Pandemia

Dupa o multitudine de filme despre pandemii (fie virusuri ucigase, fie cele care transforma oamenii in mancatori de creiere), am ajuns sa traim pe viu actiunea filmelor la moda.

Dupa 1 an si aproape 4 luni, suntem tot in punctul in care se dezbate daca exista sau nu pandemie, daca exista sau nu virusul, daca e periculos sau nu, daca e nevoie de stare de urgenta/alerta. Din pacate aceste discutii se poarta intre comunitatea stiintifica intr-o tabara si multe personalitati care, desi nu intra in aria lor de expertiza, emit teorii proprii ca fiind adevaruri absolute.

In momentul ianuarie 2020, autoritatile au inceput sa calmeze spiritele anuntand ca exista un virus nou, dar care nu e periculos. In martie au anuntat starea de urgenta, care ne-a inchis intre 4 pereti, fara ca sa explice logica din spatele acestei decizii. Dupa terminarea acestei perioade, lumea nu a vazut ce se astepta dupa vizionarea filmelor pandemice. Netflixul distreaza nu educa. Asa ca in loc de un numar imens de cazuri, spitale daramate, morti pe strada, lumea a vazut cateva sute de cazuri dintr-o boala noua, si cateva decese. Calculele matematice au dat cu minus si virgula. Nu exista 1 milion de morti, nu am ajuns in haosul din filmele cu zombi, deci… nu e pandemia din filme… deci… de ce ne-am chinuit in casa atata timp? Si nimeni nu a explicat de ce s-a impus carantina, daca a fost reusita sau nu. Si au inceput sa se puna intrebari, sa apara teorii frumos colorate care explicau mai bine ceea ce nu au vrut sa explice autoritatile. Asta a insemnat o scadere a voturilor, si momentul au inceput ca deciziile sa fie luate pe criterii politice in favoarea celor epidemiologice. Tactica bazata pe logica irefutabila “un mort nu poate sa voteze cu adversarul”.

Teoriile conspiratiei sunt mai usor digerabile decat un fapt stiintific cu argumentatie solida in spate. Acum vorbind, argumentatia stiintifica trebuie citita, inteleasa, pe cand o teorie conspirationala nu trebuie decat sa sune tentant. Iar orice gaura in teorie e datorata intereselor masonilor/medicilor/extraterestrilor care nu “vrea” sa se afle. Motiv pentru care avem multe care acopere teme de la virus, conducere, carantina, tratament covid, vaccinuri, etc.

Am vazut persoane care in martie spuneau pe facebook ca e clar ca virusul a fost facut sa ne extermine, ca daca era un virus aparut natural, faceau vaccinul deja. Multe dintre ele spun acum ca nu se vaccineaza deoarece nu e testat destul.

Un mare om spunea “Singurul lucru necesar pentru ca raul sa triumfe este ca oamenii buni sa nu faca nimic”. Transpusa aici, cu cat mai multa lume nu crede in virus cu atat pandemia se va dezvolta mai mult, si va manca mai mult din noi, din psihicul nostru, din societatea noastra.

Aparent, acel personaj egoist din filmele cu zombie, care isi ascunde “muscatura” ca nu e grava, e un personaj foarte frecvent in societatea moderna: “sunt racit”, “nu am eu covid”, “eu cred in Dumnezeu, nu in covid”, etc.

Imaginea proprie

In mintea noastra se creaza o imagine a noastra. Acel cineva care crezi ca esti. Acel cineva plin de calitati si cu cateva defecte. Calitatile sunt usor de adaugat in acel tablou. Ca sa adaugi o calitate trebuie sa auzi de existenta acelui concept si deja il adopti ca fiind o mica parte din tine. Poate ca nu esti curajos ca acei soldati care se arunca in lupta fara sa se gandeasca de doua ori, dar esti destul de curajos. O calitate nu trebuie sa o castigi in proprii ochi. Cu defectele e invers. Uneori e de ajuns sa apara o intamplare care sa te faca sa vezi cat de imperfect esti, dar de multe ori, capacitatea noastra de a ne minti e atat de mare incat putem sa justificam orice. Nu a fost vorba de lasitate cand am ales sa nu ne spunem punctul de vedere ci doar nu era momentul. Sau poate ca am ales sa lasam capul jos doar pentru a nu escalada conflictul, sau poate ca complica inutil situatia.

