adica ieri, la mine ziua noua incepe la ora 5 dimineata. A acceptat imedia. Ma asteptam. Am cucerit-o cu imaginea mea de „bad boy”. E ciudat cum pot sa ma comport uneori. Acel pusti timid, care raspunde la numele meu, dispare cand sunt in preajma unei tipe care-mi place inca de la „prima vedere”. Tot eu sunt si acel idiot amuzant si ironic, daor ca mi-e greu sa ma recunosc. De obicei mi-e greu sa intreb niste directii pe strada, dar acum stiu exact ce sa fac, stiu exact cine trebuie sa fiu. N-am crezut niciodata in miturile cu „fi tu insuti”, asa ca am stiut intotdeauna sa mint. Intotdeauna am stiu ca adevarul nu valoreaza nimic, minciuna e cea care ridica regi, cea care castiga lupte, cea care cucereste fata.

Nu sunt rau din fire, nu vreau sa le ranesc dar stiu ca alta cale nu exista. Intotdeauna am striut sa le gasesc punctele slabe si sa le „atac” pana la un punct. Asta le va face sa creada ca nu le voi rani cu adevarat niciodata.

Saracele caprioare venita sa bea apa din lacul crocodilului.

Atunci urasc femeile cu adevarat. Cum poti sa nu urasti o fiinta pe care sti ca o vei iubi pentru o clipa doar pentru a o uri, apoi, pentru toata viata? Cum poti iubi o fiinta care te va face sa suferi sau pe care o vei face tu sa sufere?

Tot ce-ti ramane e sa iubesti clipa cand ai sa o iubesti si sa urasti clipa care te-a facut sa o iubesti.

Lupul paznic la oi

Stiti acele „postere” cu „Unde iti vei petrece vesnicia?”? Nu am citit niciodata si acel scris mai mic dar banuiesc ca e un text religios in care se lauda „calea dreapta”. Nu am urat niciodata biserica dar nu am putut niciodata sa inchid ochii. Mi se pare atat de absurd sa crezi intr-o biserica avand in vedere ca aceasta nu mai are nimic sfant in ea. Mi se pare atat de absurd sa numesti „casa domnului” o cladire in care sfant mai e doar cate un soarece care a gasit un loc cald intr-o gaura din zidurile sale.

Biserica a ajuns loc de pelerinaj al acelor „doamne” care nu au ce face acasa si vin la biserica fiindca nu au ce face acasa. Care se roaga smerite incat daca te uiti la ele incepi sa pandesti daca se ridica o plama de la pamant. Care, insa, stiu toate barfele din cartier si ajung la biserica doar ca sa le afle pe celalate. Oameni care cred ca credinta inseamna mers la biserica si dat o moneda stralucitoare unui sarac din fata bisericii. Pe acele persoane, eu, le gasesc in biblie in rolul celor care au rastignit un anumit personaj de pe acolo.

Preotii, oameni credinciosi, isi ocupa timpul cu jocuri nevinovate de poker. Se „intretin” intre 4 ochi cu „doamne distinse”. Care umbla in fiecare zi prin „sat” pentru a face lumea sa se intoarca spre biserica dar in acelasi timp acceptand si cate o „donatie” pentru deranj.  Oameni care umbla ziua intraga pentru a strange bani pentru biserica si saraci desi tot ce sa facut in biserica in ultimul veac a fost spalatul covoarelor si tunsul ierbi, iar saracii la care se referea sunt la fel de saraci ca la inceputul veacului. Oare biserica mai nou e mertzanul  pe care il conduce preotul si saracii sunt copii si familia acestuia?

Biserica predica ajutorarea saracilor de catre credinciosi dar ce sunt cu acele averi uriase ale bisericii? Un om nu are voie sa traiasca in lux ca nu ii da voie religia cand biserica se lafaie in bogati uriase.

Every white knight has a dark shadow

Ce-mi place la dictionar e ca in el totul este alb sau negru, nu exista nuante de gri. Totul este clar delimitat. Ce bine ar fi fost sa fie la fel si in viata. Viata vopseste totul doar in nuante de gri. Nu exista alb, nu exista gri, exista doar gri. Totul este relativ, nimic nu are valoare absoluta. Totul e doar o suma de conventii. Nu ne-a mai ramas decat sa ne mintim ca exista alb, ca exista negru, ca nu exista gri.

Ne mintim ca vedem cerul prin fereastra de sticla din fata noastra si in fata noastra e doar un bloc de plumb.

Catalogam un om ca criminal diindca a uscis un om si sadic fiindca a infipt cutitul de 10 ori. Si il trimitem la puscarie pe viata. Si alti dau legi care ucid mii. Legi ce ucid incet si dureros. Nu cer eliberarea criminalilor. Isi merita pedeapsa. Poate inca e prea blanda. Cer doar pedepsirea tuturor criminalilor, indiferent daca ucid cu arma sau cu stiloul.

