Nedumerire

De ceva vreme blogul meu a inceput sa fie atacat de mai multi binevoitori, care nu gasesc sa ma atace decat pe 3 fronturi:

1. greseli de ortografie (ei le spun greseli de gramatica. Inca nu au invatat ca ortografia e cea care se ocupa cu scrierea corecta a cuvintelor intr-o limba. gramatica e aia care se ocupa cu schimbarea formei cuvintelor si imbinarea lor in propozitie).
2. Ghid de cumparare a unei chitari, asta e categorie separata. Articolul asta l-am scris fiindca nu exista un alt articol la fel (si din cate vad nici acum nu exista). Existau doar sfaturi imprastiate, de fapt doar opinii personale ale unor chitaristi. Am mai vazut cateva chestii de genu asta dar doar in carti de chitara, ca, capitol introductiv. A fost acolo destul de mult timp fara sa fie contestat. Dar de la un moment dat, nu stiu de ce, inca incerc sa-mi dau seama, a inceput sa fie atacat din toate partile de oameni care se considera mari chitaristi dar fac greseli idioate chiar si pentru un incepator, sau care ataca porpozitii scoase din context.
3. teme de ateism. In care fiecare incearca sa arate ca el e mai ateu ca restu. Ok, aici eu sunt de vina i-am intaratat spunandu-le ca sunt “atei de curent de moda”. Se pare ca asta nu atrage multe voturi.

Mai sunt si alte fronturi pe care sunt atacat, dar acolo sunt atacate ideiile mele in mod inteligent (exceptie perechea daniel-blueeyes, care incearcau si ei ca doi indragostiti sa se apere unul pe celalalte, dar ei, acum dupa ce m-am trezit sunt chiar simpatici. E asa romantic, si un romantic ca mine nu paote sa zica nimic de un asemenea gest cavaleresc).

Despre astea nu ma leg, vorbesc doar de acele atacuri care sunt facute intentionat ca sa ma discrediteze, desi nu reusesc decat sa ma enerveze. Greselile mele sunt destul de putine incat sa nu faca cititorul sa pelece rapid, si oricum cum am mai spus blogul asta e facut sa fie citit doar de mine. Am mult mai multi vizitatori decat visam vreodata. La inceput, cand aveam 6 utilizatori pe zi, ma intrebam cum au ajuns aici. (Acum mi-am dat seama ca cauta “par in cur”. Cum facea google-ul legatura intre aceasta fraza si blogul meu e inca o enigma). Ca se leaga de gramatica mea, inteleg. Sunt greselile mele si mi le asum. Ma enerveaza ca sunt tintite exact pentru a ma enerva/defaima. Inteleg ca intri pe blogul cuiva si ii zici ca “ai gresit frate”, dar ii zici si ceva despre ideiile din post, ca doar nu ai intrat aici doar ca sa vanezi gresei. Daca sunt multe greseli iesi dupa prima propozitie, nu ramai sa citesti pana la final. Si daca te deranjeaza atat de mult stilul de scris, scri comentul care sa spuna ca sunt multe greseli, dar nu te mai intorci apoi niciodata. Nu cum fac amicii mei, care pun un comment referitor la greseli si dupa doua ore revin sa imi raspunda la comment, declarand si ca greselile mele de gramatica eclipseaza tot ce am scris. Si atunci de ce ai venit? Sa te certi cu mine? E cam clar.

Al doilea lucru care ma enerveaza e ca imi sunt scoase din context vorbele si sunt disecate ca fiind gresite. Dobitocilor, orice lucru care e scos din context e gresit. Daca spun cuvantul “extraterestru” nu inseamna ca cred in extraterestri, mai ales cand acest cuvant a fost scos din propozitia “nu cred ca exista nici un extraterestru”. Observati logica.

Am observat ca toate aceste atacuri au aparut brusc cum am scris articolul Ateu in Romania, unde am atacat toti satanistii care se cred atei doar pentru ca suna mai bine, sau credinciosii care spun ca sunt atei doar ca sa nu se simta vinovati sau care cred ca a fi ateu e la moda.