 

Caut…

Am plecat la drum. Nu stiu unde plec, dar am simtit nevoia sa ma urc in masina si sa conduc. In minte am o tinta. Stiu ce vreau. Stiu ca vreau sa ajung la ea, sa o tin in brate. Daca ma gandesc mai bine imi ajunge doar sa o vad. Am stiut dintotdeauna ca e o himera. Ca nu va exista nimic intre noi. Ca totul e doar un vis frumos. Dar acum, ceva din mine o cauta. Si nu pot sa o caut acolo unde stiu ca o sa o gasesc. Ca pe o himera, o caut oriunde si totusi nicaieri. O caut pe drumul intunecat, orbit de farurile din contrasens. Si stiu unde este. Si stiu unde va fi. Dar stiu si ca nu va fi langa mine. Imi ramane doar sa apas pedala de aceleratie si sa o caut pe drumul intunecat…

Sfaturi pentru o fotografie reusita (pt facebook)

In ziua de azi, telefoanele cu camera foto performanta si facebook-ul au creat un intreg mit cum ca daca ai abilitatea tehnologica de realiza o fotografie, inseamna ca sti si cum sa realizezi fotografia. Asa ca facebook-ul a ajuns o biblioteca de poze ratate, care nu o sa sa duca decat la portii zdravene de distractie pentru cei 5000 de prieteni apropiati de pe facebook.

Si in spiritul sintagmei „cine are urechi sa auda”, am zis sa fac un mic ghide de fotografiere pentru cei ce vor sa aiba poze reusite pe facebook.

In fotografie exista 4 etape: pregatirea cadrului, efectuarea fotografiilor, selectarea fotografiilor si editarea lor.

1. Pregatirea cadrului e cea mai importanta etapa dintre toate. Aceasta etapa inseamna sa iti alegi decorul, eventual sa modifici decorul incat sa exprime ceea ce vrei tu, sa evidentieze sau sa ascunda anumite elemente. Apoi sa iti alegi unghiul in care faci poza, ce prinzi in cadru, cum cad umbrele in cadru, etc. Aici se face diferenta intre un fotograf bun si unul amator. Fotograful profesionist va petrece mult mai mult timp pregatind cadrul decat fotografiind.

2. In etapa realizarii fotografiilor, se obtin mai multe cadre din care se vor alege cateva, care cu putina editare (inlaturarea unor defecte, imbunatatirea calitatii, etc) for deveni pozele finale. Din aceasta cauza, se recomanda ca pentru orice cadru pe care vrei sa il imortalizezi sa faci mai multe cadre din care sa poti sa il alegi pe cel mai bun. Din aceasta cauza sedintele foto dureaza cateva ore, in care se fac cateva mii de poze, pentru ca apoi sa se foloseasca una singura.

3. Selectarea pozelor. In aceasta etapa fiecare poza trebuie evaluata, si stabilita care e cea mai buna. Aici trebuie evaluate toate elementele din poza: cum cad umbrele, zonele de luminozitate, eventuale elemente pe care nu le dorim in poza, elemente care par distorsionate si care pot distruge poza.

4. Editarea pozelor: E cea mai putin importanta etapa, deoarece in 90% din cazuri nu face decat sa repare greselile facute in etapele anterioare.

Greseli frecvente in fiecare etapa:

1. Pregatirea cadrului

Cel mai frecvent se sare peste aceasta etapa. Majoritatea fotografilor amatori uita ca exista si un background si se concentreaza doar pe subiect. Si avand in vedere ca majoritatea pozelor de pe facebook sunt poze cu oameni in diverse locuri, exista un infinit de greseli:

• aparitia in poza a unor elemente nedorite: cosuri de gunoi, semne de orientare nedorite ( WC -> ), semne luminoase care creaza efect  de halou, oameni in pozitii dubioase, tot felu de lucruri aruncate pe jos, etc.
• celebrele poze in oglinda: folosirea blitului care acopera partial sau total fata, plasarea telefonului intr-o pozitie care acopera fata, diverse obiecte indezirabile (toalete, vrafuri de haine murdare, oameni pe toaleta, mizerie pe jos, etc.)
• nerespectarea concordantei intre aspectul subiectului (imbracaminte) si background: Poze in haine de club, si in spate caruta lui bunicu, garduri daramate, case din pamant, etc.
• pozitii dubioase ale subiectului: care permit observarea in decolteu (mai ales la fetele cu sani mici care folosesc sutiene cu burete gros care la aplecarea in fata creaza o distanta intre sani si sutien, etc.
• prinderea in moment inoportun a subiectului: cand mesteca, cand se scarpina, etc.
• alegerea cadrului prin monitorul aparatului de fotografiat. Datorita dimensiunii reduse nu permite vizualizarea tuturor elementelor. Pentru o poza buna, intai privesti peste aparat, iti alegi cadrul si apoi ridici aparatul pana cand prinde exact cadrul pe care l-ai ales cu ochiul liber.
• neatentia la umbre si lumini: fotografie in directia soarelui si in care persoanele sunt intunecate, fotografii in care apar umbre ale altor persoane, fotografii in care umbrele cad peste subiecti, umbrele care modifica anumite forme.
• lipsa de atentie la suprafetele reflectorizante: oglinzi, geamuri, metale lucioase, etc.

2. Fotografierea:

• efectul de instant-photo, in care se prinde un singur cadru care in putine cazuri e perfect.
• alegerea unui cadru si apoi fotografierea dintr-un unghi care prinde doar partial sau prinde mai mult decat cadrul ales.
• crearea pozelor in miscare cu setari nepotrivite: efect de blur.
• neselectarea modului de fotografiere in functie de conditiile de luminozitate

3. Selectarea

• selectarea pozelor pe display-ul mic al telefonului/camerei care duce la neobservarea unor elemente care nu sunt dorite in poza (mizerie pe jos)
• omiterea elementelor de background si concentrarea doar pe cum a iesit subiectul.
• fotografierea unui moment intr-un singur cadru care duce la lipsa optiunilor

4. Editarea

• editarea excesiva: crearea efectului de irealism, sau de lipire a subiectului pe poza.
• nerespectarea continuitatii elementelor din poza: celebrele mariri de bust care duc la curbarea unor elemente a caror forma indica ca sunt linii drepte
• nerespectarea simetriei unor elemente: cresterea muschilor de la o mana si uitarea celei de-a doua maini in starea initiala.
• editarea unor elemente fara a modifica reflexia lor: atentie la glinzi, umbrele care indica forma initiala

Johnny Cash

Imi aduc aminte prima data cand l-am auzit cantand pe johnny cash. Era un mic filmulet, cu fulgere ce luminau cerul, iar in background canta „Riders in the sky”… Niciodata nu am reusit sa imi dau seama, de ce o vad atat de plina de forta… dar… nu mai conteaza…

 

 

 

Diferenta intre un atom si un univers

Electronii uniti cu electronii formeaza atomi, atomii se unesc si formeaza molecule, moleculele formeaza molecule complexe, moleculele complexe formeaza elemente celulare, elementele celulare alcatuiesc celule, celulele alcatuiesc tesuturi, tesuturile formeaza organe, organele formeaza sisteme de organe, sistemele de organe formeaza organismul… adica tu… tu esti unul din cele 7 miliarde de oameni care locuiesc pe aceiasi planeta, planeta asta face parte dintr-un sistem solar, care face parte dintr-o galaxie, galaxiile formeaza microuniversul, microuniversurile formeaza universul…

Luand totul ca atare, fiecare dintre noi nu reprezinta pentru univers nici macar atat cat reprezinta un electron pentru noi… Si totusi avem impresia ca suntem atat de unici, atat de speciali incat meritam tot…

Religia spune ca Dumnezeu este peste tot, si o particica din Dumnezeu salasluieste in fiecare dintre noi… si Dumnezeu e tot ce e in jurul noustrul… si noi suntem mici dumnezei, asemeni Tatalui… dar uitam ca puterea noastra adevarata nu sta in fiecare in parte ci doar daca suntem toti uniti… Si Dumnezeu nu exista fara noi… si noi fara Dumnezeu… Si Dumnezeu a spus sa fie lumina… si a fost lumina… Si omul a spus sa fie lumina… Si omul a inventat becul…