Judecam oamenii dupa cum arata, cum vorbesc, cu ce se imbracam, ce conduc si uitam ca asta e doar spoiala. Cel mai des doar un munde de gunoaie acoperit cu o subtire foita de aur. Banii il urca pe om pe culmi si ii dau valoare. Il fac sa fie cineva. Nu conteaza ca nu stie nici maca sa scrie „mama”. Copii cae gandesc si ar putea sa faca ceva in lume sunt pusi la zid si executati pana ce isi vand sufletul ca sa devina ca si ceilalti: „cool si cu bani”. Nu mai exista „inteligent si bun”, acum se numeste „fraier”.

La interviuri se angajeaza intai costumul si apoi omul. (am testat. o slujba banala pentru care aveam pregatirea necesara inca din clasa a V-a si un salariu infim dar am fost refuzat fiindca am venit in pantaloni scurti.).

Tuturor li se zice care sunt avantajele tehnologiei, calculatorului si internetului (in special) dar nimanui nu i se zice care sunt dezavantajele. Copii de clase primare se cearta care are calculatorul cel mai performant, cea mai mare colectie porno si cele mai noi jocuri. Abia stiu sa scrie si stiu deja mai multe despre sex decat Casanova. Incep sa creada ca in viata poti sa faci orice si ca viata are buton de „Save”. Nu stiu sa faca diferenta intre bine si rau. Vor sa creasca mari sa poata sa-si ia arme si sa poata sa conduca masini tunate. „Politistii ar trebuii omorati cu totii” ca oricum „nu fac alceva decat sa bata suporterii pe stadion”. Sa citesti o carte e demodat. De ce sa citesti toata cartea cand rezumatul e la un click distanta? Dati-le acestor copii arme si masini in mana. Ei sunt viitorul. Un viitor atat de sumbru.

Poate a venit vreamea sa nu mai lasam orice cavaler in armura stralucitoare sa intre nestingherit in castel. Poate e timpul sa-l punem sa-si dea jos armura stralucitoare si sa-l vedem pe cavalerul negru de dedesupt. Poate a sosit vremea sa citim printre randuri. Poate a sosit vremea sa punem intrebari si nu doar sa primim raspunsuri.

Cel mai mare dusman e trecutul

„Am dormit mai mult azi. Era 12 cand m-am trezit si am plecta la drum.” Acest fragment nu a existat niciodata in viata mea, dar daca as pute sa ma intorc inapoi in timp, oriunde as vrea, acesta ar fi primul citat din jurnalul meu de calatorie. O chesti atat de neinsemnata cred ca are totusi putere sa schimbe totul. Nu m-as mai fi trezit in acea zi la 7:43, nu as mai si stat acasa, nu as mai fi iesit seara la cumpraturi. Si totul ar fi altfel. Si eu as fi fost altul. Si acest text ar fi altul, unul mai vesel. Si declinul meu nu ar fi continuat.

Si apoi m-as fi intor si mai adanc in timp. Totul se va schimba. Poate eu il voi preschimba inapoi la felc um era doar prin inca o zi in care ma voi trezi la 7:43, dar nu mai conteaza. Am facut ceva sa schimb totul. Orice as face de acum incolo macar stiu ca am facut ceva. Si poate totul va prinde culoare. Poate nimic nu va mai fi gri.

Si apoi ma voi intoarce adanc in trecut. E de ajuns cand am facut primul pas. Atunci dreasjul meu va incepe. M avoi tine singur in cusca, ma voi bate si intarata singur, ma voi hrani cu carnea frageda a sperantei si voi lipaii sangele viselor. Si apoi ma voi elibera in arena vietii. Acolo unde sunt dusmanii mei dintotdeauna. Ii voi ataca fara mila. Ii voi dezbina si ii voi cucerii. Ii voi lasa in viata ca sa poata sa vada cum imi infing steagul in ranile lor, sa pot sa-i vad cum  se distrug singuri cu urmele pasilor mei adanc tatuate pe pergamentele suferintei lor.

Voi incepe razboaie cu orice e capabil sa ma raneasca. In mijlocul bataliei ma voi lasa prada spadei inamice. Si pe rani imi voi turna sare. Si sufletul va sangera vesel. Totul nu va avea putere sa ma distruga ci doar ma va face mai puternic. Din ce in ce mai puternic. Totul va parea usor fiindca stiu ca toate ranile din bataliile mici ma vor face sa suport ranile din lupta ce va hotara rezultatul razboiului.

Privind spre trecut

Sunt uneori momente in viata in care iti dai seama ca nu se merita sa treci peste. Sunt momente in care obosesti sa te lupti cu morile de vant. Si atunci renunti sa mai traiesti in viitor si te intorci spre trecut. Privesti continu spre greselile trecutului. Retraiesti in fiecare secunda toate momentele triste din viata ta. Cele vesele nu mai au nici o importanta odata ce au trecut. Si atunci iti dai seama ca daca daca te intorci din nou spre viitor o sa incepi sa traiesti din nou. Si viata inseamna suferinta. Si tu ai obosit sa suferi.

Am obosit sa-mi ling ranile si sa merg mai departe, ca mai apoi sa ajung sa imi fac alte rani. Acum vreau doar sa stau si sa-mi plang doar ranile vechi. Nu mai am nici o dorinta sa ma duc sa-mi fac unele noi.

Poate e mai bine sa stai la baza muntelui si sa-i privesti varful decat sa incerci sa-l escaladezi. Cel mai sigur mod de a face esecul imposibil.