Blogosfera romaneasca

Daca ar trebuii sa descriu cum vad eu blogosfera romaneasca as spune ca e formata din 3 feluri de posturi: 

1. certuri intre bloguri. Multi nu isi fac bloguri decat ca sa se cearte cu altii. Si astfel se ajunge ca x sa scrie un post contra lui y. y incepe sa se certe cu x pe postul acesta. Apoi y scrie un post in care il ataca pe x, si discutia in contradictoriu continua si aici.
2. posturi inutile, de genu: azi am fost la piata. Ok, recunosc ca am vazut si posturi de genu “azi am fost la piata”, dar care erau povestite cu talc si aveau ceva neobisnuit in ele asa ca atrageau publicul, dar cele mai multe sunt doar “azi am fost la piata, ce obositor a fost” si inca 3 propozitii care sa arate cat de banala e piata in care a fost. Abia astept sa aud si postul “Azi m-am cacat.”. Nu m-ar mira sa vad unu in dashboard-ul de la wordpress. Daca ma gandesc ar fi mai tare decat macar 50% din posturile care sunt listate pe acolo.
3. Posturi facute sa ridice un blog in clasamentul general. Asta e scopul general in blogosfera sa ajungi cel mai tare. Dap ca parca asa se vede valoarea. Sigur. Am incetat sa cred asta cand am vazut ce mizerii sunt blogurile considerate cele mai tari. Oricum astea trateaza teme de actualitate pentru toti ca sa apara la cautare in google.
4. Cel de-al patrulea tip de posturi, ar trebuii sa fie eliminat, adica reprezinta prea putin din ceea ce se scrie prin blogosfera, rar vad un asemenea post prin dashboard. Si atunci cand apare e luat la bani marunti de toti idiotii care exista si in  2 minute vezi 50 de commenturi de la oameni care se cred inteligenti incep sa reduca totul la o nulitate. Mare e gradina domnului cand e vorba de comentatori de bloguri: “Eu nu vreau sa spun nimic, dar am vrut sa fiu prima care comenteaza postul tau.” (mai stiu si altele tot la fel de nule).

Ca sa definesc si in care categorie se afla blogul meu, ar trebuii sa spun ca in nici una. Nu scriu bloguri ca sa ma cert cu cineva si nici ca sa imi castig trafic. Posturile mele nu sunt din acelea care nu spun nimic. Cel putin spun ceva despre mine (mai mult decat ca sunt un idiot care traieste o viata banala). Ar mai ramane categoria a patra dar nu cred ca posturile mele au o valoare prea mare. Asa ca nu pot sa sutin ca sunt undeva in afara acestor categorii. Poate ca inca caut o categorie…

My world, my game, my rules

De la o vreme am devein irascibil, nervos, poate violent in exprimare. Nu stiu de unde au venit toate astea. Poate totul provine de la toate mizeriile pe care le-am indurat si pe care le-am pastrat in suflet fara sa le uit. Nu stiu. Poate gresesc cand sunt asa, de fapt sigur fac greseli in starea asta. E imposibil sa nu spun ceva care sa raneasca. Spun lucruri pe care candva nu as fi vrut sa le spun, spun lucruri pe care le-am gandit de atatea ori dar doar acum au avut puterea sa razbata din adancul sufletului meu, asta daca mai am unul… Mie cel putin nu mi se pare ca nu spun un adevar, cel putin adevarul pe care il vad eu, dar adevarul nu e facut pentru urechile omului, oamenii nu s-au nascut ca sa spuna sau sa auda adevarul. Dar mie nu-mi mai pasa. Am inceput sa scap de toate lanturile care incatuseaza calea dintre minte si glas. Poate nu e cel mai inteligent lucru pe care sa il fac, poate e cel mai idiot lucru, dar de ce sa nu fac asta?

Toti spun ca imi vad sufletul, ca ma cunosc, ca stiu ce gandesc, ca stiu ce fac, ca ma iubesc pentru ceea ce sunt, dar sa-i vad acum. Acesta sunt eu, acesta am fost ani la randul, in gandurile mele, adanc ascuns in spatele protilor inchise de atatea legi nescrise: trebuie sa fi asa, trebuie sa faci asta. Am ascultat atata timp de legile astea, si la ce m-a ajutat? Sunt eu mai bun cu ceilalti? Desigur. Sunt ei mai buni cu mine? Nu, dimpotriva, daca respecti regulile esti idiotul care respecta regulile, nimeni nu te vede bine, toti triseaza, iar tu nu vei fi decat pierzatorul care crede ca e bun si ultimul loc daca atata valorezi, idiotul care va sta pe ultimul loc si va crede ca ala e locul lui, locul pe care il merita, pe cand altii ajung sus nerespectand nici o regula si vor avea pretentia sa se creada superiori. De acum eu sunt cel care face regulile. Daca vreti sa fiti langa mine respectati ori legile pe care le-am respectat si eu atat timp, ori respectati regulile mele. Una din doua, nu imi pasa care. De restu nu am nevoie. Nu mai am nevoie de nimeni… Nu am avut nevoie niciodata de nimeni. Mai bine sa nu-mi pese si sa fiu fericit decat sa-mi pese si sa sufar.