Si suntem un mic fir de nisip intr-un desert imens… dar totusi ne umflam in pene, ne urcam pe celelalte fire de nisip… si ne declaram imparati peste restul… si uitam ca sunte doar nist fire de nisip… Niste fire de nisip care sunt unice doar atat timp cat se ulta alt fir de nisip la ele… Dar universul urias ne vede ca fiind la fel…

Suntem mici… si totusi suntem importanti… atat de importanti… dar trebuie sa stim care e scopul nostru… si sa il indeplinim… Ne nastem pentru a indeplinii un scop… si o sa il indeplinim… si apoi murim… si universul ne va uita… dar va continua sa existe…

Geniu

De ceva timp, presa a inceput sa isi ia o atitudine mai moralista. Aici ma refer la campaniile pro-doctori, pro-Romania, etc. Dar inainte de asta, a existat o tendinta a presei de a prezenta genii. Toti vorbeau despre copiii din Asia, de geniile romanesti din universitatile din „USA” si, mai apoi de diversi oameni simplii, care s-au aflat in situatii mai ciudate si au gasit o solutie. O solutie comuna dupa toate standardele, dar geniala dupa standardele media.

Imi aduc aminte de un caz al unui pusti care la 5-10 ani a „salvat” o fata, dezlipindu-i degetele lipite in urma unui incendiu. Stiu ca pare genial la prima vedere, dar hai sa ne uitam si din alta perspectiva. Am o diploma care imi acorda titlul medic-doctor, am o trusa chirurgicala destul de completa, stiu masurile de resuscitare, asepsie si antisepsie, stiu sa fac cateva operatii minore si in 2 zile pot sa invat tehnica unei operatii majore. Avand in vedere toate astea, daca ar veni acea fetita la mine cu degetele lipite datorita acelui incendiu, as avea curaj sa o operez? Nu. Oricat de logica ar parea procedura, spre deosebire de acel geniu inteleg prea bine consecintele faptelor mele: operatia facuta in lipsa unei mediu sterilizat corespunzator, in lipsa cunoasterii fiziopatologiei, morfologiei plagii, si a complicatiilor pe care le implica procedura, precum si a instrumentarului adecvat unei asemenea proceduri si a micilor artificii tehnice, realizarea procedurii poate duce la moartea pacientului.

Avand in vedere ca nici un doctor nu s-ar incumenta sa faca operatia in acele conditii, apare o intrebare: acel copil era genial sau inconstient si lipsit de supraveghere?

Apoi mai exista o manie de a confunda a avea un IQ mare si a fi un geniu. Daca te uiti in jur, cati dintre prietenii tai cu IQ imens au reusit in viata, si cati dintre „prostii clasei” au ajuns bogati si puternici? Reusita nu are legatura cu IQ-ul, ci cu norocul, viziunea si munca depusa. Degeaba ai un IQ de 800 daca iti e lene sa faci ceva? Si de asta un geniu e un om care a reusit sa faca ceva magnific, si nu doar cineva inteligent.

Acum a inceput o manie cu mensa. Multe televiziuni identifica oamenii inteligenti din tara cu oamenii inscrisi in mensa. Ce legatura au una cu alta? Eu nu am gasit nici una. Pana la urma mensa e o societate/organizatie, in care ajungi dupa ce dovedesti in urma unui test ca ai un IQ mai mare de 132, si careia trebuie sa ii platesti o taxa anuala, iar ei te cheama la intruniri cu ceilalti membrii, unde poti socializa cu ei. Dar nu era o vorba cum ca geniile sunt antisociale si nu au timp de intalniri? Si cine iti spune ca la aceste intalniri o sa dai peste cineva din domeniul tau de interes? Si cine iti spune ca aceasta intalnire o sa te ajute? Si pana la urma, daca esti un geniu, nu ajungi destul de cunoscut in domeniul tau incat sa fi cautat de alte genii? Fiecare meserie are cate o organizatie care intruneste toti specialistii in acel domeniu. In medicina exista zeci de societati nationale sau internationale(europene sau mondiale). Daca am acces la ele, si nu ma costa mai nimic, de ce m-as complica cu o societate in care exista sanse sa intalnesc doar cativa oameni din domeniul meu, care pot fi doar niste lenesi foarte inteligenti?

Am vrut si eu sa dau examenul de admitere in Mensa, dar am vazut apoi cat de putini membrii are, cat de multi oameni pe care eu ii consider geniali nu sunt in aceasta organizatie, si mi s-a dovedit ca pot ajunge la acei oameni mai usor prin prisma bransei din care fac parte decat prin orice alta organizatie intelectual-elitista.

Deci, in concluzie, hai sa nu mai numim geniu orice om din lumea asta, ci sa facem acest nume o onoare pentru acei putini care chiar il merita.

 

Un nou inceput

Exista momente in viata in care ridici privirea din pamant si te uiti in jur, si nu mai recunosti nimic, nu mai sti unde esti si incotro de indrepti. Uneori in aceste momente apare cate un calator. Daca stie unde te aflii, ai scapat, daca nu stie macar ai sansa sa ai un tovaras de drum macar pana la iesirea din padurea cea deasa.

Dar ce te faci cand acest tovaras de drum nu e decat in imaginatia ta? Cand nu e decat un demon trimis sa te oboseasca, sa te duca pe carari dificile? Te scuturi de toate poverile sale, si incerci sa mergi inainte ignorandu-ti demonii. Si cand simti ca nu mai ai putere, iti imaginezi ca acel tovara de drum pe care il vedeai in demonul tau te asteapta cu cativa pasi inainte, si tu nu trebuie decat sa mai faci inca doi pasi, inca doi pasi si ajungi la punctul tau de sprijin, si continui sa faci inca doi pasi, si apoi inca doi pasi. Iar cand deznadejdia nu te mai lasa sa te amagesti, incepi sa faci inca doi pasi doar ca sa arati demonilor ca nu au reusit, si inca doi pasi. Si fiecare pas devine o victorie personala, si te bucuri pentru fiecare pas, si plangi de durera provocata de fiecare pas. Si cand iesi din padure si incepi sa vezi linia orizontului, te bucuri ca un copil, si juri ca nu o sa te mai lasi pacalit, ca nu o sa te mai pacalesti singur. Dar peste cativa pasi, vei uita asta, si vei cauta un nou tovaras de drum, si vei spera ca va fi cel care te va ajuta sa mergi ca mai departe, si nu omul care te va aduce la marginea aceeasi prapastii pe care o cunosti atat de bine, pe marginea careia ai stat de atate ori, a carei fund l-ai privit cu mirare de atatea ori. Dar speranta moare ultima. De data asta poate va fi bine. Nu! De data asta va fi bine! Ba nu! De data asta sigur va fi bine, ai invatat prea multe din trecut! Dar daca nu ai invatat nimic? Daca esti prins in aceasi cerc vicios: fericire, fericire falsa, minciuna, suferinta, depresie, acceptare, resemnare?

From time to time the only thing you have to do for a new begining is to find the power to survive…

Sinceritate

Cum ar fi o lume sincera, in care nu se minte, nu se ascunde adevarul si nu se omite nimic? Personal, as prefera sa traiesc intr-o astfel de lume. Ar fi mult mai simplu. Mult mai dureros, dar totusi mai simplu. Simplu pentru ca, intr-o astfel de lume,   nu ar fi interzisa doar minciuna, ci ar fi incurajata sinceritatea. Mai dureros pentru ca nimic nu e mai dureros decat adevarul.

In lumea actuala, minciuna e cea mai importanta dintre armele de supravetuire a speciei noastre. Principalul scop al minciunii este supravetuirea. Si cea mai frecventa minciuna e „Eu nu mint” urmata sau nu de atotputernicul „niciodata” si incheiata cu um mare „!”. Sa fim seriosi, un om sincer nu ar putea sa traiasca. Un om nu ar putea sa traiasca fara minciuna nici macar daca ar traii singur, izolat de orice alta fiinta.

Nu stiu daca in trecut lumea era mai sincera sau la fel ca in epoca noastra. Poate ca, comunicam mai des si asta face ca minciunile sa para mai frecvente, poate ca doar ne-am mutat tinta minciunilor. Oricum nu conteaza. Cel mai probabil am ajuns sa mintim ca sa traim si sa traim ca sa mintim. Dar de ce am spune adevarul? E mai simplu sa minti. Adevarul raneste. Si oricat de des am auzi chestia cu „m-ai ranit cand m-ai mintit” e cam clar ca nu minciuna sau traitul in minciuna au adus durerea ci destramarea minciunii si aparitia acelui adevar dureros.