Stranger than fiction

Mi s-a intamplat de multe ori sa-mi imi pun intrebari daca ceea ce se intampla in viata mea, e adevarat sau doar un vis. Chiar un vis foarte ciudat. De multe ori am mi s-au intamplat lucruri care mi-au dat “sah-mat la regina”. Lucruri care sunt imposibil de imaginat ca se vor intampla devin realitate si brusc ma vad ca un personaj dintr-un film prost in care orice miscare e o rasturnare de situatie dramatica. Si totul devine atat de ireal incat parca astept sa aud vocea naratorului cum incepe sa descire trairile mele interioare, astept sa deschid ochii si in fata mea sa apara filele unei carti fantastice. Toate aceste intamplari ma fac sa simt ca adevarul e cel mai greu de crezut, ca sunt capabil sa accept mai bine o minciuna decat un adevar. Macar minciunile sunt logice…

 

“Ce te uiti? Nu ai mai vazut femeie in viata ta?”

Ca nu o sa inteleg niciodata femeile am inteles deja, de mult. Si m-am impacat cu gandul. De fapt nu reusesc sa fac asta, motivul e foarte simplu: am nevoie de un stalp bine infipt pe care eu il numesc “logica”, daca nu exista ma prabusesc in gol si nu-mi place senzatia.

As incepe cu “azi am vazut…” dar ar fi prea banal. Asa ca o sa incep cu mica lectie de anatomie: Conform lui nenea Ranga (cunoscatorii stiu de ce) femeia este, din punct de vedere anatomic, diferita de barbat. Conform lu nenea Hefer (conoscatorii stiu de ce) aceste parti diferite din punct de vedere anatomic sunt mai apetisante. Ok, nu o sa luam drept standard iepurasii lui asa ca acceptam ca fiind apetisante aceste parti cu exceptii (cunoscatori stiu despre ce e vorba).

Ca unele femei prefera sa se considere “bune” cand ele sunt “rele” in draci se cunoaste. De ce? Nu stiu. O fi vre-un efect al N.F.-ului cronic. Nu stiu si nici nu vreau sa stiu. Am noroc sa nu fiu in locuri in care vederea mi-ar fi blocata pe un asemenea specimen, din fericire pot sa intorc capul in alta parte. Iar senzatia de g**ata dispare repede, sunt student la medicina, ce naiba?

Sunt, insa, pe lume multe bunaciuni (bunaciune = femeie cu forme foarte atragatoare). Si multe dintre ele au obiceiul de a se imbraca in asa fel incat sa isi etaleze calitatile. Si mai sunt multi barbati care au “lasere” in ochi si ard cu privirea aceste calitati scoase in evidenta de imbracamintea acestor domnisoare/doamne. Eu am norocul sa privesc mai subtil, poate pentru ca asa e politicos, poate pentru ca am o memorie vizuala mai buna, asa ca pot sa ma amuz pe baza discutiilor dintre domnisoara/doamna (cui ii pasa?) si acel tip cu privire lacoma. Discutiile sunt foarte active si pline de substantive si verbe de vocabular “academic”.

Ca exista destui de multi frustrati sexual capabili sa f***a orice gaura (de asta multi lucreaza la gaurit strazi) nu mai mira pe nimeni, e un fenomen imposibil de stapanit, pastile de sex nu exista, iar de curve, pardon, profesioniste in ale placerii, ei nu au auzit.

Problema apasatoare e a acelor tipe care nu stiu ca orice lucru pe care il faci aduce dupa sine si consecinte. De ce te imbraci in haine foarte provocatoare daca nu vrei sa fi privita? E total ilogic. E ca si cum ai pune un sgarie nori (ok, la unele e mai degraba o cladire mai rasarita) in mijlocul unei campi si ai vrea sa nu il vada nimeni. Daca nu vor sa fie admirate, ar trebuii sa ia in calcul drumul, locul unde se duc si sa isi defineasca o limita a provocatorului. Nu poti sa mergi cu decolteu adanc prin ferentari, sau cu fusta mini si sutien pe la biserica. Eu asa am auzit :d .

Umbre

M-am uitat prin istoricul la blog si am vazut ca pentru ca sa pastrez traditia de a posta ceva la fiecare doua zile trebuie sa postez si azi ceva. M-am gandit ce titlu sa aiba articolul. Acea propozitie sau acel set de cuvinte care ma atata sa incep sa il intorc pe toate fetele, de fapt doar pe fetele pe care pot sa le vad. Am gasit o idee buna. Am dat drumul la muzica si am inceput sa scriu.

Niciodata nu o sa inteleg de ce am o lista cu melodii atat de mare si cu multe melodii care nu le voi asculta niciodata cand stau la calculator, melodii pe care nu pot sa le ascult decat la petreceri, cand e mai important sa se auda basi decat melodia sau versurile. Dupa multe next-uri am hotarat sa-mi gasesc eu un set de melodii pe care sa le ascult. Mi-am adus aminte de o melodie pe care am ascultat-o tot drumul spre casa “Ghost story” a lui Sting. De fiecare data cand ascult melodia asta incep sa ma napadeasca zeci de amintiri despre atat de multe persoane. Viata mea a fost plina de pesoane care au trecut atat de fulgerator prin ea incat totul pare doar o fotografie veche intr-un sertar prafuit. Cum poate o persoana sa fie atat de importanta pentru unii dar pentru altii sa fie doar o umbra? 

Oare in viata cator oameni am fost si eu doar o umbra? Poate sunt o umbra in vietile tuturor celor pe care ii cunosc, poate nu am fost niciodata cine credeam ca sunt pentru altii. Poate tot ce scriu aici sunt doar niste note de subsol, nimic important, doar un text care dispare rapid de pe radar.

Fotografia

Azi mi s-a facut dor de o fotografie facuta de un prieten si care spunea foarte multe si care m-a impresionat. Aceasta parca a disparut complet de pe calcul meu, asa ca, in cautarea ei, a trebuit sa iau fiecare folder cu poze la control, pentru eventualitatea in care am copiat folderul in care era in cine stie ce alt folder. Am trecut si prin folderul in care mi-am pus pozele facute cu mobilul. Astea sunt cele mau impresionat cel mai mult fiind cele care au prins realitatea mea exact asa cum era, si nu doar un cadru de poza, cum sunt toate pozele pe care le fac cu aparatul. Cu aparatul fot totul devine oarecum premeditat, imi iau aparatul ca sa fac poze si stiu ca in ziua aia o sa fac poze, si parca lumea devine mai rigida. Mobilul il am tot timpu, si e de ajuns sa vad ceva si in 3 secunde am facut poza. De prea putine ori am facut poze cu mobilul de genu “aranjati-va sa facem poza”, pozele facute cu mobilul sunt “nu va miscati sa fac o poza”. Si totul se rezuma la asta.

Rasfoind zecile de foldere cu pozele facute cu mobilul, mi-am descoperit viata din ultimii trei ani de zile. Incet, incet fiecare eveniment, fiecare sentiment din acesti ani au aparut in acesta desfasurare de diapozitive. Nu-mi vine sa cred cat de mult m-am schimbat in ultimii 3 ani. Parca a trecut o vesnicie de atunci. Totul pare atat de real, aproape, dar totusi ireal prin legatura dintre persoanele de atunci si corespondentul lor de acum. Cum se poate sa se schimbe lumea in atat de putin timp? Cel mai mult dintre toti din acele frameuri ale vietii mele m-am shcimbat eu. Cel putin asa ma vad eu, un om total diferit. Poate mai matur, poate mai nebun, poate mai… Fiecare zi care a trecut-o o simt apasatoare in spatele meu. Fiecare zi a reusit sa ma schimbe cate putin, unele zile au avut puterea sa ma marcheze pentru toata viata, altele au avut puterea doar sa ma faca sa simt povara celorlalte zile.