Daca iti inseli prietena, si nu ii spui, totul o sa fie ca si cum nici nu s-ar fi intamplat. Daca ai fi sincer si i-ai spune „te-am inselat” ea o sa sufere, tu o sa suferi, si o sa te paraseasca. Daca nu ii spui si afla singura, o sa iti spuna ca te paraseste ca ai ranit-o cand ai mintit. Sunt pro-sinceritate, dar hai sa fim seriosi, minciuna iti procura ceva timp in plus in care esti fericit (sau nu) in acea relatie. Si, daca iti merge mintea, ai toate sansele sa nu fi descoperit niciodata.

In fiecare zi spunem sute de minciuni. E mult mai comod sa zici o minciuna decat adevarul. Si minciuna in sine, are, cel mai adesea, repercursiuni mai mici decat adevarul. Si adesea mintim atat de bine, sau suntem atat de disperati incat credem acele minciuni, si treptat devenim acea minciuna.

Mintim ca suntem cine vrem sa fim, mintim ca problemele noastre sunt din vina altora, mintim ca problemele altora nu sunt din vina noastra, mintim sa scapam de responsabilitati, mintim ca sa scapam de pedepse, mintim ca sa scapam de cearta, mintim ca sa iscam o cearta, mintim ca sa obtinem ce vrem, mintim ca sa nu obtina altcineva ce vrea, mintim ca sa fim iubiti, mintim ca sa ne iubim, mintim ca sa putem iubi, mintim ca sa trecem peste. Mintim si ne mintim ca noi nu mintim.

In mintea noastra exista mai multe tipuri de minciuni:

– Minciuni: lucruri pe care altii ni le spun pentru a scapa de pedeapsa noastra sau pentru a obtine avantaje in fata noastra.

– Mici inexactitati: Lucruri pe care le spunem putin deformat, dar care nu sunt minciuni. Cand spargi un geam: „Era fisurat si cand l-am atins usor s-a spart”.

– Politeturi: cand faci un compliment la ceva ce nu merita complimentat doar pentru a nu se simti prost lumea. „Supa e foarte buna, dar am mancat acasa asa ca nu am putut decat sa gust putin”.

– Omisiune: cand spui doar o bucata din adevar

– Ignorare: Cand ignori o persoana doar pentru a nu fi nevoit sa raspunzi la o intrebare. De exemplu cand dupa o intalnire nereusita nu mai raspunzi la telefon celuilalt sau il amani.

– Autosugestie: Cand spui ca esti intr-un fel doar pentru a putea aparea mai bine in proprii ochi. Ma refer la autosugestia neurmata de nici un efort de nici un efort de a obtine acel scop descris in enuntul sugestiei.

-Autocompatimirea: Cand e mai simplu sa dai vina pe altcineva pentru esecuril tale decat sa fi muncit destul de mult pentru succes.

-alte genuri de minciuni pe care nu mi le amintesc acum.

Recunosc toate efectele „terapeutice” ale minciunii, dar totusi o sa pledez pentru sinceritate. E mai usor sa fi mintit, e mai comod, mai putin dureros, dar niciodata nu o sa iti ofere raspunsurile pe care ti le ofera sinceritatea. Poate ca doare mai tare cand ti se spune „nu” decat cand ti se spune „poate”, dar un „nu” iti permite sa intrebi „de ce?” si sa treci peste, sa te schimbi si sa iti continui viata. Un „poate” o sa te lase cu intrebari fara raspuns si o sa ramai pe loc in cautarea de raspunsuri in loc sa mergi inainte.

Am fost sincer de multe ori cand nu trebuia, si am facut multi oameni sa sufere, si stiu ca majoritatea mi-au luat adevarurile ca pe niste minciuni rautacioase, dar sper ca, odata, o sa reusesc sa fiu tratat cu aceiasi sinceritate pe care o ofer, astfel incat sa pot sa aflu cine sunt cu adevarat si sa devin cine cred ca sunt.

Your biggest life regret