Traieste-ti viata ca si cum ieri te-ai fi nascut iar maine vei muri. Traieste-ti viata fara sa te gandesti la cum a fost trecutul si nici la cum va fi viitorul. Trecutul a fost, si nu se mai intoarce, viitorul va veni si de fiecare data va fi o surpriza…

E mai simplu sa ii salvezi pe altii

E mai simplu sa ii salvezi pe altii decat sa te salvezi pe tine. Asta am observat in cel mai urat mod cu putinta. De fiecare data cand trebuie sa fi salvat ajungi intr-o depresie care te face sa nu mai vrei sa te mai salvezi, sa nu mai poti sa gasesti in tine acea putere de care ai nevoie. Si atunci ar trebuii sa intervina un prieten care sa devina exact aceasta forta de care ai nevoie.

Cand vrei sa te salvezi, gasesti in tine prea multe probleme, si incerci sa le rezolvi pe fiecare in parte, mai intai pe cele mai mici, pentru ca celalalte ti se par de ne trecut. Cand incerci sa salvezi pe altu, tu vezi doar o problema din cele multe pe care le are. Si incepi sa te concentrezi asupra acelei probleme si il faci pe om sa devina puternic si sa creada si el ca aceea e singura lui problema, si o va rezolva, si se va crede fericit pentru cateva minute, ore, zile, pana cand isi va da seama ca totul porneste dintr-un loc mult mai adanc. Dar tu l-ai salvat, pentru un moment era salvat, dupa aceia a aparut ceva care l-a adus inapoi, si tu nu vei sti niciodata ca acel ceva nu a aparut, ci era prezent acolo de ani.

Cand incerci sa salvezi pe cineva tu vezi doar varful aisbergului, doar acea mica parte care pluteste deasupra suprafetei oceanului. Si din miopia ta intelectuala/informationala ajungi sa incerci imposibilul si se poate sa reusesti, imposibilul e doar multimea lucrurilor pe care nimeni nu s-a incumetat sa reuseasca sa le obtina. Din interior totul pare apocaliptic.

E mult mai usor sa te gandesti ca lupta e cea mai buna solutie cand esti in afara problemei. Cand esti in interior nu mai vrei decat sa gasesti o scapare, un loc unde sa poti dormi linistit, fara sa te impiedice gandurile sa adormi. Si orice loc unde poti sa te intinzi si sa dormi e bun, ce conteaza ca patul pe care ti l-ai ales este un esafod, iar perna ti-e buturuga, iar noapte buna iti va mai spune doar securea calaului.

Pastele la romani

Romanul e credincios. Dumnezeu este prezent in orice face. Si in fericire: ”ma ajutat dumnezeu” si in tristete “asta a fost voia domnului” si in suparare “tu-ti dumnezeii mati”…

Romanul e credincios. Cele zece porunci sunt tinute cu sfintenie. Nu se fura. Nu se omoara. Nu se ia numele domnului in desert, bla, bla, bla. (Si marmota invelea ciocolata in staniol, de fapt acum nu mai invelsete ca nenorocitii au renuntat la staniol. Sa facem greva pentru saracele marmote disponibilizate.)

Romanul e credincios. Sigur, cum zici tu. De fapt propozitia corecta e: romanul e un ateu care se crede credincios. Daca iei biblia si iei fiecare calitate a unui bun crestin, nu o sa gasesi prea multe care sa corespunda si romanului de rand. Romanul injura, fura, preacurveste si considera ca e normal. Ca asa se face. Am vazut oameni care se duc in fiecare duminica la slujba foarte evlaviosi, cerand iertarea pentru pacate. Si ei chiar considera ca nu pacatuiesc, si viseaza la rai. Pana si cel mai mare pacatos roman considera ca locul lui e in rai. Eu am spus de multe ori ca o sa ajung in rai imediat dupa ce ajunge si Lucifer sfant, si totusi am facut mai putine pacate decat “sfintii” care imi trec prin cale in fiecare zi.

In multe religii exista o carte sfanta care trebuie citita de fiecare credincios. In religia romanilor nu exista asa ceva, sau poate a ajuns Libertatea sau Compactul carti sfinte, cine mai stie. Eu sunt ateu si totusi am citit biblia. Recunosc ca doar de 4 ori dintre care de 4 ori versiunea prescurtata, versiunea full mi s-a parut prea groasa ca sa o citesc de mai mult de odata. Dar asa suntem noi ateii nu avem carti sfinte si de asta ne simtim frustrati si le citim pe toate ale celorlalte religii.

Oricum ar fi romanul, odata in an, de paste devine cel mai mare “credincios” dintre toti. Ma refer la “credinciosii” care merg sa “ia lumina”. Asa ca in fiecare an apare fiecare om cu mic cu mare pleaca in seara de inviere spre biserica. La coltul bisericii se intalneste cu grupul de prieteni mai apropiati, iar apoi pleaca cu toti prin multimea tot mai mare de “credinciosi” ca si ei, sa se intalneasca cu ceilalti prieteni. Intalniti cu toti se pun pe fumat, si pe glume, alea deocheate se spun cu voce inceata, sa nu auda dumnezeu. Dupa jumatate de ora de ras pe saturate, si de barfit la adresa marilor absenti ai grupului, pe seama ultimelor cuplari a cunoscutilor, se mai admira creatia domnului, mai ales cand trasaturile blugului strans scot in evidenta curbele create de dumnezeu (sau poate de satan, dar cine mai tine evidenta? ce-i frumos si lui dumnezeu ii place). Dupa jumate de ora de la intalnire, vine ora 12, ora cand vine lumina. Fiecare incepe sa il imbranceasca pe celalalte: “Se vede ceva? Vine?”. Dupa ce lungesc gaturile spre intrarea in biserica (noroc ca e biserica de cartier si vin multi oameni si nu trebuie sa intre in biserica: “Fato iti dai seama sa stai in biserica, sa te imbranceasca babele. Ca le-a apucat credinta cand le cauta moartea acasa”, “Da fato, ce dobitoace. Sa le ia dracu pe toate. Da-le-n pula mea ca vine lumina, si sa luam mai repede ca ma dor picioarele.” (discutie inregistrata cand ma lasam tarat la inviere). Dupa ce vine si randul lor sa ”ia lumina”, si isi apind lumanarile, incep sa plece spre casa. Unul dintre ei incepe sa devina glumet, isi stinge lumanarea si o aprinde cu o bricheta ordinara, si altu incepe sa stinga lumanarile la cei pe care ii vede singuri, si cel cu lumanarea aprinsa cu bricheta apare binevoitor si le da el lumina. Ce gluma buna. Toti rad de se prapadesc. Apoi tipu cu lumanrea aprinsa cu bricheta o stinge si isi aprinde lumanarea de la unu care o aprinsese la biserica. Si toti pleaca fericiti spre casa. Ajung acasa, isi pun lumanarea intr-un pahar jegos, ca alea bune se murdaresc, si apoi pleaca grabit la prieteni ca sa inceapa o distractie pe cinste. “Frate, vine si curva aia de ******. Se fute usor boarfa. Poate ne scoatem si noi un futai in seara asta.” Si toti petrec, se duc acasa dimineata si se culca. Si cand se trezesc sunt cei mai curati mielusei ai domnului.

Asa vad eu tot pastele la romani. Poate ca cei pe care i-am prezentat mai sus sunt doar o suma a pacatelor romanilor, dar in 99% din romani se gaseste cel mai impur lucru din lume, se crede ca lumina de care vorbeste preotul e doar o flacara de la lumanare si nu un sentiment ce se poarta in suflet. Cel putin asta am inteles eu. Mi se pare logic, flacara de la lumanare e doar o flacara fara importanta, doar un simbol a ceva imaterial, dar in epoca moderna acel lucru imaterial a fost uitat si a fost confundat simbolul cu elementul simbolizat.

Dar pana la urma eu sunt ateu, ce stiu eu? Poate asta inseamna credinta. Daca exista un dumnezeu si astia ajung in rai, doamne trimite-ma in iad.

Hristos a inviata… sursa mediafax…

Traim intr-o tara in care suntem atat de flamanzi dupa informatie incat acceptam orice mizerie de stire primita de la media, indiferent de cat de ireala e/pare. Si asa am ajuns intr-o tara in care media ia orice barfa fara sa o verifice, iar fiecare om ia orice stire fara sa o cantareasca. Si asa s-a ajuns ca media sa inceapa sa nu mai spuna stiri ci pareri, iar oameni sa nu mai asculte si sa isi faca pareri ci sa asculte pareri si sa le adopte.

In spiritul acestei epoci am auzit si eu ca azi e pastele, de la mediafax desigur…

-Paste fericit!
-Cine?